Las Vegas. Istoria ”Orasului Pacatelor”, cea mai mare metropola din Nevada
Considerat pe bună dreptate Capitala Mondială a Distracției, Las Vegas este una din cele mai populare destinații turistice, fiind vizitat anul trecut de peste 42 de milioane de oameni, potrivit statista.com. Cînd spui Vegas, te gîndești în mod normal la faimoasele cazinouri precum Caesars Palace, Bellagio, The Mirage, MGM Grand, Golden Nugget, Red Rock, The Cosmopolitan și altele, însă la început „Orașul Păcatelor” nu arăta deloc ca în prezent, așa că haideți să aflăm cum a reușit să ajungă o localitate situată în mijlocul pustietății la nivelul la care se află astăzi, în aproximativ 100 de ani.
În anul 1890, dezvoltatorii de cale ferată din Statele Unite ale Americii au decis că Vegas ar putea fi o primă stație pe ruta San Pedro, Salt Lake City, Los Angeles, astfel că, în 1905, an în care primul tren a oprit oficial în Vegas, zona a început să se dezvolte cu rapiditate. Data oficială la care se consideră că a fost fondat Vegas este 15 Mai 1905. Tot în acea perioadă, William A. Clark, cel care deținea o mare parte din căile ferate americane, a licitat 1.200 de loturi într-o singură zi în zona cunoscută astăzi drept Glitter Gulch.
Potrivit theculturetrip.com, spiritul Vestului Sălbatic a înflorit cu ușurință într-un oraș populat în mare parte de muncitori de la căile ferate și fermieri, astfel că jocurile de noroc, băutura și prostituția s-au dezvoltat puternic în zonă, în ciuda interdicției gamblingului impusă de statul Nevada în 1910.
În 1931, jocurile de noroc au intrat din nou în legalitate, iar începerea lucrărilor la Barajul Hoover (1931-1936) a determinat apariția în zonă a mii de muncitori, astfel că au fost deschise mai multe cazinouri pe Fremont Street, singura stradă din oraș pavată pe atunci.
Deși dezvoltarea orașului a fost împiedicată de cel de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1941 a fost deschis primul hotel din zonă, El Rancho Vegas, pe autostrada 91. Numărul mare de clienți de care s-a bucurat El Rancho Vegas a determinat în anii următori apariția altor noi hoteluri în zona ce urmă să devină ulterior The Strip. Cazinouri precum The Riviera, The New Frontier, The Sands, The Sahara au devenit celebre în rîndul turiștilor și datorită concertelor susținute de staruri precum Elvis Presley, Frank Sinatra și alții.
Conform gambool.com, primul cazino de pe Las Vegas Strip a fost Red Rooster, construit exact în zona în care astăzi se află The Mirage. Dacă la început era un club de noapte popular, odată cu legalizarea gamblingului în Nevada (1931), Red Rooster a obținut prima licență de gambling din Clark County, Nevada, pe 1 Aprilie 1931. Interesant este faptul că Red Rooster este totodată și primul cazino din Vegas ce a rămas fără licență de gambling, autoritățile federale luînd, pe 7 Iulie 1931, decizia revocării din cauza nerespectării prohibiției alcoolului - încă în vigoare la acea vreme.
În 1966, miliardarul Howard Hughes s-a simțit atît de bine la Desert Inn, încît a decis să cumpere atît acest hotel la care era cazat, cît și altele din zonă. În 1989, Steve Wynn a venit cu un nou trend: Mega Hotelurile, deschizînd The Mirage, primul resort de lux din Las Vegas, iar următorii douăzeci de ani au însemnat o dezvoltare fantastică a orașului, pînă în anul 1994 Vegas punînd la dispoziția turiștilor peste 86.000 de camere și deținînd 13 din cele mai mari 20 de resorturi de pe planetă.
Pe lîngă faptul că își pot încerca norocul pe orice mize la mesele de joc ruletă, poker, blackjack, baccarat, sloturi etc., cei care vizitează „Orașul Păcatelor” pot merge la unul din multele concerte ale celor mai în vogă vedete din muzică, se pot plimba cu gondole ca în Veneția, pot gusta unul din vinurile de la The Rio Wine Cellar and Tasting Room, pot vizita galeriile de artă outdoor sau Barajul Hoover (cel mai înalt din SUA, al 18-lea din lume) și, desigur, se pot căsători rapid la una din cele aproximativ 500 de biserici din zonă, mai ales că „ceea ce se întîmplă în Vegas, rămîne în Vegas”.