La Paris, au avut loc proteste violente dupa atacul asupra unui centru kurd

Proteste violente au izbucnit, Vineri seară, la Paris, în faţa centrului cultural kurd vizat de un atac armat soldat cu cel puţin trei morţi şi trei răniţi, informează postul BFMTV, informează mediafax.
Protestele au izbucnit imediat după afirmaţiile ministrului francez de Interne, Gérald Darmanin, care a indicat că este vorba de un atac xenofob. ”Nu se cunosc motivaţiile exacte ale asasinului, dar în mod evident a acţionat singur. Nu este clar dacă a vrut să asasineze aceste persoane doar pentru că erau de etnie kurdă, dar este evident că a vrut să atace străini”, a declarat Gérald Darmanin.
Imediat după declaraţiile ministrului de Interne, sute de persoane au început să protesteze în faţa centrului kurd vizat de atac şi au apărut confruntări cu forţele de ordine.
Manifestanţii au scandat mesaje de solidaritate cu membrii comunităţii kurde şi împotriva Turciei, deşi nu există indicii privind implicarea acestei ţări. Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor.
„Ura xenofobă şi rasistă nu îşi vor avea niciodată locul în republica noastră”, a afirmat Isabelle Rome, ministrul delegat pentru Egalitate şi Diversitate.
Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite, una fiind în stare gravă, în atacul armat comis Vineri în Paris, conform noului bilanţ raportat de autorităţi, iar la centrele etnicilor kurzi au fost aplicate măsuri suplimentare de securitate. Incidentul armat a avut loc la Centrul cultural kurd Ahmet Kaya din zona Enghien, în Arondismentul 10 al Capitalei Franţei.
Presupusul autor al atacului, un individ în vîrstă de 69 de ani care a fost condamnat în trecut pentru două tentative de asasinat, a fost plasat în arest preventiv pentru asasinate şi tentative de asasinare. Suspectul fusese eliberat din închisoare pe 12 Decembrie şi se afla sub control judiciar. Parchetul antiterorist din Paris aşteaptă audierea suspectului pentru a putea stabili dacă acest caz intră în competenţa sa.












