LUI ŞLOPAC I S-A PUS CAPAC
Urmează falimentarea şi prăbuşirea „ASITO”?!
Cu o mică întîrziere am aflat că Eugen Şlopac a fost izgonit de la compania de asigurări „ASITO”, pe care acesta a înfiinţat-o şi a folosit-o ca pe jucăria sa. Astfel a sfîrşit-o „dictatorul” asigurărilor din ţară. Pentru că acest individ a fost nu doar managerul unei companii de asigurări, ci, prin intermediul oamenilor săi, puşi în toate structurile statului menite să supravegheze, să reglementeze piaţa de asigurări, a „siluit” un sector întreg din economia ţării timp de mai bine de douăzeci de ani. El a fost bossul care a impus cu brutalitate regulile de joc în domeniul asigurărilor din Moldova.
Prin alungarea acestui individ de la compania „ASITO” se poate de spus că s-a produs o „revoluţie” în lumea asigurărilor noastre. Or, „dictatorul” a fost dat jos. Acum se bucură miile de cetăţeni ai ţării, care au fost înşelaţi de „ASITO” în toţi aceşti două zeci de ani, cît a domnit acest individ la compania de asigurări, dar mai ales acei care au dat bani ca să beneficieze de pensii asigurate la bătrîneţe.
Se bucură zecile de persoane, foşti sau actuali angajaţi ai companiei, care au fost umiliţi în fel şi chip, pe care acest monstru nu-i avea drept oameni. Or, lucrătorul companiei era tratat de către Şlopac ca robul lui. Nimeni nu putea să crîcnească în faţa lui. Oricine şi în orice timp putea fi concediat fără un motiv real.
Se bucură conducătorii multor companii de asigurări din ţară pe care Şlopac îi privea de sus, îi desconsidera, voia să-i înjosească prin a le îngrădi afacerile lor, împiedicînd activitatea celorlalte firme de asigurări din ţară.
„Bocesc” doar vreo doi lachei de ai lui Şlopac, care aveau salarii lunare de mii de dolari americani ce depăşeau fondul de remunerare a unor subdiviziuni întregi ale companiei.
Jănea Şlopac este individul pentru care este potrivit proverbul: prost să fii, noroc să ai! Insul acesta avea să mucegăiască pînă în ultimele zile ale vieţii sale în în acea biată instituţie, în care a lucrat pînă la începutul anilor 90 ai secolului trecut în calitate de nu se ştie ce specialist. Pentru că este un ins cu un intelect limitat, iar cînd trage cîte o vorbă, mori de rîs nu alta. Dacă stai să-l asculţi, nu poţi pricepe cînd este treaz sau cînd este beat.
Asigurările ţării au ajuns pe mîna lui ca şi para mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă. După cum se spovedea el însuşi într-un interviu din presă, desigur plătit cu mulţi bani, „cadoul” i l-a făcut Valeriu Muravschi, unul dintre primii foşti vicepremieri şi premierii ai ţării, cu care se zice că ar fost cîndva colegi de facultate sau lucru. Anume acesta i-a propus să preia „Gosstrah”-ul”, unica instituţie de stat care a prestat servicii de asigurări în Moldova pînă la începutul anilor 90 ai secolului trecut. Aşa că lui Jănea Şlopac nu i-a rămas altceva de făcut decît s-o „prihvatizeze” şi s-o reboteze în „ASITO”.
Desigur, înstrăinărea patrimoniului public nu s-a înfăptuit fără implicarea multor sfetnici, ganguri care la timpul respectiv se aflau la conducerea Ministerului Finanţelor, la cîrma Guvernului, statului de abia înfiripat. Te ia groaza cînd auzi cîţi bani, luaţi din bugetului statului, transferaţi companiei „ASITO” pentru a fi plătiţi clienţilor acesteia, ajungeau în buzunarele lui Şlopac, ca salarii, prime, alte plăţi, sau ale celora care-l protejau de sus. Într-un timp, compania nu avea ce face cu banii, încît îi cheltuia pe studiile unor angajaţi, pentru copii acestora, pe locuinţe, erau risipiţi zilnic prin cheltuieli inutile.
Că Şlopac este un individ mărginit, iar din el manager sau patron de firmă ca sită de mătase din coadă de cîine,te convinge faptul că în cei mai bine de 20 de ani, cît acesta a fost „stăpînul” „ASITO”, compania s-a aflat de mai multe ori pe pragul prăpastiei, dispariţiei. Dar cea mai grea situaţie a traversat la sfîrşitul verii-începutul toamnei lui 1998, cînd Şlopac a aruncat în stradă mai bine de o treime din angajaţii săi. Atunci „ASITO” a supravieţuit doar datorită grupului australian de asigurări QBE, ce a venit cu investiţiile preţioase, dar căruia, pînă la urmă, Şlopac i-a tras clapa.
