MANIPULAREA PREŢURILOR

Banii se ieftinesc, speculanţii se îmbogăţesc

Precupeţii din pieţele alimentare ale oraşelor noastre speculează din plin căderea leului moldovenesc. Pun la zarzavaturi nişte preţuri umflate, încît ţi se ridică părul în cap. Bunăoară, luna trecută, un kilogram de morcov a ajuns să coste 9 lei, cu aproape 16 procente mai mult decît acum an de zile. Cam tot atît a valorat şi un kilogram de ceapă uscată, care în februarie, anul trecut, era mai ieftin cu peste 9 procente. O căpăţînă de varză, anul acesta, este mai scumpă cu mai bine de 7 procente.

Reţineţi, aceste preţuri din cale afară de mari vin după un agricol bogat, cînd, în virtutea unei roade de belşug care s-a înregistrat în Republica Moldova, ţăranii noştri, şi-au vîndut rezultatul muncii lor cu mult mai ieftin faţă de anii trecuţi. Datele statistice arată că anul trecut, la nivel de ţară, preţurile producătorului la produsele agricole au coborît cu peste 22 procente, iar la cele vegetale, precum cerealele, legumele, fructele, per ansamblu, s-au micşorat şi mai mult, cu aproape 26 procente.

Totuşi, în ciuda unei roade bogate, unor preţuri mult mai mici ale ţăranilor noştri, şarlatanii din pieţele agricole din ţară au scumpit legumele, fructele mai dihai ca în anul 2012, cînd seceta a făcut urgie în agricultura noastră. De exemplu, în această iarnă, fructele s-au vîndut mai scump în pieţele noastre cu mai bine de 4 procente, cartofii, cu 6 procente, strugurii cu aproape 3 procente mai mult faţă de secetosul 2012. Precupeţii din pieţe, nu le am în vedere pe sărmanele femei care stau toată ziua în frig la tarabe, ci pe indivizii lacomi, lipsiţi de simţ omenesc, care stăpînesc pieţele din ţară şi cumpără legumele şi fructele de la ţăranii de la sate ca să le vîndă orăşenilor, caută să argumenteze preţurile aberante prin devalorizarea leului moldovenesc.

Este o minciună obraznică. Cu adevărat, valuta noastră s-a depreciat faţă de acum un an de zile. De exemplu, în raport cu dolarul american leul moldovenesc s-a depreciat cu 11,6 procente, iar faţă de euro cu 16,3 procente. Dar, după cum am remarcat deja, preţurile producătorului agricol autohton s-au micşorat în comparaţie cu anul trecut cu 22,2 procente, ceea ce compensează cu vîrf şi îndesat pierderile pe care ar putea să le suporte precupeţii din cauza devalorizării valutei noastre.

Aşa că, scumpirile pe care le-au făcut şmecherii din pieţele agricole din ţară sînt exagerate, nejustificate. Chiar dacă leul s-a devalorizat, oricum legumele şi fructele din pieţe trebuie să fie mai mici decît anul trecut. Pierd ţăranii, pentru că din cauza surplusului de roadă, sînt siliţi să-şi vîndă rodul muncii lor la preţuri de nimic, pierd orăşenii, fiindcă trebuie să dea mai mulţi bani. Îşi umflă buzunarele cu bani doar speculanţii care au acaparat pieţele din ţară şi care se folosesc de faptul că în ţară nu există nici o instituţie a statului care să le curme apucăturile nestăpînite.

De fapt, avem în ţară o asemenea instituţie, Banca Naţională a Moldovei, al cărei obiectiv fundamental îl reprezintă stabilitatea preţurilor în ţară. Astfel, în primele zile ale lui februarie, curent, Dorin Drăguţanu, Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, vorbea de o eventuală uşoară creştere a preţurilor la produsele alimentare pe parcursul trimestrului, care s-ar putea întinde cam pînă în vară din cauza deprecierii leului şi caracterului sezonier. Dar oare doar despre o uşoară scumpire a produselor alimentare poate fi vorba în condiţiile în care unele dintre legume şi fructe, crescute în ţară, nu de import, pentru care se plăteşte în valută, fapt ce justifică majorările de preţuri, costă cu pînă la 20 procente mai mult faţă de anul trecut?!

Guvernatorul Băncii Naţionale prezicea şi că preţurile la combustibili, adică gaze naturale, produse petroliere, nu vor creşte ca mai înainte, pentru că la nivelul planetei acestea dau în jos. De bună seamă, după ce unele state în curs de dezvoltare au încetinit creşterea economică, după ce SUA au redus considerabil achiziţiile de carburanţi de pe pieţele internaţionale ca urmare a recurgerii la extracţii masive de gaze de şist pe teritoriul lor, preţurile mondiale la petrol şi gaze au căzut. Dar nu şi în ţara noastră, pentru că indivizi lacomi de bani, care acţionează pe piaţa produselor petroliere, asemenea celor de pe pieţele agricol, au speculat deprecierea leului, scumpind carburanţii. Astfel, în februarie, curent, gazul lichefiat s-a scumpit cu 4 procente faţă de anul trecut. Benzina s-a scumpit cu peste 2 procente, creşterea fiind mai mare cu 1 procent faţă de ritmul de anul trecut. Sau, nici nu a apucat bine să se instaleze luna martie că deja a fost operată o scumpire a carburanţilor.

În timp ce toţi sînt în aşteptarea unor măsuri eficiente de oprire a căderii leului moldovenesc din partea Băncii Naţionale a Moldovei, preţurile în ţară urcă vertiginos. Luna trecută, bunăoară, scumpirile s-au ridicat la 5,4 procente. Exact cu un procent mai mari decît acum un an.

Vlad LOGHIN