INCONŞTIENŢA CARE UCIDE

„Tinereţea e o trufie, rareori o valoare”

Autor: Mihai CONŢIU

O ţară întreagă a auzit despre îngrozitorul accident din noaptea de 14 August din Chişinău, în care au murit 8 tineri aflaţi în acelaşi autoturism. În spatele acestei tragedii şi a inconştienţei tinerilor decedaţi tronează autoritar o societate grav bolnavă şi primitivă. Acum toţi caută vinovaţi şi justificări în funcţie propriile interese. Fireşte că principalii vinovaţi, la vedere, sunt chiar acei tineri nesăbuiţi.

Una este teribilismul pozitiv, creator şi ne-nociv, alta-i teribilismul jegos şi sfidător. Capitala, ca de altfel întreaga ţară, este plină de tineri teribilişti ai nimănui, căci tot ai nimănui sunt şi acei tineri exaltaţi cu părinţi şi de bani gata, dar care se poartă ca fiarele în junglă. Se droghează şi se alcoolizează încă din primii an de liceu, sunt impertinenţi, nimeni nu-i învaţă bunele maniere, sunt violenţi, semianalfabeţi, fură şi sunt de o aroganţă primitivă nemaipomenită, mai cu seamă cei care sunt copii de părinţi cu mulţi bani.

Aud că un astfel de cretin arogant, care a accidentat mortal o persoană, i-a trimis pe cei care-l chestionau ca să discute cu tatăl lui. Probabil că şi tatăl acestuia este vreun nemernic de bandit, politician, om de afaceri sau vreun pîrlit de politician cu funcţie importantă. Într-o astfel de situaţie, ţie, om cinstit, văzîndu-te neputincios în faţa odioaselor (uneori) legi, îţi vine să-l iei pe acel tînăr şi pe familia lui şi să-i arunci într-o cuşcă în care se află lei înfometaţi! Aceştia sunt oameni care nu merită să trăiască. Fac umbră Pămîntului doar ca să facă rău celor din jur.

Cine-i de vină că naştem fiare cu chip de om? În primul rînd imbecilii de părinţi, indiferent că sunt nişte fomişti care s-au cărăbănit peste hotare şi şi-au lăsat plozii în seama oricui. Habar nu au de responsabilităţile fireşti, obligatorii care le revin în clipa în care au devenit părinţi. În categoria părinţilor sunt mai multe tipuri de animale.

În primul rînd sunt cei bogaţi – bandiţi, oameni de afaceri prosperi, politicieni parveniţi sau nemernici cu funcţii importante care fură statul. Progeniturile acestora, în marea lor majoritate, sunt cele mai decăzute specimene umane. Nu respectă nici o regulă deoarece ştiu că taţii lor îi scapă de orice, chiar şi dacă au săvîrşit o crimă. Am documentat astfel de cazuri, le cunosc foarte bine. Aceste beizadele, încă din adolescenţă, se afişează cu obrăznicie prin cluburi selecte, plătesc prostituate ca să le ţină companie, consumă într-o seară cît cîştigă un profesor într-o lună şi tot aşa. Aceşti copii, asemenea părinţilor lor, îi dispreţuiesc pe toţi cei din jur. „Tinereţea e o trufie, rareori o valoare”, nota Marin Preda în „Cel mai iubit dintre pămînteni!

Mai există şi animalul tată, care-şi imaginează că singura lui datoria a fost ca să dea de trei ori din fund ca să facă un copil. De regulă, un astfel de tată îşi părăseşte soţia şi copilul încă din primii ani ai acestuia. Bineînţeles că sunt şi mame degenerate, iar buletinele de ştiri abundă cu exemple.

O problemă spinoasă o constituie şi familiile celor mulţi, care trăiesc o viaţă împreună în modestie şi ignoranţă. Perversiunea sistemului social instituit în anul 1991, în egală măsură cu ipocrizia specific moldovenească, au făcut ca familia medie moldovenească să devină inamica inconştientă a propriului copil. Astfel, oricît de gravă ar fi greşeala săvîrşită de fiul/fiica lor, nimeni nu trebuie să ştie nimic, „să nu se facă de ruşine” şi, deci, copilul nu trebuie nici pedepsit pe măsură. Dacă fiul unor astfel de familii lor este prost bîtă că nu învaţă şi nu-s capabili să recurgă la metode de convingere, idioţii de părinţise ruşinează să ceară sfatul specialiştilor sau să se documenteze singuri, preferînd, în schimb, să mituiască profesorii ca să le dea note de trecere. Am cunoscut, personal, nenumărate astfel de cazuri.

