Autor: Vasile STATI

În mentalitatea europeană din evul mediu domina concepţia că lucrurile, faptele, evenimentele însemnate pot fi expuse în scris numai în cîteva limbi considerate «sfinte». În Occident aceasta era latina medievală folosită – scris! – de italieni, francezi, spanioli, olandezi, unguri, germani, poloni ş.a.

Academicianul Nicolae Corlăteanu ne aminteşte:

În Europa de sud-est în rîndul limbilor «sfinte» erau trecute limba medio-greacă (bizantină), iar apoi şi slavona veche (slavona sau cum era numită, «latina Răsăritului»). Moldova s-a aflat în ansamblul ţărilor de cultură bizantino-ortodoxă. Aici limba oficială era slavona.

Aceasta era limba scrisă a slavilor de sud, a cărei istorie îşi are începutul în anii 862 – 863, cînd misionarii, fraţii Chiril şi Metodiu, alcătuiesc alfabetul slav şi purced la tălmăcirea cărţilor religioase din greceşte în dialectul bulgar răsăritean. Cu timpul, mai cu seamă din sec. XII, vechea slavă, îndepărtîndu-se tot mai mult de vorbirea vie şi răspîndindu-se la alte popoare slave şi neslave din sud-estul Europei, capătă un caracter specific şi se transformă treptat în aşa-zisa slavonă. În corespundere cu mediul în care era folosită, limba slavonă cunoaşte cîteva varietăţi sau redacţii: medio-bulgară, sîrbă, rusă, ucraineană ş.a.

În Moldova, de regulă, textele religioase erau răspîndite în limba slavonă de redacţie medio-bulgară, iar în cancelaria domnească era folosită slavona de redacţie ruso-ucraineană.

Limba slavonă, folosită în Moldova, îndeplinea în acele vremuri funcţia de limbă literară. Ea era întrebuinţată nu numai ca limbă a cărţilor bisericeşti şi a cancelariei domneşti. În această limbă au fost scrise şi primele lucrări originale ale literaturii moldoveneşti, atît bisericeşti, cît şi laice.

Crearea şi formarea în prima perioadă (veacul IX – veacul XIV) a alfabetului chirilic la răsărit de Carpaţi a permis volohilor/moldovenilor să-şi fixeze în scris tradiţiile şi începutul propriei istorii. Istoricul grec E.Zahos-Papazahariou conchidea, în studiul Babel balcanique. Histore politique des alphabets utilises dans le Balcans (Paris, 1972): «Fărîmiţarea Imperiului (roman) de Răsărit a îngăduit culturilor locale – a Serbiei, Bulgariei, Moldovei, Valahiei şi altora să-şi a firme independenţa şi să-i imprime acesteia o organizare statală, necesară pentru a se păstra şi pentru ca tipurile locale de vorbire să se manifeste în calitate de limbi de înaltă cultură».

Această realitate o constatase mai înainte Miron Costin (în De neamul moldovenilor..., 1686): în această perioadă «cură şi aflatul slovelor, cu care şi scrisoarea de la sîrbi o au luat-o, amu după a doua descălecătură de Dragoş vodă aice în ţară».