Italia pune piciorul în prag în cazul copiilor cu părinți de același sex, care vor fi decretați orfani

Premierul de dreapta Giorgia Meloni a cerut Consiliilor să înregistreze numai părinții biologici pe certificatele de naștere, lăsînd părinții de același sex din Italia fără drepturi, iar copiii devin orfani prin decret, notează The Guardian.

Fie că este vorba de drumuri la școală sau de vizite la medici, Maria Silvia Fiengo și Francesca Pardi au participat întotdeauna la creșterea celor patru copii ai lor. Dar în ultimele luni, după ce Guvernul de dreapta al Italiei a început să restrîngă listarea părinților de același sex pe certificatele de naștere, viața pe care și-au făcut-o împreună a fost pusă în incertitudine.

„Suntem puțin îngrijorați. Nu știi niciodată ce se va întîmpla”, a spus Fiengo. ”Copiii noștri au avut doi părinți din prima clipă în care au fost visați și aduși pe lume, dar nu suntem protejați de nici o lege.”

În 2018, Consiliul din Milano a început să treacă numele părinților de același sex pe certificatele de naștere După nașterea copiilor lor, ea și Pardi și-au petrecut ani de zile de luptă pentru recunoașterea legală, confruntîndu-se constant cu absența unei legi naționale care să stabilească drepturile parentale pentru cuplurile de același sex.

În 2018, Consiliul orașului Milano a oferit un colac de salvare, spunîndu-le că va începe listarea părinților de același sex pe certificatele de naștere ale copiilor lor.

„A fost cu adevărat frumos”, a spus Fiengo. ”Ne-a dat putere, familia noastră s-a simțit mai în siguranță.”

În toată țara, o mînă de Consilii făceau în liniște același lucru, transformînd viața părinților de același sex. Exaltarea lor a fost însă de scurtă durată. Anul acesta, Guvernul italian, condus de Giorgia Meloni, care și-a expus de multă vreme părerea că un copil ar trebui să fie crescut doar de părinți heterosexuali, a început să ceară Consiliilor să înregistreze doar părintele biologic.

Primarul Milanoului, Giuseppe Sala, a spus că nu are de ales decît să se conformeze. În orașul Padova, procurorul a mers mai departe, cerînd ca cele 33 de certificate de naștere eliberate copiilor cuplurilor de lesbiene să fie schimbate pentru a elimina numele mamei nebiologice. Se așteaptă ca o instanță să se pronunțe asupra cererii în cursul acestui an.

Pe măsură ce militanții pentru drepturile LGBTQ+ au avertizat că mișcarea Guvernului a aruncat sute de familii din Italia într-un vid legislativ, protestele au apărut în Italia și în întreaga lume, iar politicienii de opoziție au criticat mișcarea.

„Acești copii sunt orfani prin decret”, a spus Alessandro Zan, un politician homosexual al Partidului Democrat. ”Aceasta este o decizie crudă, inumană.”

Ceea ce avea loc la Milano era o „încălcare directă a drepturilor copiilor” stabilită de ONU, au remarcat europarlamentarii într-un amendament la un raport din 2022, și „parte a unui atac mai larg împotriva comunității LGBTQ+ din Italia”.

În discuție, sunt ramificațiile majore ale permiterii unui singur părinte să fie legal, a spus Angelo Schillaci, profesor de drept la Universitatea Sapienza din Roma. ”Este un coșmar atît pentru părinți, cît și pentru copiii lor”, a spus el. ”Al doilea dintre cei doi tați sau mame nu poate face practic nimic, de la a duce copilul la medic sau a-l ridica de la școală, fără autorizația părintelui legal.” Uneori nici asta nu este suficient. „Chiar și cu autorizație, de exemplu, ei nu pot lua decizii de îngrijire a sănătății legate de salvarea vieții copilului.”

Riscurile pentru familie sunt enorme: dacă părintele legal decedează sau se îmbolnăvește grav, partenerul supraviețuitor nu are drepturi asupra copiilor, ceea ce înseamnă că copiii ar putea ajunge sub tutela statului sau să fie predați altor rude.

În timp ce unii au citat adopția ca o posibilă soluție, Schillaci a descris-o ca o soluție complicată care poate dura ani de zile în instanțele italiene.

„Avem nevoie de o lege care să recunoască parentalitatea de același sex”, a spus Schillaci. ”Pentru că, în acest moment, lipsa unei astfel de legi permite o serie de discriminări și încălcări ale drepturilor copiilor, este îngrozitor”.

Reprimarea părinților de același sex a aruncat în atenție clasamentul Italiei printre cele mai proaste țări din Europa de Vest cînd vine vorba de drepturile LGBTQ+ și a alimentat temerile că această poziție slabă ar putea fi erodată sub Guvernul lui Meloni.

„Această interdicție este una dintre cele mai concrete manifestări a furiei pe care majoritatea de dreapta o declanșează împotriva persoanelor LGBTQ+”, a declarat Gabriele Piazzoni de la Arcigay, cel mai mare grup de drepturi LGBTQ+ din Italia, la începutul acestui an.

Italia a legalizat uniunile civile între persoane de același sex în 2016, dar nu a putut permite cuplurilor gay dreptul de a adopta, pe fondul opoziției partidelor de dreapta și a bisericii catolice. FIV (fertilizarea în vitro) este interzisă cuplurilor homosexuale în Italia, în timp ce Parlamentul italian a aprobat recent un proiect de lege care prevede amenzi de pînă la 1 milion de euro și pedepse cu închisoarea de pînă la doi ani pentru italienii care pleacă în străinătate pentru a avea copii prin mame surogat.

Guvernul și-a apărat acțiunile de limitare a includerii părinților homosexuali pe certificatele de naștere, argumentînd că această mișcare, care este ecoul unei hotărîri a Curții de Apel din Italia, nu va împiedica copiii să acceseze școala sau serviciile medicale prin intermediul părintelui lor legal.

„Nu există discriminare împotriva copiilor”, a declarat ministrul Familiei, Eugenia Roccella, în Martie, Parlamentului. Fiengo a descris mișcarea Guvernului ca fiind susținută de ideologie.

„În caz contrar, care este problema? Sunt doi bărbați și două femei care se iubesc”, a spus ea. ”De cînd cu Meloni, totul a început să devină dificil, mai dificil decît înainte.”

În timp ce își păstra speranța că are copii prea mari (au vîrste cuprinse între 14 și 21 de ani) pentru a li se revizui certificatele de naștere, ea a deplîns faptul că altor cupluri de același sex li se vor refuza acum aceleași drepturi. ”Copiii lor nu vor fi protejați așa cum ar trebui”, a spus ea. „Dacă ar fi un cuplu heterosexual, ar fi înregistrați. Deci este o chestiune de dreptate și egalitate.”