Premiul Naţional şi titulatura de membru al Academiei pe criterii de programare, nu valorice

Autor: Mihai CONŢIU

Anul trecut, cam tot pe vremea aceasta, scriam despre paradoxul discutabil şi flagrant prin care printre cei care au înfulecat Premiul Naţional s-au numărat Constantin Tănase, un relativ lingvist şi jurnalist devenit la vîrsta cînd alţii se satură de această meserie, şi înaltul poet şi dramaturg Andrei Strîmbeanu. Vă reamintesc faptul bizar, care confirmă paradoxul flagrant, că jurnalistul Constantin Tănase nu a fost propus drept candidat la acest premiu, aşa cum era şi firesc, de către o uniune profesională de profil, ci taman de Ministerul Educaţiei .

Pentru ca toate să se lege şi să desluşiţi mai bine tot ceea ce trăncănesc eu aici, vă mai reamintesc şi de modul bizar în care Jora Duka, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), l-a făcut pe Nicolae Dabija membru corespondent la normă şi excedentar al Academiei. Am scris despre această parazitare a AŞM, despre protestele lui Dumitru Matcovschi faţă de aceste abuzuri, dar şi despre faptul că i se netezeşte calea spre fotoliul de academician şi bulversantului poet Valeriu Matei, aşa cum am scris anterior că-şi aşteaptă rîndul şi la Premiul Naţional. Ei bine, tocmai Jora Duka, în numele AŞM, este cel care l-a nominalizat şi pe Valeriu Matei drept candidat la Premiul Naţional pentru anul în curs.

Uitaţi-vă-n gura mea cînd vorbesc pentru că nu-i ştirbă! Valeriu Matei este un tip foarte complex. Are o memorie fenomenală. Poate că pentru asta, atunci cînd se afla la Moscova, înainte de 1989, fără să fie membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, se spune că o reprezenta acolo pe linie sindicală. Poate că tot datorită acestei memorii fabuloase, ruşii de SUS, de la Moscova, i-au dat acolo şi un apartament, pe care l-a schimbat cu unul luxos în Chişinău, în acelaşi bloc cu Vladimir Voronin, iar asta după ce a trebuit să vină ca să participe, nu neapărat pe cale sindicală, la mişcarea de eliberare naţională a moldovenilor de sub ei înşişi.

Poate că tot datorită acestei memorii nemaipomenite de Cimpoi, pe Valeriu Matei l-au împrumutat şi românii pentru uzurile lor uzate. Printr-o mişcare diplomatică genială, în contextul cîrmirii de nevoi a lui Traian Băsescu către Moscova, românii, prin ex-preşedintele Institutului Cultural Român Andrei Marga, un român normal şi prieten al Rusiei, sfidînd paradoxul, l-au numit tocmai pe Valeriu Matei în funcţia de director al I.C.R. de la Chişinău, nu pe un român, aşa cum era şi firesc.

Mai are rost să mai scriu ceva? Nu cred. Premiile au fost date!