ISTORIA GHICITULUI IN STELE

Cum au apărut zodiacele

De cînd lumea, oamenii au fost fascinaţi de cer, de stelele îndepărtate şi mişcarea lor. Acest interes (ce datează din antichitate, de la civilizaţiile vechi) a dus la importante evoluţii în gîndirea umană. Spre exemplu, crearea calendarului – pe baza observaţiilor cerului şi a schimbărilor din natură – a avut un rol esenţial în dezvoltarea societăţilor umane de-a lungul istoriei. Iar credinţa oamenilor în astrologie – în corespondenţa dintre schimbările celeste şi evenimentele terestre – a jucat de asemenea un rol semnificativ în istoria umanităţii, influenţînd cultura şi viziunea despre lume a multor societăţi.

Mesopotamia. Babilon

Primele observaţii astronomice datează de la vechile civilizaţii mesopotamiene, unde ştim că în jurul anului 3000 î.Hr. oamenii deja cunoşteau constelaţiile. Babilonienii, începînd cu mileniul II î.Hr., au fost primii mari astronomi şi tot ei au creat conceptul de zodiac. Astfel, babilonienii şi-au dat seama că zodiacul – înţeles ca succesiunea constelaţiilor pe cer – poate servi drept etalon de măsurare a timpului dacă este împărţit în segmente egale. Aşa au fost alese 12 constelaţii pentru reprezentarea acestor segmente, dintre care multe au fost identificate cu nume de animale. Aşadar, primul rol al zodiacului a fost cel de a face o legătură între constelaţiile de pe cer şi perioadele diferite ale anului. Au apărut ulterior şi teoriile astrologice privind posibilele legături dintre poziţia stelelor pe cer şi influenţa lor asupra oamenilor. 

Grecia

După babilonieni, a fost rîndul grecilor să avanseze în studiul astronomiei şi astrologiei, cea din urmă intrînd sub influenţa panteonului religios grec. Astfel, puse în legătură cu planetele şi constelaţiile, divinităţile greceşti şi-au pus amprenta asupra astrologiei şi odată cu creşterea interesului oamenilor pentru această ramură pseudoştiinţifică, zodiacul a început să fie folosit pentru previziuni. Zodiacul european s-a dezvoltat pornind de la modelul grecesc, răspîndit apoi şi în Orient în perioada elenistică.

China

În China, astrologia datează din mileniul III î.Hr. Astrologia chineză are o strînsă legătură cu filosofia chineză şi se foloseşte de principiul lui yin şi yang şi alte concepte necunoscute în Occident. Zodiacul chinezesc – care foloseşte, de asemenea, 12 animale-simbol – porneşte de la ideea unor cicluri multianuale (anul determinînd zodia) şi include prezenţa celor cinci elemente – apă, foc, pămînt, metal şi lemn.

Mesoamerica

Calendarele civilizaţiilor precolumbiene au la bază un sistem ce datează din secolul VI î.Hr. sau chiar de mai devreme. Folosit de civilizaţii mai vechi precum olmecii, calendarul a fost perfecţionat de mayaşi, care au pus la punct şi un zodiac sofisticat. Pentru această civilizaţie, zodiacul era extrem de important: spre exemplu, în a cincea zi după naşterea unui băiat, preoţii-astrologi îi făceau horoscopul pentru a-i afla destinul.

Zodiacul în zilele noastre...

Interesul europenilor pentru astrologie n-a scăzut cu timpul. Din antichitate şi pînă tîrziu, în secolul XVII, astrologia era considerată o ştiinţă respectată, strîns legată de astronomie. Abia epoca iluminismului a aruncat astrologia în zona ocultismului. Însă interesul pentru zodiace şi horoscoape a revenit în forţă în secolul XX, în vremea culturii de masă – chiar şi în zilele noastre, majoritatea ziarelor şi televiziunilor de ştiri oferă cititorilor şi telespectatorilor horoscopul zilnic. 

Cele mai cunoscute zodiace

În prezent, cele mai cunoscute zodiace sînt cel european şi cel chinezesc. 

Zodiacul european este compus din 12 semne sau zodii: Berbec (21 martie - 20 aprilie), Taur (21 aprilie - 21 mai), Gemeni (22 mai - 21 iunie), Rac (22 iunie - 22 iulie), Leu (23 iulie - 22 august), Fecioară (23 august - 21 septembrie), Balanţă (22 septembrie - 22 octombrie), Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie), Săgetator (22 noiembrie - 21 decembrie), Capricorn (22 decembrie - 19 ianuarie), Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie), Peşti (19 februarie - 20 martie). 

Zodiacul chinezesc, în schimb, este gîndit în baza unui ciclu de 12 ani, la rîndul său parte a unui ciclu de 60 de ani. Spre deosebire de zodiacul european, la chinezi zodiile depind de anul naşterii. Zodiacul chinezesc începe, tradiţional, cu zodia şobolanului; urmează bivolul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, capra, maimuţa, cocoşul, cîinele şi mistreţul. 

Zodiace mai puţin cunoscute

Zodiacul mayaş are 20 de semne deoarece calendarul mayaşilor era construit pe baza ciclurilor lunare de 20 de zile. Semnele sînt: apă, casă, cîine, crocodil, cerb, craniu, cutremur, cuţit, floare, iarbă, iepure, jaguar, maimuţă, ploaie, şarpe, şopîrlă, trestie, uliu, vînt şi vultur.

Zodiacul celtic are două variante: un zodiac druidic, care foloseşte ca semne arborii, şi unul care porneşte de la ideea că omul se naşte sub protecţia unui animal-simbol (cerb, cocor, focă, urs, viperă, albină, vidră, pisică, somon, lebădă, gîscă, bufniţă şi corb).

Zodiacul indian are 36 de semne (după un calendar împărţit în 36 de perioade a cîte 10 zile): toporişcă, cal, birjar, foc, capră, elefant, fir, pheonix, diamant, vier, şarpe, ţestoasă, cîine, vînător, urs, fecioară, pană, rîndunică, balanţă, uliu, maimuţă, delfin, turn, leu, pustnic, scoică, metal, funie, lotus, arcaş, vultur, caleaşcă, apă, perlă, corabie şi yoghin.

Sursa: Historia.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40