Un alt mare vinovat este criminalul sistem de învăţămînt instaurat încă din 1991. Am scris prea mult despre ticăloşia pedagogică, motiv pentru care nu voi mai insista. Nu mai puţin vinovată este şi opulenta Biserica şi popii pe post de baroni. Pentru popi, naşterea şi moartea sunt o binecuvîntare, un corn al abundenţei, motiv pentru care îi doare în spatele anteriului de morala enoriaşilor pe care-i păstoresc şi care le umplu cutia milei. Construiesc biserici în draci, îşi clădesc palate în care se lăfăiesc mai dezmăţat decît laicii, dar unul nu s-a gîndit să ridice o şcoală, o grădiniţă, un orfelinat sau un azil de bătrîni.

Da, sigur, mai este şi statul, căci el este cel care finanţează, tot din buzunarele noastre, Educaţia, Sănătatea, Protecţia Socială şi a Muncii etc., dar ce ne facem dacă cei care-l conduc îl fură atît de mult încît pentru noi nu mai rămîne nimic?

Revenind la cumplitul accident din noaptea de 14 August, nu putem să nu ne întrebăm ce fel de părinţi au avut acei copii? Aflăm cîte ceva dintr-o declaraţie cretinoidă a deputatului liberal Valeriu Munteanu, care a spus: „Îi cunosc pe absolut toţi tinerii din accident. Toţi băieţii din maşină erau sportivi, iar fetele erau foarte cumsecade. Am trăit toată viaţa acolo şi le cunosc foarte bine familiile, toţi oameni gospodari.” Aţi pomenit ceva mai tîmpit? Da, tot la el şi la Ghimpu, şeful lui!

Acum spuneţi şi dumneavoastră, dacă familiile tinerilor decedaţi sunt gospodari, băieţii erau sportivi şi fetele cuminţi, atunci ce, mama dracului, căutau în Chişinău, la o oră tîrzie în noapte, îngrămădiţi ca stridiile 8 într-o maşină, în tovărăşia unui tînăr dement şi beat la volan, care conducea cu 200 de km pe oră? „Despre morţi, numai de bine”, se spune în popor, dar parcă îţi vine, dac-ai avea puteri, să-i scoli din morţi şi să le tragi o mamă de bătaie, că nu s-au gîndit la chinurile părinţilor lor care i-au făcut şi crescut! Dar oare părinţii lor ştiau unde hălăduiesc ei? Dacă nu ştiau, atunci de ce nu ştiau, căci doar „sunt gospodari”?

Lipsit de orice scrupule şi simţ al măsurii, paparuda de Chirtoacă s-a gîndit să-şi tragă cu nesimţire un capital electoral şi din moartea celor 8 tineri. Astfel, a decis să le acorde un ajutor de cîte 10.000 de lei „familiilor de gospodari” ale celor decedaţi. Auziţi tîmpenie: cică o face pentru că accidentul a avut loc pe raza Capitalei! Păi atunci să le dea cîte un astfel de ajutor tuturor inconştienţilor din provincie care vin să moară din greşeală sau la beţie în Chişinău! Prostia, impertinenţa şi cinismul, din păcate, nu dor!

Dumnezeu să-i ierte, dar noi ce, pe cine şi de să mai iertăm?

P. s. Plin de sine, îngîmfat cum îl ştie o lume întreagă, pe 14 August, „moralistul” Constantin Tănase, bine argumentat, de altfel, într-o intervenţie publicistică amatoricească, ne trăsneşte cu următorul titlu: „Constantin Tănase despre accidentul în care au decedat 8 tineri”, articolaş pe care tot el îl şi semnează, adică este un fel de „Constantin Tănase despre Constantin Tănase”. Bravo, Costiclă, ai dreptate, dar, pentru că tot tu eşti autorul întrebărilor şi răspunsurilor din acel minuscul material, pentru că eşti şi lingvist, atunci de ce nici acum nu ţi-ai corectat greşeala copilărească de dactilografiere în care scrii: „...și ne aprăm copii de asemenea...?”

 

 

 

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39