Fenomenele cosmice trăsnite nu sînt ceva nou în zona munţilor Urali din Rusia: în 2014 s-au făcut 55 de ani de cînd partea nordică a Uralilor a fost gazda unuia dintre cele mai fascinante mistere nerezolvate ale epocii moderne.

La o privire mai superficială, incidentul de la trecătoarea Dyatlov pare explicabil: dintr-un grup de zece schiori, nouă au pierit în timpul unei excursii dificile la o temperatură de minus 30 de grade Celsius. Dar detaliile, bazate în special pe jurnalele celor implicaţi, cît şi pe arhiva investigatorilor sovietici, sînt puţin înfiorătoare: în noaptea de 2 Februarie 1959, membrii grupului şi-au sfîşiat corturile şi au ieşit în tundră îmbrăcaţi doar în pijamale. Trei săptămîni mai tîrziu, s-au găsit cinci cadavre pe o pantă la cîteva sute de metri de tabără. Au mai trecut două luni pînă cînd investigatorii au găsit celelalte patru corpuri, care în mod curios, erau îmbrăcate parţial în haine ce aparţineau morţilor descoperiţi mai devreme. Testele au relevat că hainele aveau un nivel crescut de radiaţii. În ciuda acestor descoperiri şi a traumelor interne puternice, cu cranii sparte şi coaste rupte, suferite de membrii grupului, investigatorii ruşi au raportat că n-au găsit nimic suspect şi au închis cazul.

Grupul era alcătuit din studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Tehnice de Stat din Ural, toţi avînd experienţă în expediţii. Excursia, organizată de Igor Dyatlov, în vîrstă de 23 de ani, avea ca scop explorarea pantelor muntelui Ortoten din partea nordică a Uralilor şi a început pe data de 28 Ianuarie 1959. Yuri Yudin, singurul supravieţuitor al expediţiei, s-a îmbolnăvit chiar înainte ca echipa să ajungă pe vîrf şi a rămas în urmă, într-un sat. Ceilalţi nouă şi-au continuat călătoria şi, după cum se vede din fotografiile developate de pe rolele de film recuperate de investigatori, şi-au instalat tabăra în seara de 2 Februarie pe panta unui munte de lîngă Ortoten.

Muntele e cunoscut de localnicii din tribul indigen Mansi sub numele de Mkholat Syakhl, care s-ar traduce ca „muntele morţilor", deşi n-aş băga mîna în foc pentru asta, pentru că în jurul fiecărei poveşti ciudate se construiesc alte poveşti şi mai ciudate. Totuşi, decizia de a campa pe panta muntelui nu prea are sens. Grupul se afla la un kilometru şi jumătate de o pădure, unde ar fi putut să se adăpostească în condiţii mai sigure la temperaturi atît de joase. Nu păreau să fie presaţi de timp şi e chiar ciudat să-ţi aşezi tabăra pe munte în loc s-o instalezi în pădure. Probabil că Dyatlov nu voia să piardă distanţa pe care o acoperiseră sau a hotărît să exerseze camparea pe panta muntelui, a declarat Yudin pentru St. Petersburg Times în 2008. Tabăra avea să fie ultima pe care a organizat-o vreodată grupul. Dyatlov spusese că echipa ar trebui să se întoarcă pe 12 Februarie anul acela, dar mai spusese şi că erau şanse să întîrzie mai mult decît era de aşteptat. Alarma s-a dat abia pe 20 Februarie, iar tabăra a fost găsită de echipele de salvare în data de 26.

Cînd au sosit investigatorii oficiali, au notat că pînza corturilor părea a fi fost tăiată din interior şi au găsit urmele de paşi a opt sau nouă oameni care părăsiseră corturile şi se îndreptaseră spre pantă, în direcţia pădurii. Potrivit investigatorilor, grupul a plecat fără bocanci sau echipament, iar urmele de paşi sugerau că merseseră fie desculţi, fie în şosete. Cu alte cuvinte, şi-au sfîşiat corturile şi au alergat în grabă prin zăpada înaltă pînă la brîu, deşi nu s-au găsit dovezi că ar fi fost în preajmă alţi oameni sau că cineva din grup avea intenţii rele.

