Părinţii fondatori ai UE

Următorii lideri vizionari au inspirat crearea Uniunii Europene în care trăim astăzi: Konrad Adenauer, Joseph Bech, Johan Beyen, Winston Churchill, Alcide de Gasperi, Walter Hallstein, Sicco Mansholt, Jean Monnet, Robert Schuman, Paul-Henri Spaak, Altiero Spinelli. Fără energia şi motivarea lor, nu am trăi în acest spaţiu de pace şi stabilitate pe care îl considerăm ca pe ceva normal. De la luptători din rezistenţă pînă la avocaţi, părinţii fondatori au fost un grup divers de oameni cu aceleaşi idealuri: o Europă paşnică, unită şi prosperă. Pe lîngă părinţii fondatori prezentaţi mai jos, există şi mulţi alţii care au lucrat şi lucrează neostenit pentru proiectul European, inspirîndu-l. Această secţiune dedicată părinţilor fondatori este, prin urmare, în continuă evoluţie.

1945 – 1959. O Europă paşnică - începuturile cooperării

Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sîngeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începînd cu anul 1950, ţările europene încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, propunîndu-şi să asigure o pace durabilă. Cele şase state fondatoare sînt Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos. Anii '50 sînt marcaţi de Războiul Rece dintre Est şi Vest. În Ungaria, manifestările de protest din 1956 îndreptate împotriva regimului comunist sînt reprimate de tancurile sovietice; în anul următor, 1957, Uniunea Sovietică trece în fruntea cursei pentru cucerirea spaţiului, lansînd primul satelit spaţial din istoria omenirii, Sputnik 1. Tot în 1957, Tratatul de la Roma pune bazele Comunităţii Economice Europene (CEE), cunoscută şi sub denumirea de „Piaţa comună”.

Originile Uniunii Europene

sînt strîns legate de cel de-al Doilea Război Mondial. Europenii sînt ferm hotărîţi să se asigure că masacrele şi distrugerile la care au fost martori nu se vor mai repeta niciodată. Imediat după sfîrşitul războiului, Europa se împarte între est şi vest. Începe Războiul Rece, care va dura 40 de ani. Popoarele din vestul Europei creează Consiliul Europei în 1949. Este primul pas către cooperare, dar şase ţări doresc să meargă şi mai departe.

9 mai 1950 - Ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, îşi prezintă planul referitor la o cooperare aprofundată. De atunci, ziua de 9 mai este sărbătorită în fiecare an ca fiind „Ziua Europei".

18 aprilie 1951

Pornind de la planul Schuman, şase ţări semnează un tratat prin care se urmăreşte plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub o autoritate comună. În acest fel, niciuna dintre ele nu îşi mai poate fabrica arme pentru a se întoarce împotriva celorlalte, cum se întîmplase în trecut. Cele şase ţări sînt Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg.

Arhitectul elveţian Le Corbusier este promotorul unui nou tip de arhitectură, marcat prin inaugurarea (1952) „oraşului vertical" (unităţii de locuit) în Marsilia, Franţa. Aspectul auster al acestui complex din beton i-a adus numele de „noul brutalism".

În 1956, poporul maghiar s-a ridicat împotriva regimului prosovietic. În noiembrie, tancurile sovietice şi-au făcut apariţia pe străzile din Budapesta pentru a înăbuşi protestele.

Uniunea Sovietică depăşeşte Statele Unite în cursa pentru cucerirea spaţiului prin lansarea pe orbita Pămîntului a primului satelit artificial Sputnik 1, la o altitudine de 800 de km. În 1961, Uniunea Sovietică se face remarcată din nou trimiţînd primul om în spaţiu, pe cosmonautul Yuri Gagarin, a cărui navă spaţială are un diametru de doar 2,6 metri.

25 martie 1957

Bazîndu-se pe succesul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, cele şase state îşi extind cooperarea la alte sectoare economice. Este semnat Tratatul de la Roma, prin care este creată Comunitatea Economică Europeană (CEE), sau „piaţa comună". Scopul său este acela de a asigura libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi serviciilor între statele membre.

