LA NOI CA LA NIMENI

Să crape de ciudă, de invidie Occidentul!

Uniunea Jurnaliştilor din Republica Moldova

Asociaţia Presei Independente

Centrul pentru Jurnalism Independent

Centrul Acces-Info

Asociaţia Telejurnaliştilor Independenţi

Comitetul pentru Libertatea Presei

Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova

Asociaţia Presei Electronice

Consiliului de Presă din Republica Moldova etc.

Vorbind despre profesionismul autentic, năpăstuita ţară a Moldovei are mai multe asociaţii ale ziariştilor decît jurnalişti propriu-zişi. Care-s ziariştii pitiţi în dosul acestor asociaţii? Totul este o afacere necurată, în care se spală bani. Asociaţiile astea sînt la fel ca şi partidele politice. Nicăieri, în lumea civilizată, nu veţi găsi atîtea şi atîtea asociaţii „profesionale” ale ziariştilor. Păi, atunci, care ar mai fi rolul sindicatelor?

Crede cineva că aceste asociaţii trăiesc, există din cotizaţiile membrilor pe care îi au, aşa cum, de altfel, ar fi normal? Aiurea! Unul dintre marele paradoxuri este şi acela că, de fapt, cam toate aceste asociaţii, în realitate cei care le conduc, trăiesc din banii pe care-i sug din granturile oferite de acelaşi Occident care nu concepe să aibă atîtea asociaţii profesionale pentru o singură profesie. „Nu contează că ne facem de rîs, că sîntem ridicoli, ca nişte maimuţe de la Zoo, important este să ne luăm banii”, par să spună „preşedinţii-patroni” ai acestor organizaţii!

Murdăria din politică este o inocenţă în raport cu aceste asociaţii, iar asta din cauză că prima este predictibilă şi oarecum tradiţională, pe cînd mizeria din spatele acestor organizaţii este colosală deoarece îşi arogă virtuţi ca: moralitate, conştiinţă, deontologie profesională, echidistanţă, independenţă, cultură generală, vigilenţă, lider de opinie, responsabilitate etc.