Cine va salva acum „ASITO”, cea mai veche companie de asigurări din ţară, cu o pondere de aproape 15 procente pe piaţa de asigurări a ţării, tot ce-a mai rămas din monopolistul de altă dată din această sferă? Ce se va întîmpla cu această companie de acum înainte, după ce Jănea Şlopac a fost dat afară pe două beţe? Cine i-a venit de hac acestui om care nu prea străluceşte după inteligenţă, înfumurat, despotic?
Am încercat să aflăm răspunsurile la aceste întrebări de la Serghei Maxim, care a fost numit manager general interimar al companiei de asigurări „ASITO”. Dumnealui a refuzat să vorbească, pretextînd că este în şedinţă şi că ne va suna ceva mai tîrziu, lucru pe care nu l-a făcut nici după cîteva zile, deşi ne-a promis că revine în 1-2 ore, fapt înregistrat la dictafonul meu. Aşa că în lipsa explicaţiilor actualului conducător al „ASITO”, voi opera cu informaţii obţinute din surse proprii.
Deşi unii colegi de ai mei de breaslă au relatat că acţionarii l-au demis pe Şlopac, iscoadele mele vorbesc doar de o singură persoană. Este vorba de scandalosul om bogat Veaceslav Platon, care, după cum reiese din unele investigaţii, este acţionarul majoritar al celor trei firme, care deţin peste 80 procente din pachetul de acţiuni ale societăţii pe acţiuni „ASITO”. Se spune că toate trei activează în zone off-shore. Windon&Flanders Limited, cu peste 50 procente din acţiuni, are sediul la Londra, iar Dorwan Management Limited, cu 17 procente, şi Ourimon Venture Limited, cu 16 procente, sunt înregistrate în Nicosia, Cipru.
Mai sînt şi alte argumente ce ar veni să confirme că Veaceslav Platon a devenit patronul companiei de asigurări „ASITO”. De exemplu, acesta a fost văzut de mai multe ori plimbîndu-se peripatetic, ca şi strămoşul său din antichitate, prin sediul companiei.
De ce Platon, pe care sursele mele îl dau patron al companiei „ASITO”, l-a alungat pe Şlopac? Unele surse susţin că de îndată ce acest oligarh ar fi pus mîna pe „ASITO”, ar fi cerut ca cheltuielile companiei să fie micşorate în mod simţitor, mai cu seama din contul reducerii salariilor fantastice ale lacheilor lui Şlopac. Acesta ar fi refuzat şi, drept pedeapsă pentru nesupunere, a fost măturat.
Însă, din alte surse, ne–a devenit cunoscut că, de fapt, Veaceslav Platon a preluat compania „ASITO” pentru a o falimenta, a o vinde, astfel încît în ţara noastră să rămînă un singur monopolist în sfera asigurărilor: compania de asigurări „Moldasig”, care ar aparţine indirect lui Vlad Plahotniuc. Se vorbeşte despre o tocmeală în acest sens dintre respectivii oligarhi, care după cum s-a făcut public în repetate rînduri, ar fi prieteni la cataramă. De unde rezultă că „ASITO” va fi înghiţit de „Moldasig”.
O asemenea perspectivă neagră pentru „ASITO” este cu putinţă a se împlini. Or, de mai mult timp se vorbeşte că Vitalie Bodea, directorul general al companiei „Moldasig”, este în relaţii de rubedenie cu anumite persoane influente din Partidul Democrat, al cărui conducător real este Plahotniuc.
Mai apoi, noul manager general al companiei „ASITO”, Serghei Maxim, după cum am fost informat de unele persoane din asigurări, este fost angajat al „Moldasig”-ului. Deşi contează şi acest detaliu, mai grăitor este faptul că el nu a ocupat o funcţie managerială în această firmă de asigurări, ci doar un oarecare specialist în subdiviziunea de vînzări. În aceste condiţii, cum e posibil să dezvolţi o afacere, cum e cea „ASITO”, antrenînd o persoană fără abilităţile necesare?! Mai grav, respectiva persoană ocupă provizoriu funcţia de manager general! De unde rezultă că şi viitorul companiei „ASITO” este…provizoriu!
Nici ceilalţi inşi instalaţi la conducerea companiei „ASITO” de noul patron nu sînt experţi, aşi în ale asigurărilor. Unul, pe timpul guvernării comuniste, a fost conducătorul aeroportului internaţional Chişinău, iar altul, spun sursele noastre, a activat în domeniul leasingului şi ar fi cumătrul directorului companiei „Moldasig”.
Scenariul trist, care este posibil a fi derulat, după cum îmi sugerează sursele mele, presupune vînzarea activelor companiei, inclusiv a celor 2 imobile de lux - sediul central al companiei şi clădirea Casei de mode de pe bulevardul central al capitalei, care costă milioane de euro, pentru recuperarea investiţiilor făcute de Veaceslav Platon, după care va rămînea doar de exclamat: adio, „ASITO”!
Vlad LOGHIN