Adevărul a fost consemnat istoric!

Cel mai bătrîn român a trăit în Bihor şi a ajuns la fabuloasa vîrstă de... 225 de ani! Vîrsta lui este consemnată de un notar, în cadrul unui proces!

Totul a început în satul Carpinet, la poalele Apusenilor, unde a apărut un conflict cu enoriaşii din satul vecin, Leheceni. Oamenii nu se mai înţelegeau după ce o biserică a fost ridicată chiar pe hotarul dintre două sate şi era împărţită "în jumătate" spre folosinţa celor două comunităţi. Scandalul a început după ce puterea de atunci a cerut ca Biserica să plătească impozit, după ce mult timp fusese scutită, pentru că era construită din donaţiile şi pe pămîntul sătenilor.

Pentru stingerea conflictului, comitele Bihorului, Diák Andrei, a ordonat un proces public „de statornicire” şi reconfirmare a privilegiului regal, care a avut loc la Băiţa în 1619, arata expunere.com. La judecată au fost chemaţi primarii din 6 sate, dar şi 20 de vîrstnici, „toţi mai bătrîni de 100 de ani”, care au dat mărturie sub aspru jurămînt că toţi preoţii care au slujit biserica dintre hotare erau neamul lui Pascu, moştenind din tată-n fiu scutirea de impozite acordată de principesa Maria Cristina.

Notarul a scris de două ori: 225 de ani!

Dintre cei chemaţi în faţa judelui, singurul căruia i s-a consemnat vîrsta a fost iobagul Lupu Bara din Carpinet, pomenit de notarul Gáspár Nemeti de două ori în actul de judecată (facsimil). „Avea 225 de ani„ arată procesul-verbal. Tocmai datorită vîrstei sale, a fost şi cel mai credibil, mărturisind că trăise anii celor trei generaţii de preoţi şi că i-a cunoscut pe toţi.„Ştiu sigur că Popa Marcu a fost fiul bătrînului Popa Pascu şi tatăl lui Achim (n.r. – tatăl lui Avram), care n-au plătit niciodată impozit pe pămîntul bisericesc”, a spus bătrînul Lupu, înşirînd genealogia familiei preoţeşti. Iobagul a întărit astfel cu vorbele sale porunca împărătească, potrivit căreia „Cine va aduce popă străin, îi va obliga pe popii de aici la plata impozitului sau a prestării de munci”.

A doua dovadă apare la transcrierea actului original. În 1785, biserica de pe hotarul dintre Leheceni şi Carpinet nu mai avea preot, după ce ultimul descendent al ctitorului Pascu s-a stins din viaţă fără moştenitori. Sătenii şi-au disputat iar lăcaşul, drept pentru care stăpînirea l-a trimis la Văscău pe judecătorul Mihail Pop de Băseşti. La audieri, judele a cerut transcrierea, din latină în maghiară, a înscrisurilor din 1598 şi 1619, într-un singur document, în care Lupu apare din nou menţionat cu matusalemica sa vîrstă.

La finalul procesului, judele a dat dreptate iobagilor: „Deoarece cinstiţii bătrîni declară că din timpurile îndepărtate acest pămînt bisericesc a fost deţinut fără a se plăti impozit şi prestaţie în muncă, să se păstreze tot aşa, întrucît el aparţine preoţilor” se arată în actul de judecată din 9 noiembrie 1619.

Au existat alţi români care au trăit chiar şi 185 de ani

Documentului i s-a pierdut urma multă vreme, dar informaţia despre incredibila vîrstă a iobagului Lupu nu s-a pierdut. A fost adusă la lumină, printr-un alt hrisov, în 1968, de reputatul academician Stefan Meteş, care îi descria în publicaţia Magazin Istoric pe cei mai vîrstnici locuitori ai Transilvaniei medievale găsiţi de el în actele vremii. Aici, alături de cîţiva „tineri” cu vîrste între 118 şi 130 de ani, sînt menţionaţi hunedoreanul Toader Giurgiu (150 ani), soţii Sara (164 ani) şi Rovin Iovas (172 ani) din Caransebeş, şi bănăţeanul Petruţ Ciortan (185 ani).

Meteş scoate în evidenţă mai ales cazul bihoreanului din Cărpinet. „Prin vîrsta lui, îi depăşeşte cu mult pe toţi ceilalţi”, scria istoricul, argumentînd cu înscrisurile din Urbariul Domeniului Beiuş, adică „recensămîntul” populaţiei şi al proprietăţilor din întreaga Depresiune a Beiuşului făcut de autorităţile maghiare, care îl menţionează pe Lupu Bara ca avînd, în anul 1619, vîrsta de 225 de ani. Meteş a găsit Urbariul în arhivele din Budapesta, l-a studiat, tradus şi copiat, şi aşa s-a răspîndit legenda celui mai vîrstnic dintre români.

Sursa: Cancan.ro