Pentru Sergiu Vlădică la 60 de ani

Parcă mai ieri, goneai prin deplasări, fiind corespondent la ”Tinerimea Moldovei”. Parcă mai ieri erai la ”Moldova Socialistă”, pe care, într-o noapte, ai redenumit-o împreună cu toţi ceilalţi colegi în ”Moldova Suverană”.

Dar ce te-a legat de acest Parlament, pe care chit de aproape două decenii îl tot slujeşti cu credinţă, astfel încît să devii funcţionar sadea?

Şi totuşi, n-ai plăzmuit încă menirea ce ţi-a hărăzit-o Cel de Sus.

Iar pentru asta ai nevoie de mulţi ani înainte.

Pe care ti-i dorim din suflet!

Foştii colegi şi actualii prieteni

Răzleţe

Poezie în proză

În nopţile fără de stele mi-e teamă că nu mai vine ziua de mîini pe Pămînt. Că Terra este un imens sarcofag, un adînc, în care, accidental, mai pîlpîie viaţa, otrăvită de tot ce-a urmat după-ntîiul cuvînt…

În nopţile de studenţie

În nopţile de studenţie, tot ascultam cu mult nesaţ, cu multă nostalgie, vocile tale, Radio Iaşi, Radio Bucureşti, Românie…

Ne adunam în jurul unui aparat de radio şi savuram, tot savuram…

- ”Trimite-n zbor o pasăre la geam,

Să-mi spună că exişti, să-mi spună că te am”…

Mulţi ani la rînd apoi, visam, ce mai visam, un colţ retras, o masă, o foaie albă de hîrtie şi-un stilou. Aveam un glas lăuntric, în crescendo.

Tîrziu, veniră masa cea de scris, şi pana cea mai rară. A dispărut, în schimb, doar vocea mea interioară.

- ”…Căci nu mă-ncîntă azi, cum mă încîntară

Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,

 Ce mintea-mi de copil o înseninară”…

Ce ai făcut cu nostalgia tinereţii mele, viaţă-amară?..

La ţară

La ţară, copiii şi astăzi mai spun ”Buna ziua”. Şi celor străini, mai în vîrstă.

Semn, că nu totul este pierdut…

Ghea Mitrea Rodina

Ghea Mitrea Zaharov, de cîte ori se chefuia, începea să strige cît îl ţinea gura: ”Za Rodinu!”. Aşa şi l-au poreclit în sat – ”Rodina”. Pe el şi pe toţi copiii şi nepoţii lui.

Cînd se înmuia de-a binelea, ghea Mitrea punea coatele pe masă şi începea a plînge…

Lumea făcea haz pe seama lui. Puţini ştiau, însă, că în timpul celui de-al doilea război mondial, Mitrea Zaharov din Crasnaia Gorca a fost infanterist, chiar în prima linie, într-o unitate dintre-acelea, ostaşii căreia, urcaţi pe tancuri, rupeau linia frontului.

Din componenţa iniţială a unităţii militare din care făcea parte, doar el, unul singur, a ajuns la Berlin…

Sadoveanu integral

Pînă atunci îl citisem pe Sadoveanu selectiv. Povestiri, romane istorice, începînd cu ”Fraţii Jderi”.

Dar într-o zi mi-am zis: îl citesc integral. Şi m-am avîntat în lectură. Să cuceresc toate volumele voluminoase din ediţia academică a operei scriitorului. Luam un volum de la biblioteca ziarului nostru, ”Moldova Suverană”, şi peste o săptămînă - două îl restituiam, revenind acasă cu următorul.

Recunosc, la un al nu ştiu cîtălea volum m-am împotmolit. Şi mi-am zis: Doamne, cît a mai scris cu peniţa moldoveanul ăsta de peste Prut, că nu mai reuşesc, de-atîta vreme, să-i cuprind cu ochii opera.

Peste o pauză de cîţiva ani, fulgerător, m-a săgetat un gînd: oare cîţi români de peste Prut i-au citit integral opera? În afară de criticii literari.

Şi am reluat lectura. Din prinţîp!

Titlu de ziar

Un titlu de ziar al colegului meu de la ”Tinerimea Moldovei” de altă dată, Iurie Vition, ce mi s-a întipărit în memorie pentru totdeauna - ”Un soare se stingea în dimineţi”…

Zile de naştere

Mare necaz şi cu zilele astea de naştere.

Pe cînd eram subaltern, la serviciu nu aveam probleme cu onomasticele mele. De la o bucată de vreme, însă, de cînd devenisem şef, bătaie de cap, nu alta. Veneau să mă felicite toţi şefii în frunte cu şeful cel mare. Cheltuială, frate, nu şagă. Şi tot aşa vreo cîţiva ani la rînd.

Dar peste o perioadă de timp, cînd s-a schimbat şeful cel mare, iarăşi am devenit subaltern. Şi iar nu aveam probleme. Nu-şi mai aminteau de zilele mele de naştere nu numai şeful cel mare, dar nici şefii cei mici. Şi tot aşa vreo cîţiva ani.

Ca să vezi, ironia sorţii, într-o bună zi, iar devin şef. Şi iar sar cu toţii să mă felicite. Cu ocazia zilei de naştere, bineînţeles! Cuvinte mari, emfatice… Astfel încît într-un an n-am mai putut suporta atîta fariseism şi, de ziua mea de naştere, nu m-am prezentat la serviciu. La urma urmei, e ziua numelui meu, pot să fac, măcar azi, tot ce vreu, mi-am zis.

Da de unde?! Au început a telefona consilierii. Cum vine asta, adică?, mă întrebau indignaţi aceştia. Vrea să te felicite chiar şeful cel mare. Să ştii că nu e bine ceea ce faci…

Am ţinut-o pe-a mea! Ca peste un timp să devin din nou subaltern…

Sergiu VLĂDICĂ

(Din cartea în devenire – ”Însemne”)