1960 – 1969. Explozivii ani '60 - o perioadă de creştere economică

În anii '60 asistăm la apariţia unei adevărate „culturi a tinerilor”. Formaţii precum Beatles atrag un număr impresionant de fani din rîndul adolescenţilor oriunde apar şi contribuie, în acest fel, la stimularea revoluţiei culturale şi la naşterea conflictului dintre generaţii. Este o perioadă benefică pe plan economic, care se datorează şi faptului că ţările UE încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. De asemenea, acestea convin să exercite un control comun asupra producţiei de alimente. Întreaga populaţie beneficiază, acum, de suficiente alimente şi în curînd se înregistrează chiar un surplus de produse agricole. Luna mai a anului 1968 a devenit celebră datorită mişcărilor studenţeşti care au avut loc la Paris. Multe dintre schimbările apărute la nivelul societăţii şi al comportamentului au rămas asociate, de atunci, cu aşa-numita „generaţie '68”.

În august 1961, autorităţile comuniste din Germania de Est au construit un zid în Berlin, menit să îi împiedice pe cetăţenii acesteia să fugă în Germania de Vest. Cîţiva au reuşit totuşi, alţii au fost împuşcaţi în timp ce încercau să o facă.

30 iulie 1962

UE introduce „politica agricolă comună" prin care ţările membre pot exercita un control comun asupra producţiei de alimente. Toţi agricultorii sînt plătiţi la fel pentru produsele lor. UE produce suficiente alimente pentru a-şi acoperi nevoile, iar agricultorii cîştigă bine. Această politică are însă şi un efect nedorit: supraproducţia care generează un imens excedent de produse. Începînd din anii '90, principalele priorităţi au vizat reducerea acestui excedent şi îmbunătăţirea calităţii.

„Beatlemania" străbate mapamondul în 1963. Beatles, prima formaţie pop din lume, atrage un număr impresionat de fani din rîndul adolescenţilor oriunde apare. În acest fel, contribuie la stimularea revoluţiei culturale şi la naşterea conflictului dintre generaţii.

20 iulie 1963

UE semnează primul său acord internaţional de proporţii, destinat ajutorării unui număr de 18 foste colonii africane. Pînă în 2005, încheie parteneriate speciale cu 78 de state din Africa, Caraibe şi Pacific (ACP) UE este cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare destinat ţărilor sărace. Acordarea acestui ajutor este strîns legată de respectarea drepturilor omului de către beneficiari.

În mai 1968, studenţii şi muncitorii francezi se revoltă, zguduind din temelii statul de drept. În restul Europei, studenţii protestează mai paşnic. Aceste mişcări reflectă frustările existente în raport cu guvernanţii, consideraţi a fi departe de realitate şi nereceptivi, precum şi protestul faţă de Războiul din Vietnam şi de cursa înarmărilor.

1 iulie 1968

Cei şase elimină taxele vamale la mărfuri pe care le importă reciproc şi astfel sînt create, pentru prima dată, condiţiile necesare efectuării liberului schimb. Aceleaşi taxe vamale se aplică produselor importate din ţări terţe. Ia naştere cea mai mare grupare comercială din lume. Schimburile comerciale între cele şase state membre şi între UE şi restul lumii înregistrează o creştere rapidă.

Tancurile sovietice iau cu asalt Praga în august 1968, pentru a înăbuşi aşa-numita „Primăvară de la Praga". Cehii şi slovacii sînt neputincioşi în faţa celor 600 000 de soldaţi care le ocupă ţara. Un student, Jan Palach, îşi dă foc în semn de protest.

Americanii îşi reafirmă supremaţia asupra spaţiului. Primul om păşeşte pe Lună în iulie 1969.

1970 – 1979. O comunitate în creştere - primul val de extindere

Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungînd, astfel, la nouă. Deşi de scurtă durată, brutalul război arabo-israelian din octombrie 1973 are drept consecinţă o criză energetică şi apariţia problemelor economice la nivel european. Ultimele dictaturi de dreapta din Europa iau sfîrşit odată cu căderea regimului Salazar din Portugalia, în anul 1974 şi cu moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă şi de infrastructură în zonele mai sărace. Influenţa Parlamentului European asupra afacerilor europene creşte. 1979 este anul în care membrii acestuia pot fi aleşi pentru prima dată prin vot direct, de către toţi cetăţenii europeni.