Primele două corpuri au fost găsite la marginea pădurii, sub un pin gigant. Pădurea era la un kilometru jumătate depărtare; investigatorii au scris că după o treime din drum, urmele de paşi au dispărut, deşi e posibil să fi fost din cauza vremii. Cele două corpuri găsite purtau doar lenjerie de corp şi erau desculţe. Potrivit rapoartelor, ramurile copacului în chestiune erau rupte, ceea ce sugera că cineva încercase să se caţere în el. Chiar lîngă copac erau şi urmele unei vetre de foc. Între tabără şi copac au mai fost găsite trei corpuri, printre care şi cel al lui Dyatlov. Zăceau în poziţii care sugerau că respectivii se întorceau înapoi spre tabără. Unul dintre ele, cel al lui Rustem Slobodin, avea craniul fracturat, deşi doctorii au susţinut că nu era o fractură fatală, iar investigaţia s-a închis după ce doctorii au hotărît că cei cinci muriseră în urma hipotermiei.

Au mai trecut două luni pînă cînd celelalte patru corpuri au fost găsite îngropate în zăpadă pe o pantă la cîteva sute de metri de pinul înalt. Lăsînd la o parte comportamentul inexplicabil al celorlalţi cinci membri ai grupului, cea mai groaznică a fost descoperirea ultimelor patru cadavre. Toţi cei patru suferiseră morţi traumatice, deşi nu existau urme de traume externe. Nicolas Thibeaux-Brignollel avea craniul fracturat. Alexander Zolotariov avea coastele sfărîmate. Ludmila Dubinina avea şi ea coastele sfărîmate şi îi dispăruse limba din gură.

E posibil ca grupul să fi căutat ajutor, deşi se afla în mijlocul pustietăţii, la temperaturi sub zero grade, înainte să cadă în prăpastie. Dar asta nu explică faptul că Dubininei îi lipsea limba. Şi deşi unii au susţinut în perioada aceea că grupul a fost atacat de indigeni din tribul Mansi, criminaliştii au spus că traumele găsite fuseseră provocate de ceva ce depăşea forţa umană, mai ales că nici nu existau urme de traume externe. „A fost echivalentul unui accident de maşină," a spus Boris Vozrozhdenny, unul dintre doctorii implicaţi în caz, potrivit documentelor desigilate pe care le-a studiat ziarul Times.

Devine şi mai ciudat de atît. Ultimii patru erau mai bine îmbrăcaţi decît ceilalţi cinci şi se pare că au luat hainele morţilor şi au continuat călătoria fără ţintă. Zolotariov, de exemplu, a fost găsit îmbrăcat cu haina şi căciula Dubininei, iar ea avea înfăşurat în jurul piciorului un crac din pantalonii de lînă pe care îi purta unul dintre cei doi găsiţi la rădăcina pinului. Pe deasupra, hainele găsite asupra ultimului grup au fost testate şi s-a descoperit că erau radioactive. Radioactivitatea e greu de explicat fără să aduci în discuţie extratereştri sau experimente nucleare. „Dezbrăcarea paradoxală" e un fenomen raportat de cei care suferă de hipotermie, la fel ca şi delirul. Cea mai plauzibilă explicaţie pentru dezastru e că tabăra echipei a fost îngropată de o avalanşă, ceea ce ar explica corturile sfîşiate şi unele traume. Dacă echipa a fost îngropată mai multă vreme, e posibil să se fi instalat hipotermia.

