Autor: Ion TĂBÎRŢĂ

La 7 mai 2009, la Praga, Uniunea Europeană a lansat Parteneriatul Estic – proiect instituţional care se referă la vecinii post-sovietici de la estul frontierelor UE. Scopul major al Parteneriatului Estic este scoaterea celor şase state post-sovietice de la periferiile Europei din meandrele tranziţiei spre democraţie. Conducerea comunistă a Republicii Moldova de atunci s-a arătat reticentă la iniţiativa Bruxellesului, mai degrabă criticînd-o, decît susţinînd-o. La momentul respectiv, liderul comuniştilor, Vladimir Voronin, a numit Parteneriatul Estic drept un CSI 2.

După alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, nouă guvernare venită la cîrma Republicii Moldova şi-a propus drept scop major apropierea Moldovei, prin intermediul mecanismelor instituţionale ale Parteneriatului Estic, de Uniunea Europeană. Indiscutabil, scopul actualului ciclu politic, demarat după 29 iulie 2009, a fost realizat. Ceea ce mulţi considerau drept o utopie în 2009, 2010, 2011, 2012 şi chiar în 20013 s-a produs – Republica Moldova este stat asociat al Uniunii Europene, cetăţenii moldoveni circulă liber în spaţiul comunitar, iar mărfurile moldoveneşti au primit acces liber pe piaţa europeană. Dacă la începutul anului 2009 o parte din cetăţenii Republicii Moldova se rugau ca statul nostru să aibă semnat cu România Acordul privind micul trafic de frontieră, atunci astăzi nimeni nici nu-şi mai aminteşte de acest document.

La 30 noiembrie 2014, în Republica Moldova se finisează ciclul politic început la 29 iulie 2009. După 30 noiembrie, Republica Moldova va intra într-un nou ciclu politic. Realizările obţinute de guvernările de la Chişinău între anii 2009-2014 reprezintă doar începutul procesului de europenizare şi modernizare a Republicii Moldova, a cărui finalitate logică trebuie să fie integrarea celui de-al doilea stat românesc în Uniunea Europeană. Pentru aceasta este nevoie de continuitate. Dacă ne uităm la experienţa statelor din Europa Centrală şi de Sud-Est care au devenit membre ale UE, atunci deducem următorul traseu cu trei repere majore – asociere, ţară-candidat şi integrare.

Între anii 2009-2014, primul obiectiv – asocierea – a fost atins de către Republica Moldova. Logic, pentru ciclul politic 2014-2018 urmează să obţinem statutul de ţară-candidat la aderare la UE. Poate sună prea tare, dar acest obiectiv este unul perfect realizabil. Republica Moldova trebuie să intensifice şi aprofundeze reformarea domeniilor prevăzute în Acordul de Asociere, semnat de statul nostru cu UE la 27 iunie.

Alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 vor fi un adevărat referendum pentru vectorul de dezvoltare a Republicii Moldova. Din păcate, populaţia teritoriului dintre Prut şi Nistru este încă divizată la mai multe aspecte, inclusiv privind vectorul de dezvoltare a ţării. Este foarte important ca partidele proeuropene din Republica Moldova să vină în campania electorală „păstrîndu-şi rîndurile”, cu angajamente clare în faţa populaţiei.

Din cele trei mari partide proeuropene – PDM, PLDM şi PL – din Republicii Moldova, deocamdată doar PLDM a venit cu plan clar de europenizare şi modernizare a ţării, cu un reper cronologic clar fixat de integrare a Moldovei în UE – anul 2020. În momentul de faţă, PDM este mai mult preocupat de procesele politice interioare de stabilire a listei electorale, iar PL, probabil, este în pregătirea apropiatului congres al partidului, la care şi urmează a fi fixate obiectivele politice ale formaţiunii la şi după alegeri.

În Republica Moldova, partidele politice nu au mers pe calea partidelor de peste Prut, care au adoptat Declaraţia de la Snagov, un document care atesta acordul tuturor formaţiunilor politice ca România să meargă pe calea integrării europene. Dar, cel puţin, partidele proeuropene din Moldova, înainte de alegeri, ar trebui să vină cu o declaraţie comună prin care îşi asumă angajamentul de a continua parcursul european după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, totodată stabilind următorul obiectiv major pentru viitorul ciclu politic – obţinerea statutului de ţară-candidat.

În ceea ce priveşte Planul 2020 al PLDM, el nu este un plan exhaustiv care prevede detaliile procesului de modernizare a Republicii Moldova. Dar acest plan este primul elaborat şi înaintat de o formaţiune politică moldovenească care determină modalitatea abordării problemei modernizării şi fixează reperele cronologice ale integrării europene a Republicii Moldova – în 2016 obţinerea statului de ţară-candidat la aderare, în 2020 integrarea Moldovei în UE.

La noi, în spaţiul dintre Prut şi Nistru, integrarea europeană a fost folosită de către mulţi drept o retorică politică frumoasă, dar şi cu foarte mult populism. În anul 2014, după cinci ani de guvernări proeuropene la Chişinău, parcursul Republicii Moldova a căpătat contur real. Este deja timpul ca formaţiunile politice moldoveneşti, cel puţin cele proeuropene, la aceste alegeri parlamentare, să vină în faţa oamenilor cu planuri clare, bine articulate, de integrare europeană a statului nostru. Cum s-ar spune – de la vorbe (abstracte) la fapte (reale).

Sursa: Politikon