Planurile UE privind adoptarea unei monede unice datează din 1970. În vederea menţinerii stabilităţii, statele membre ale UE au decis să limiteze marjele de fluctuaţie între monedele naţionale. Acest mecanism al ratei de schimb (ERM), creat în 1972, este primul pas către introducerea monedei euro, 30 de ani mai tîrziu.

Lupta împotriva poluării se intensifică în anii '70. UE adoptă legi destinate protecţiei mediului, introducînd, pentru prima dată, noţiunea de „ţări poluatoare". Sînt create grupuri de presiune precum Greenpeace.

1 ianuarie 1973

Odată cu aderarea Danemarcei, Irlandei şi a Regatului Unit la UE, numărul statelor membre ajunge la nouă. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg. Noile state membre: Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit.

În urma războiului arabo-israelian din octombrie 1973, statele producătoare de petrol din Orientul Mijlociu impun preţuri foarte mari şi îşi limitează exporturile la cîteva ţări europene. Această situaţie generează probleme economice la nivelul întregii UE.

10 decembrie 1974

În semn de solidaritate, liderii UE creează Fondul European de Dezvoltare Regională. Acesta are misiunea de a asigura transferul de resurse financiare de la regiunile bogate către cele sărace, pentru îmbunătăţirea drumurilor şi a comunicaţiilor, atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă. Acest tip de ajutorare va absorbi, ulterior, o treime din bugetul UE.

7-10 iunie 1979

Pentru prima dată membrii Parlamentului European sînt aleşi de cetăţenii europeni prin vot direct. Înainte aceştia erau delegaţi de parlamentele naţionale. Europarlamentarii fac parte din grupuri politice paneuropene (socialişti, conservatori, liberali, verzi, etc.) şi nu din delegaţii naţionale. Influenţa Parlamentului este în creştere constantă.

Ultimele dictaturi de dreapta din Europa au luat sfîrşit odată cu căderea regimului Salazar în Portugalia, în anul 1974 şi cu moartea generalului Franco în Spania, în 1975. Ambele ţări se obligă să ia măsurile necesare pentru a fi conduse de guverne democratice - un pas important pe calea aderării la UE.

Asasinarea fostului premier italian, Aldo Moro, în 1978, nu este decît unul dintre actele de terorism comise de grupările extremiste în anii '70. Printre victime s-au numărat avocaţi, oameni de afaceri şi politicieni de marcă, precum şi 11 atleţi israelieni care participau la Jocurile Olimpice de la München (1972).

1980 – 1989. Schimbarea la faţă a Europei - căderea zidului Berlinului

Sindicatul polonez, Solidarność şi liderul său, Lech Walesa, devin celebri în Europa şi în lume în urma grevelor personalului de pe şantierul naval Gdansk, din vara anului 1980. În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea membru al UE, fiind urmată, cinci ani mai tîrziu, de Spania şi Portugalia. În 1987 este semnat Actul Unic European. Este vorba despre un tratat care pune bazele unui vast program pe şase ani, destinat soluţionării problemelor legate de libera circulaţie a mărfurilor în UE. Astfel ia naştere „Piaţa unică”. 9 noiembrie 1989 este data unei schimbări politice majore: cade zidul Berlinului şi pentru prima dată după 28 de ani se deschid graniţele dintre Germania de Est şi cea de Vest. Reunificarea Germaniei are loc în luna octombrie 1990.

În vara anului 1980,

muncitorii de pe şantierul naval din Gdansk, conduşi de la Lech Walesa, intră în grevă pentru a obţine mai multe drepturi. Au urmat alte mişcări similare la nivelul întregii ţări. În luna august, guvernul cedează şi ia naştere sindicatul independent Solidarność (Solidaritatea). Treptat, guvernul îşi redobîndeşte autoritatea şi decretează legea marţială în decembrie 1981, punînd capăt scurtei perioade în care puterea s-a aflat în mîinile poporului. Efectele acestor proteste se vor face simţite, însă, mai tîrziu.

