MARI ÎNTREBĂRI

Ce este înăuntrul Pămîntului?
Oamenii au fost fascinaţi din cele mai vechi timpuri cu privire la ce se poate afla în interiorul planetei noastre. Mitologii întregi, ba chiar unele religii s-au centrat pe acest aspect. De la lumi subterane fanteziste şi locuri de pedeapsă a sufletelor păcătoşilor pînă la sediul al unor populaţii extraterestre, interiorul Terrei a fascinat timp de milenii imaginaţia tuturor oamenilor. Descoperirile ştiinţifice, precum şi avîntul luat de ştiinţe de specialitate precum geografia, geologia şi mineralogia au dezlegat în ultimul secol misterele legate de interiorul şi partea centrală a Terrei.
Astfel, geologii afirmă că la o secţiune transversală, planeta noastră este compusă dintr-o structură stratificată, alcătuită din patru mari componente, anume scoarţa terestră, mantaua exterioară, mantaua interioară şi nucleul Pămîntului.
Stratul exterior, adică scoarţa sau crusta terestră este stratul cel mai subţire, cu o grosime de circa 40 de kilometri, dar el conţine toată suprafaţa lumii aşa cum o ştim, cu munţi, ape, cîmpii, insule şi oceane. Stratul următor este mantaua Pămîntului compus la rîndul lui din două straturi succesive. Mantaua Pămîntului acţionează ca un strat tampon, extrem de necesar, care protejează scoarţa terestră de nucleul Pămîntului. Mantaua Pămîntului are o grosime medie de 2.900 kilometri şi este alcătuită predominant din roci plastice precum silicaţii şi oxizii.
Centrul Pămîntului este alcătuit din nucleul plantei noastre, o uriaşă sferă incandescentă cu diametrul de circa 2.400 kilometri. Nucleul Pămîntului are o consistenţă fluidă, fiind alcătuit în principal din fier cu prezenţe de sulf, nichel şi alte elemente rare. Acolo au loc reacţii atomice de fuziune în condiţiile unor temperaturi şi presiuni extrem de ridicate.
Nucleul Pămîntului este o sferă de metal topit care „fierbe” la temperaturi care rivalizează cu cele înregistrate la suprafaţa Soarelui. Cercetătorii au descoperit că în interiorul nucleului Terrei temperaturile variază între 5.000-7.000 grade Celsius. (Descopera.ro)












