MAREA BRITANIE: PARLAMENTUL A FOST DIZOLVAT, INCEPE CAMPANIA PENTRU ALEGERILE LEGISLATIVE ANTICIPATE

Campania pentru alegerile legislative anticipate de pe 8 iunie a început în mod oficial miercuri în Marea Britanie odată cu dizolvarea parlamentului, conservatorii aflați la putere cerîndu-le votanților să o susțină pe șefa guvernului actual, Theresa May, în 'conducerea puternică și stabilă' a țării prin dificila perioadă a negocierilor cu privire la Brexit, transmite DPA.

Sondajele plasează Partidul Conservator cu peste 15 procente în fața laburiștilor, cea mai mare formațiune de opoziție, înaintea a ceea ce mulți analiști consideră a fi un scrutin nenecesar, prin care May vrea să-și sporească puterea printr-o majoritate parlamentară mai consistentă.

Rezultatele unui sondaj Panelbase, publicate miercuri, creditează Partidul Conservator cu 47% din intențiile de vot, în scădere cu două puncte procentuale față de săptămîna trecută, dar cu 17 puncte în fața laburiștilor.

Theresa May le-a cerut votanților ca la alegerile de pe 8 iunie să o susțină la conducerea guvernului și să-i sprijine planurile pentru negocierile privind retragerea țării din Uniunea Europeană.

Cu prilejul unei întîlniri de campanie în Oxfordshire, liderul Partidului Liberal-Democrat, Tim Farron, a acuzat-o pe May că încearcă o 'încoronare' prin aceste alegeri.

Laburiștii și-au axat miercuri campania pe reducerile bugetare din sectorul de sănătate, ministrul din umbră Jonathan Ashworth angajîndu-se să stopeze, dacă partidul său va cîștiga alegerile, închiderile planificate de spitale și alte servicii de sănătate.

Theresa May urmează să se deplaseze în cursul după-amiezii la Palatul Buckingham, pentru acordul oficial al reginei Elisabeta a II-a cu privire la dizolvarea parlamentului.

Sursa: Agerpres

01.02.25 - 12:17
01.02.25 - 12:18
01.02.25 - 12:25
01.02.25 - 12:22
01.02.25 - 12:26
03.02.25 - 12:56
03.02.25 - 12:54
04.02.25 - 13:14
04.02.25 - 13:10
03.02.25 - 12:51
03.02.25 - 12:52
02.02.25 - 14:37
05.02.25 - 00:08
01.02.25 - 12:21
04.02.25 - 13:17