1 ianuarie 1981

Numărul statelor membre ale UE ajunge la zece odată cu aderarea Greciei. Aceasta devenise eligibilă începînd cu 1974, anul răsturnării regimului militar şi al instaurării democraţiei. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit. Noul stat membru: Grecia.

28 februarie 1984

Informatica şi robotica ne revoluţionează modul de a trăi şi de a lucra. Pentru a rămîne în avangarda inovării, UE adoptă programul „Esprit" în anul 1984, primul dintr-un lung şir dedicat cercetării şi dezvoltării. O nouă senzaţie tare - saltul cu coarda elastică. În timp ce părinţii tremură, copiii se bucură de senzaţiile provocate de saltul de la mare înălţime cu coarda elastică. Aceasta încetineşte căderea şi îi trage înapoi înainte de a atinge pămîntul.

1 ianuarie 1986

Spania şi Portugalia aderă la UE, numărul statelor membre ajungînd la 12. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Regatul Unit şi Grecia. Noile state membre: Spania şi Portugalia.

17 februarie 1986

Deşi taxele vamale au fost eliminate în 1968, schimburile comerciale din cadrul UE se lovesc încă de obstacole. Acestea constau, în principal, în diferenţele existente la nivelul reglementărilor naţionale. Semnat în 1986, Actul Unic European prevede un program de eliminare a acestora pe parcursul a şase ani. De asemenea, conferă mai multă autoritate Parlamentului European şi consolidează prerogativele UE în domeniul protecţiei mediului.

15 iunie 1987

UE lansează programul „Erasmus” care oferă burse studenţilor doritori să înveţe, timp de un an, într-o altă ţară europeană. Peste 2 milioane de tineri au beneficiat de bursele Erasmus, precum şi de alte resurse puse la dispoziţie de programe similare.

Căderea zidului Berlinului în 1989, simbolizează prăbuşirea regimului comunist în Europa Centrală şi de Est, începînd cu Polonia şi Ungaria. Confruntîndu-se cu exodul masiv al cetăţenilor săi către Vest, guvernul est-german deschide graniţele ţării. Germania se reunifică după mai mult de 40 de ani şi partea de est aderă la UE (octombrie 1990).

1990 – 1999. O Europă fără frontiere

Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, europenii devin şi mai apropiaţi. În 1993, Pieţei unice i se adaugă cele „patru libertăţi”: libera circulaţiei a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Anii '90 sînt şi anii în care au fost semnate două tratate, Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht, în 1993, şi Tratatul de la Amsterdam, în 1999. Oamenii devin preocupaţi de protecţia mediului şi de luarea unor măsuri comune în materie de securitate şi apărare. În 1995, UE se extinde cu încă trei state - Austria, Finlanda şi Suedia. Un mic oraş din Luxemburg, Schengen, va da numele său acordurilor care le vor permite, treptat, cetăţenilor europeni, să călătorească fără a li se verifica paşapoartele la graniţă. Milioane de tineri pleacă la studii în alte ţări cu ajutorul UE. Comunicarea se face din ce în ce mai uşor pe măsură ce încep să fie folosite telefoanele mobile şi internetul.

În Balcani, în 1991, Iugoslavia începe să se destrame. Luptele izbucnesc mai întîi în Croaţia, apoi în Bosnia şi Herţegovina, unde se declanşează un război civil sîngeros între sîrbi, croaţi şi musulmani.

7 februarie 1992

Este semnat Tratatul privind Uniunea Europeană la Maastricht. Acesta constituie o adevărată piatră de temelie a UE, stabilind reguli clare pentru viitoarea monedă unică şi pentru politica externă şi de securitate precum şi pentru o cooperare mai strînsă în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Conform tratatului, fosta denumire de „Comunitate Europeană" este înlocuită, în mod oficial, cu cea de „Uniune Europeană".

