MAEIE DE LA CHISINAU REACTIONEAZA LA DECLARATIILE LUI SERGHEI LAVROV
Chișinăul își reiterează poziția privind reintegrarea țării prin metode pașnice, diplomatice, și insistă pe dialogul cu Federația Rusă privind retragerea trupelor ruse staționate ilegal pe teritoriul țării. Este reacția Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău la amenințările lansate de șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, potrivit căruia orice atac la adresa pacificatorilor ruși va fi percepută ca un atac la adresa Federației Ruse. Pentru a exprima poziția oficială a statului, Nicu Popescu l-a convocat la minister pe însărcinatului cu afaceri ad interim al Federației Ruse la Chișinău, transmite IPN.
În timpul unui forum, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a menționat că „Rusia este dispusă să facă totul pentru a proteja interesele populației vorbitoare de limbă rusă din Republica Moldova”. Ministerul de Externe de la Chișinău a venit cu o reacție oficială menționînd că Republica Moldova garantează drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
„Vorbitorilor de limbă rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară și ai altor minorități etnice le sînt respectate drepturile în conformitate cu principiile democratice, iar în cazul vorbitorilor de limba rusă menționați în declarație nu au fost semnalate la instituțiile abilitate în țara noastră încălcări ale drepturilor acestora”, se menționează în comunicatul de presă.
De asemenea, în discursul său Serghei Lavrov a menționat că „orice amenințare în adresa securității așa-numitor pacificatori ruși din regiunea transnistreană va fi privită ca un atac direct asupra Federației Ruse”.
„Chișinăul, la fel ca întotdeauna, reiterează atașamentul pentru metodele pașnice, diplomatice și bazate pe dialog atît pentru reintegrarea țării cît și în dialogul cu Federația Rusă privind retragerea trupelor ruse staționate ilegal pe teritoriul țării noastre. Oricare alte speculații le considerăm neîntemeiate”, este reacția oficială a diplomației de la Chișinău.
Pentru clarificarea celor expuse de către șeful diplomației ruse și exprimarea poziției autorităților Republicii Moldova, ministrul de externe Nicu Popescu a dispus convocarea la MAEIE în cursul zilei de astăzi a însărcinatului cu afaceri ad interim al Federației Ruse la Chișinău.
Sursa: IPN