„E bine să celebrăm centenarul Marii Uniri, dar ţara ne-o servim dacă o facem de succes”

„Noi lucrăm cu reprezentări ale istoriei şi cunoaştem din trecut ceea ce istoriile mici au notat într-un moment sau altul, în funcţie de interesele şi conjuncturile prezentului”, spune istoricul Lucian Boia, într-un interviu pentru News.ro. Dacă prezentul intervine în trecut, scriindu-l convenabil şi găsind în el legitimare, viitorul este atît de imprevizibil, încît nu îl putem intui nici măcar de azi pe mîine, iar dovadă stă alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Vorbind despre Centenarul Marii Uniri pe care Guvernul îl pregăteşte, Lucian Boia este convins că este bună celebrarea, dar că „România o vom servi... dacă vom reuşi să o facem să fie o ţară de succes”.

Vă prezentăm cîteva fragmente din interviul acordat News.ro de Lucian Boia, pe 9 Noiembrie 2016.

- Ne menţinem puţin la 1918. Guvernul român a creat un departament special, Centenar, pentru a celebra Marea Unire.

- Foarte bine că vom celebra Marea Unire. Totul e să nu rămînă doar festivităţile din asta. Cred că, pentru a ne dovedi patriotismul, e bine să vorbim şi despre trecut, e normal să glorificăm marile momente, să avem o galerie pe care o respectăm de eroi ai neamului, însă nu cu asta vom servi în primul rînd România. România o vom servi şi ne vom dovedi cu adevărat patrioţi dacă vom reuşi să modernizăm societatea românească, să facem ca România să fie o ţară de succes. Degeaba spunem noi că Moldova a fost o ţară de succes în vremea lui Ştefan cel Mare, dacă România nu este o ţară de succes în vremea noastră, astăzi. Asta e marea noastră răspundere. Atunci, a fost răspunderea lui Ştefan cel Mare, dar răspunderea pentru ziua de azi, pentru ziua de mîine este a noastră.

- Spuneţi că dacopatia e ca o boală de care cel care suferă nu se mai poate vindeca.

- Toate acestea neagă istoria ca proces: dacă istoria e mereu identică cu ea însăşi, dacii sînt aceiaşi cu românii, Dacia e acelaşi lucru cu România Mare, Ştefan cel Mare a fost, cum s-a exprimat unul sau altul dintre istorici, domnitor al tuturor românilor. Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei. Acum, nu vreau să scandalizez pe nimeni, dar să nu ne închipuim că Ştefan cel Mare se considera român. Ştefan cel Mare se considera moldovean.

- Veţi isca iarăşi reacţii critice. De la fiecare interviu cu dumneavoastră s-a născut o controversă.

- Nu are ce controversă să fie, decît dacă eşti incorect şi vorbeşti în termeni politici, nu în cei ai unei istorii oneste. Moldovenii, pînă în secolul al XIX-lea, şi în secolul al XIX-lea, în continuare, îşi spun moldoveni, nu îşi spun români. Cronicarii, de pildă, Grigore Ureche, Miron Costin ştiu prea bine că muntenii şi moldovenii vorbesc aceeaşi limbă, că au origine comună, dar asta nu îi împiedică să se numească tot moldoveni. Grigore Ureche scrie despre limba ”noastră moldovenească”, Miron Costin, care are o lucrare despre originea românilor, îşi intitulează lucrarea asta ”De neamul moldovenilor”, nu ”De neamul românilor”. Există o identitate moldovenească. Vreau să fiu foarte precis: faptul că Ştefan cel Mare se considera moldovean, faptul că Burebista se considera el ştia ce, asta nu înseamnă că în secolul al XIX-lea nu a pornit cu mult entuziasm, cu mare angajament această mişcare pentru unificare a spaţiului românesc. Naţiunea română nu numai că există, dar este o naţiune destul de bine consolidată. Eu spun că nu e vorba despre o ideologie naţională în vremea lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Viteazu, însă în prezent România este o naţiune perfect consolidată. Asta este interpretarea mea. Interpretarea celor care joacă o carte a naţionalismului este, dimpotrivă, că Ştefan cel Mare era cît se poate de român, numai că, astăzi, România nu e deloc în siguranţă. Ei cred în ideologia naţională proiectată în Evul Mediu, ceea ce este o aberaţie, în schimb nu mai cred în România de astăzi, cînd se referă la riscul că România se poate destrăma. Nu există nici o primejdie în ceea ce priveşte naţiunea română, Transilvania şi alte provincii româneşti. România este un stat naţional unitar consolidat, dar asta nu înseamnă că aşa era şi pe vremea lui Ştefan cel Mare. Istoria este un proces, s-a ajuns la un moment dat în era naţiunilor. Nu înseamnă că de la Cucuteni încoace românii sau cum vrem să le spunem au fost o naţiune unificată.