1 ianuarie 1993 

Sînt introduse piaţa unică şi cele patru libertăţi asociate acesteia: libera circulaţiei a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor a devenit o realitate. Începînd cu anul 1986, au fost adoptate peste 200 de texte legislative în domeniul fiscalităţii, reglementărilor comerciale, calificărilor profesionale şi în alte domenii similare reprezentînd obstacole în calea deschiderii frontierelor. Totuşi, libera circulaţie a anumitor servicii este amînată.

1 ianuarie 1995

Austria, Finlanda şi Suedia aderă la UE. Cele 15 state membre acoperă, în prezent, aproape toată Europa de Vest. În octombrie 1990 s-a produs reunificarea Germaniei, prin urmare fosta Republică Democrată Germania a devenit, la rîndul ei, parte din UE. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Regatul Unit, Grecia, Spania şi Portugalia. Noile state membre: Austria, Finlanda şi Suedia.

26 martie 1995

Acordul Schengen intră în vigoare în şapte ţări — Belgia, Germania, Spania, Franţa, Luxemburg, Ţările de Jos şi Portugalia. Cetăţeni de orice naţionalitate pot călători între aceste ţări fără să fie nevoiţi să prezinte paşaportul la graniţă. De atunci, în spaţiul Schengen au mai intrat şi alte ţări.

17 iunie 1997

Semnarea Tratatului de la Amsterdam.. Acesta se sprijină pe realizările tratatului de la Maastricht, şi cuprinde dispoziţii care vizează reformarea instituţiilor europene, creşterea rolului Uniunii în lume şi consacrarea unui număr mai mare de resurse ocupării forţei de muncă şi drepturilor cetăţenilor. 

13 decembrie 1997

Liderii europeni decid să deschidă negocierile de aderare cu 10 state din Centrul şi Estul Europei: Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia. Acestora li se adaugă Cipru şi Malta. În anul 2000, Tratatul de la Nisa netezeşte calea în vederea extinderii prin reformarea regulilor de vot.

În 1996, oamenii de ştiinţă scoţieni reuşesc să cloneze o oaie dintr-o singură celulă provenită de la o „donatoare" în vîrstă de şase ani, realizare fără precedent în domeniul ingineriei genetice. "Dolly" este copia fidelă a „mamei" ei.

1 ianuarie 1999

Moneda euro este introdusă în 11 ţări (cărora li se adaugă Grecia în 2001) numai pentru tranzacţiile comerciale şi financiare. Bancnotele şi monedele vor fi introduse mai tîrziu. Ţările care formează zona euro sînt: Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Austria, Portugalia şi Finlanda. Danemarca, Suedia şi Regatul Unit decid să mai aştepte.

2000 – 2009. O nouă extindere

Euro este noua monedă de schimb pentru mulţi cetăţeni europeni. Data de 11 septembrie 2001 devine sinonimă cu „Războiul împotriva terorii” după ce două avioane de linie sînt deturnate şi se prăbuşesc pe clădiri din New York şi Washington. Ţările din UE îşi intensifică cooperarea în lupta împotriva criminalităţii. Diviziunile politice dintre estul şi vestul Europei sînt, în sfîrţit, înlăturate, odată cu aderarea la UE, în 2004, a nu mai puţin de 10 noi ţări, urmate de încă două în 2007. O criză financiară loveşte economia mondială în septembrie 2008, ceea ce determină o mai strînsă cooperare economică între ţările UE. Tratatul de la Lisabona este ratificat de toate statele membre ale UE, înainte de a intra în vigoare, la 1 decembrie 2009. Acesta îi conferă Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru mai eficiente.

La 11 septembrie 2001, avioanele deturnate lovesc turnurile gemene ale World Trade Center din New York şi clădirea Pentagonului din Washington. Se înregistrează aproape 3 000 de victime. Statele membre ale UE se menţin, cu fermitate, alături de Statele Unite în lupta împotriva terorismului internaţional.

