LA FEL DE DEZBINATI CA SI INAINTE DE IZBUCNIREA CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Atenţie cu 9 Mai pe scări!
Autor: Mihai CONŢIU
Este greu de crezut că martirii căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial ar fi de acord, de dincolo de ceruri, cu fanfaronada politică prin care sînt astăzi comemoraţi. Cei rămaşi în viaţă, necruţaţi fiind de grijile cotidiene şi compromisurile cărora trebuie să le facă faţă ofensivei politicienilor, trebuie, în primul rînd, respectaţi, iar mai apoi înţeleşi.
Comemorarea, de fapt, a zilei de 9 Mai dezbină lumile la fel ca în timpul Războiului Rece. Nu reuşeşte să ne facă mai buni, mai înţelegători, iar asta pentru că politicienii şi statele vor să fie permanent nişte biruitori peste sacrificiile celor pieriţi în război. Europa şi Uniunea Europeană au găsit soluţia medierii, a concilierii, iar asta prin aceea că ziua de 9 Mai a fost proclamată ca fiind Ziua Europei. În fond, este şi cea mai împăciuitoare formulă întrucît adevărata Europă de astăzi a renăscut după isprăvirea războiului.
Federaţia Rusă, pe de altă parte, îşi adjudecă această zi pe care vrea chiar s-o internaţionalizeze, cu pretenţia ca întreaga omenire să orbiteze în jurul Moscovei, care marchează victoria în Marele Război Pentru Apărarea Patriei. Printre altele, fastul acestor pretenţii vrea să mascheze şi crudul adevăr că fosta URSS şi Germania lui Hitler au fost cele care au împărţit Europa, în 1939, şi au declanşat devastatorul război mondial.
În acest context, sfîrşitul Marele Război Pentru Apărarea Patriei de atunci a fostei URSS este aniversat de ruşi şi ca un război cîştigat, şi de ei, împotriva lor înşişi. Între timp, după 1991, Patria de atunci a URSS s-a divizat în mai multe Patrii.
După război, Germania a devenit model de civilizaţie şi bunăstare nu doar pentru Europa, ci şi pentru întreaga lume. Germania, ca ţară model de civilizaţie şi democraţie, aniversează, pe 9 Mai, Ziua Europei. Federaţia Rusă, însă, marchează această zi de parcă ar dori şi acum să înfrîngă Germania zilelor de astăzi. N-o face de una singură, ci împreună cu o serie de state satelit – cele ex-sovietice şi altele totalitare sau oarecum concesive Rusiei.
9 Mai moldovenesc, aşa cum şi era de aşteptat, a fost marcat în consonanţă cu sensibilităţile Moscovei. Văzînd manifestaţiile de la Chişinău, am constatat, încă o dată, că specificul naţional al moldovenilor este unul rusesc, nu românesc sau european. Am văzut mii şi mii de oameni care, cu credinţă şi zel autentic, purtînd panglica Sfîntul Gheorghe, se îndreptau spre Memorialul Eternitatea spre a aduce încă un omagiu celor pieriţi în Marele Război Pentru Apărarea Patriei. Nimeni nu are dreptul să-i condamne!
Oricît de mult s-ar ascunde după degete, după prefăcute argumente sau contraargumente, cam toţi moldovenii rămîn credincioşi Marelui Război Pentru Apărarea Patriei. Părinţii sau bunicii lor, chiar dacă unii dintre ei, iniţial, au fost ostaşi ai Armatei Române, şi-au dat viaţa pentru Armata URSS în Marele Război Pentru Apărarea Patriei.
9 Mai de anul acesta, în condiţiile dificile în care se află ţara, a fost o avanpremieră a viitoarei victorii în alegerile locale a forţelor de Stînga, mai ales ale celor pro-ruseşti. Asta nu trebuie să mire sau să înfurie fals pe cineva care nu-i de acord cu aceasta. Este o realitate care a fost şlefuită încă din 1991.
Aproape anecdotic, eufemistic vorbind, pînă şi „marii proeuropeni şi pro-români” ai Partidului Liberal al lui Mihai Ghimpu au decis să marcheze Ziua Europei pe 10 Mai, nu pe 9 Mai, aşa cum se întîmplă în toată Europa. De ce? De teamă, în primul rînd, dar şi pentru că, în sinea lor, nu cred în Ziua Europei. O aniversează, totuşi, pe 10 Mai, dintr-un oportunism absolut penibil. C-aşa-i la moldovenii născuţi şi predestinaţi Rusiei! Fără supărare!
Personal, am preferat să-mi sărbătoresc Ziua de 10 Mai, Ziua Regalităţii României, fosta Zi Naţională a Regatului Român, pînă cînd sovieticii ne-au alungat regele de pe Tron şi ne-au impus comunismul!