Dar faza cu radioactivitatea e foarte dubioasă, la fel şi modul în care a fost tratată investigaţia. Documentele care aveau legătură cu cazul au fost sigilate după închiderea cazului şi n-au mai fost deschise pînă la mijlocul anilor 1990. Mă interesează acest caz de multă vreme şi am încercat să aflu informaţii noi, dar nici o agenţie americană de informaţii nu m-a ajutat. Se speculează încă pe cauza incidentului, dar interviurile date de şeful investigaţiilor, Lev Ivanov, la scurt timp după desigilarea documentelor, arată cît de dubioasă e situaţia.

Ivanov a fost cel care a observat primul radioactivitatea corpurilor şi a echipamentului şi a spus că aparatul Geiger care măsoară radiaţiile şi pe care îl avea la el a luat-o razna în zona unde era instalată tabăra. A mai spus şi că oficialii sovietici i-au cerut în perioada aceea să închidă cazul cu forţa, deşi existau rapoarte care confirmau apariţia unor „sfere zburătoare luminoase" în zonă în lunile Februarie şi Martie 1959. „Şi atunci, şi acum, sînt de părere că acele sfere zburătoare luminoase au legătură directă cu moartea membrilor grupului," a spus Ivanov ziarului kazah Leninsky Put într-un interviu găsit de Times.

Un alt grup de studenţi care a campat la 50 de kilometri de celălalt grup a raportat aceleaşi apariţii în aceeaşi perioadă. Unul dintre ei a declarat că a văzut „un corp de formă circulară care zbura deasupra satului dinspre Sud-Vest spre Nord-Est. Discul strălucitor era de mărimea unei luni pline şi era înconjurat de o aură albăstruie. Aura strălucea uneori puternic, ca un trăsnet. Cînd corpul a dispărut după linia orizontului, cerul a rămas luminat în zona aceea timp de mai multe minute." Principala teorie, luînd în considerare închiderea cazului cu forţa, radioactivitatea şi apariţia corpurilor ciudate, este că grupul a nimerit într-o zonă de teste a armatei sovietice. Dar presupunînd că rapoartele sînt adevărate, nu se ştie ce le-a cauzat traumele respective membrilor grupului.

E posibil ca unul dintre membri să fi văzut vreo lumină ciudată în cer şi toată lumea să se fi speriat şi s-o fi luat la fugă, dar nu există dovezi că ar fi existat vreo explozie în zonă, ceea ce elimină posibilitatea unui test nuclear. Dar chiar şi aşa, cum se explică fracturile de craniu? Să zicem că s-ar fi produs în urma căderii în prăpastie, dar totuşi Slobodin avea craniul fracturat deşi nu era printre cei căzuţi şi părea să fie pe drum înapoi spre tabără. Faptul că s-au găsit rămăşiţele unei vetre de foc sugerează că unii dintre membrii grupului încă erau în deplinătatea facultăţilor mintale, iar psihoza nu se numără printre efectele expunerii acute la radiaţii, dar asta nu explică de ce studenţii par să fi fugit să-şi salveze vieţile fără echipament. Deci a fost un accident sau o încercare de acoperire? Cea mai simplă variantă pare cea mai bună: Echipa a fost îngropată de o avalanşă şi, într-o stare de delir indusă de hipotermie, au fugit să caute ajutor. Avalanşele sînt incredibil de puternice şi dacă eşti prins într-una, sînt mari şanse să rezulte traume ca cele păţite de grup.

Totuşi, faptul că misterul radiaţiilor a rămas nerezolvat a dat naştere multor teorii conspiraţioniste şi cu extratereştri. Şi e normal să fie aşa, pentru că e o poveste foarte ciudată. Ivanov, investigatorul, a murit între timp. Şi dacă nu se descoperă şi nu se desigilează mai multe arhive militare, documentele existente nu sînt de ajuns pentru a dovedi contrariul, iar misterul din trecătoarea Dyatlov va rămîne în continuare nerezolvat.

Derek MEAD

Traducere: Oana Maria ZAHARIA