1 ianuarie 2002

Sînt introduse bancnotele şi monedele euro. Tipărirea, baterea şi distribuirea acestora în 12 ţări constituie o operaţiune logistică de mare amploare. Sînt puse în circulaţie peste 80 de miliarde de monede. Bancnotele sînt la fel pentru toate ţările. Monedele au o faţă comună, cea care indică valoarea şi una pe care figurează emblema naţională. Toate circulă liber. Folosirea monedei euro finlandeze (sau a oricărei alte monede euro) pentru a cumpăra un bilet de metrou la Madrid a devenit ceva banal.

31 martie 2003

În cadrul politicii sale externe şi de securitate, UE efectuează operaţiuni de menţinere a păcii în Balcani, mai întîi în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi apoi în Bosnia şi Herţegovina. În ambele cazuri, forţele UE înlocuiesc trupele NATO. Pe plan intern, UE decide să creeze un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie pentru toţi cetăţenii săi pînă în 2010.

1 mai 2004

Opt ţări din Europa Centrală şi de Est - Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovenia şi Slovacia - aderă la UE, punînd, astfel, capăt divizării Europei decise de marile puteri la Yalta, în urmă cu 60 de ani. Cipru şi Malta devin, la rîndul lor, membre ale Uniunii. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Regatul Unit, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda şi Suedia. Noile state membre: Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia. Ţările candidate: Bulgaria, România şi Turcia.

29 octombrie 2004

Cele 25 de state membre ale UE semnează un Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa. Scopul său este acela de a simplifica procesul de decizie democratic şi modul de funcţionare a unei Uniuni cu 25 şi chiar mai multe state. De asemenea, prevede şi crearea unui post de ministru european al afacerilor externe. Tratatul trebuie să fie ratificat de toate cele 25 de state înainte de a putea intra în vigoare. Cînd atît cetăţenii din Franţa şi cei din Olanda au votat împotriva Constituţiei la referendumurile din 2005, liderii europeni au decis să introducă o „perioadă de reflecţie".

Intră în vigoare Protocolul de la Kyoto, un tratat internaţional destinat limitării încălzirii globale şi reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. UE a fost întotdeauna un exemplu în ceea ce priveşte eforturile depuse pentru reducerea impactului schimbărilor climatice. Statele Unite nu au ratificat protocolul.

În domeniul comunicaţiilor, revoluţia continuă. Un număr mare de şcoli şi locuinţe dispun de conexiuni Internet de mare viteză. Tinerii folosesc mesajele tip text şi SMS-urile pentru a fi în permanentă legătură unii cu ceilalţi. Ecranele mari şi plate şi DVD-urile asigură divertisment la domiciliu.

1 ianuarie 2007

Încă două ţări din Europa de Est, Bulgaria şi România, aderă la UE, numărul statelor membre ridicîndu-se, acum, la 27. Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Turcia sînt, şi ele, candidate la aderare. Statele membre: Germania, Franţa, Italia, Ţările de Jos, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda, Regatul Unit, Grecia, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda, Suedia, Republica Cehă, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia, şi Slovacia. Noile state membre: Bulgaria, şi România. Ţările candidate: Croaţia, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, şi Turcia.

13 decembrie 2007

Cele 27 de ţări membre UE semnează Tratatul de la Lisabona, care modifică Tratatele precedente. Noul act este conceput pentru a aduce un plus de democraţie, eficienţă şi transparenţă în cadrul UE, şi astfel, capacitatea de a rezolva probleme globale precum modificarea climei, securitatea şi dezvoltarea durabilă. Tratatul de la Lisabona este ratificat de toate statele membre ale UE, înainte de a intra în vigoare, la 1 decembrie 2009.

Septembrie 2008

O criză financiară majoră loveşte economia mondială. Problemele încep cu creditele ipotecare din Statele Unite. Mai multe bănci europene se confruntă şi ele cu dificultăţi. Criza determină o mai strînsă cooperare economică între ţările UE.

2010 – astăzi. Un deceniu de oportunităţi şi provocări

Noul deceniu începe cu o gravă criză financiară, dar şi cu speranţa că investiţiile în noi tehnologii verzi şi ecologice, alături de o mai strînsă cooperare europeană, vor duce la o creştere şi o bunăstare de lungă durată.

Pagina oficială a UE