- Nu am cum să nu vă întreb: ultimul nostru interviu, pentru agenţia de presă News.ro, a creat mare vîlvă, prin declaraţia dumneavoastră că Basarabia şi România au avut şi au istorii diferite. Este Republica Moldova teritoriul de întîlnire al mai multor scenarii: al Rusiei, al Moldovei. Există şi un scenariu al României în privinţa Republicii Moldova? Simţiţi nevoia unei nuanţări?

- Nu, eu faţă de ce am spus nu am nimic de nuanţat, pentru că sînt responsabil atunci cînd vorbesc, nu vorbeşte gura fără mine, cum se mai întîmplă în cazul altora. Ce am spus atunci, în contextul legat de Primul Război Mondial, însă am ajuns şi la chestiuni de actualitate, era că Republica Moldova a avut o istorie specifică, şi a avut-o. Nu a vrut să o aibă, istoria le-a impus, dar, în 1812, a fost anexată de ruşi. A fost acolo un proces de colonizare rusească, un proces de rusificare. Sigur, pentru scurt timp, în perioada interbelică a revenit României, dar din nou luată de ruşi, de sovietici, din nou a fost agresată societatea basarabeană, modificată în foarte multe privinţe. Asta este o istorie specifică. Cum poţi să spui că a avut aceeaşi istorie cu România? Dacă ar fi avut aceeaşi istorie, ar fi fost cum sînt şi celelalte provincii, Moldova românească,Transilvania, Muntenia, Oltenia. Faptul că lucrurile sînt atît de complicate în Republica Moldova, mîine, poimîine poate fi ales un preşedinte care priveşte în cu totul altă direcţie, nu numai în raport cu România, dar cu Europa, e o ţară complicată. Şi e o ţară complicată, pentru că a avut o istorie care a fost aşa cum a fost, nu a fost aceeaşi istorie cu aceea a României.

- De ce credeţi atunci că această declaraţie a dumneavoastră, că aceste două state nu sînt totuna, în virtutea istoriilor diferite, a supărat atît de vehement? E o temă atît de sensibilă?

- Unii apelează la istorie şi chiar deformează istoria destul de grav, pentru a-şi susţine nişte proiecte prezente. Or eu cred că nu mai trebuie apelat atît de tare la istorie, ceea ce contează sînt oamenii de astăzi. Alegerea pe care o fac oamenii de astăzi contează, nu trecutul. Şi alţii invocă precedente istorice, care pot să fie chiar justificate, nu pur şi simplu nişte mituri: sîrbii, de pildă, apropo de Kosovo, au susţinut sus şi tare că nu au cum să renunţe la această regiune, fiindcă acolo se află leagănul naţiunii sîrbe, inima naţiunii sîrbe din Evul Mediu. Bine, asta a fost cu sute şi sute de ani în urmă. Populaţia era cea care era, ţara era cea care era. În prezent, cu 90%, cam aşa, populaţie albaneză, nu mai poţi să susţii că teritoriul acela este un teritoriu care s-ar cuveni Serbiei. Gîndiţi-vă ce s-ar fi întîmplat dacă în Transilvania, în loc ca românii să fie şi să rămînă majoritari, dacă s-ar fi petrecut un proces asemănător cu cel al Kosovo, dacă Transilvania, în Primul Război Mondial, ar fi fost populată cu 90% de maghiari. Ar mai fi revenit României, fiindcă i-a aparţinut cîndva lui Decebal? Bineînţeles că nu ar fi revenit României. Unora li se pare, judecă în termeni de secol XIX, că istoria justifică drepturile unei naţiuni.

- Totuşi, proiect unionist este pe agenda din 1990 încoace. Zilele trecute, a fost şi un marş pentru unire, despre care s-a spus că este folosit politic, că poate folosi în mod convenabil.

- Există, şi mai ales în această zonă a Europei unde ne aflăm noi, un prestigiu al dreptului istoric. Se invocă foarte mult istoria pentru a rezolva probleme, neînţelegeri de ordin prezent. În Occident s-a cam renunţat la treaba asta. Noi sîntem în multe privinţe în urma Europei Occidentale şi mai tradiţionalişti din multe puncte de vedere, nu doar în ce priveşte manipularea asta prin istorie. Nu vreau să fac procese de intenţie nimănui, vreau să cred că oamenii aceştia sînt sinceri, că ei cred în mod sincer că istoria justifică anumite drepturi. Şi ungurii invocă un drept istoric, nu? Transilvania le-a aparţinut sute şi sute de ani.

- Întrebarea era dacă Marea Unire, marele nostru noroc din istorie, cum îl numiţi, e chemată să legitimeze prezentul.

- Să ne înţelegem: a fost un mare noroc, dar nu a fost numai noroc, a fost şi voinţa românilor de a unifica toate provinciile cu majoritate românească. Dacă nu ar fi existat această dorinţă vie a românilor de a trăi într-o singură ţară, nu s-ar fi făcut Marea Unire la 1918. Şi conjunctura a fost cum mai bine nu putea să fie.