Doar de un singur om trebuie să scape ţara spre a intra în normalitate

Mihai CONŢIU

Scriam, în editorialul de Vinerea trecută, despre teama teribilă a lui Vladimir Plahotniuc faţă de manifestaţiile maraton de protest iniţiate, Duminică, 6 Septembrie, de către Platforma Civică Demnitate şi Adevăr (DA). Oligarhul simte că zilele îi sunt numărate. Atît de sigur de sine a fost, încît a depăşit absolut toate barierele relativ admisibile. Aici este vorba despre aceea că nu s-a mulţumit, politic vorbind, să aibă sub control algoritmic, pentru partidul său (PD), cîteva ministere, aşa cum este tradiţia politică. El a vrut totul. A vrut ca întreaga ţară să fie sub controlul său deplin şi chiar a reuşit.

Marea masă a moldovenilor poate că nu a fost conştientă că ţara a ajuns dincolo de fundul prăpastiei numai şi numai din cauza acestui individ nemilos şi periculos, care şi-a subordonat, personal, Procuratura, Justiţia, CNA, CNI, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, televiziunea naţională, prin directorul ei, Mircea Surdu, şi directoarea Departamentului de Ştiri „Mesager”, Ecaterina Stratan. În această situaţie, este de la sine înţeles că aşa-zisele reforme proeuropene erau şi sunt încă o minciună sfruntată.

Problema cea mai mare a lui Plahotniuc este aceea că nu doar în INTERIORUL ţării s-a constatat că el este despotul care a capturat statul, ci şi în EXTERIORUL ţării. Aici este vorba despre EXTERIORL VESTIC, nu cel ESTIC. Prin urmare, oligarhul a ajuns în situaţia în care este nevoit să-şi facă socotelile, să elibereze ţara şi să fugă unde o vedea cu ochii. O dată cu el, Partidul Democrat (PD)  s-a compromis definitiv în faţa electoratului. Nu uitaţi că Dumitru Diacov este cel care l-a adus pe Plahotniuc pe spatele poporului, atunci cînd, conştient, i-a vîndut efectiv partidul.

Ce vor protestatarii?

Mitingul contestatar de Duminică a fost, într-adevăr, unul de mare amploare, ca număr de participanţi, solicitări cu caracter ultimativ şi prin aceea că s-a transformat într-o manifestaţie maraton de protest, prin instalarea unui număr impresionant de corturi în PMAN.

Dintre revendicările manifestanților la protest notăm: demisia preşedintelui Nicolae Timofti, alegeri anticipate pînă în Martie 2016, alegerea preşedintelui prin vot direct, demisiile celor responsabili de jaful din sistemul bancar, a guvernatorului BN, a șefilor CNA şi PG, a directorului televiziunii naţionale, a premierului, preşedintelui Parlamentului etc. Cereri cît se poate de multe, îndreptăţite şi, am spune, „de cuţit ajuns la os” spre a se obţine măcar ceva! Practic, dintr-o disperare a întregii populaţii a ţării concentrată în aceste proteste non-stop, manifestanţii vor măturarea tuturor elitelor politice actuale.

Chestiunea cu organizarea de alegeri anticipate în Martie, anul viitor, este cam trasă de păr din perspective constituţionale. La urma urmei, de ce în Martie şi nu în Noiembrie? Pentru declanşarea alegerilor anticipate, Parlamentul trebuie dizolvat de către preşedintele ţării. Preşedintele Nicolae Timofti, însă, începînd cu data de 23 Septembrie 2015, intră în ultimele 6 luni ale mandatului său prezidenţial, iar noi nu avem motive să credem că pînă la această dată preşedintele va dizolva Parlamentul. Potrivit Constituţiei, Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului preşedintelui Republicii Moldova.

Pe de altă parte, admiţînd că Timofti va dizolva Parlamentul pînă pe 23 Septembrie, la solicitările protestatarilor, potrivit Constituţiei, alegerile anticipate vor avea loc peste cel puţin 60 de zile, dar nu mai tîrziu de 3 luni de la dizolvarea Parlamentului. Asta înseamnă că alegerile anticipate, în aceste condiţii, ar trebui să se desfăşoare în lunile Noiembrie sau Decembrie 2015, ceea ce demonstrează că solicitarea de alegeri anticipate pînă în Martie 2016 este nerealistă, lipsită de suport constituţional.

Dar dacă, după cum cer protestatarii, preşedintele Timofti îi ascultă şi demisionează din funcţie imediat, atunci cine dizolvă Parlamentul pentru organizarea de alegeri anticipate şi în ce condiţii legale?

Printre cei cărora protestatari le cer capetele a fost rostit şi numele lui Vlad Filat. Fără a ne transforma în avocaţii mediatici ai liderului PLDM, vom face totuşi cîteva precizări. Printre cei pe care protestatari îi ridică în slăvi, ca fiind necorupţi, iar asta pe bună dreptate, este şi Maia Sandu, care este membru al PLDM şi, reţineţi, a fost propulsată în viaţa publică tocmai de „blamatul” Filat. În plus, Maia Sandu s-a şi solidarizat cu protestatari din prima clipă, spre deosebire de Ion Sturza, care, „fizic”, i-a susţinut de la distanţă. Om prudent Sturza, vrea totul la de-a gata!

În altă ordine de idei, trebuie să reţinem adevărul că ţara a fost capturată de Plahotniuc, nu de Filat. Din punct de vedere politic, Filat a fost victima oligarhului şi a complicelui său Mihai Ghimpu, şi nu invers. Parcursul proeuropean al ţării a fost fracturat de Plahotniuc şi Ghimpu din clipa în care au complotat demiterea Guvernului Filat. Execuţia lui Filat şi reducerea lui la tăcere a fost urzită încă de cînd acesta a denunţat, în 2011, atacurile de tip rider asupra sistemelor bancar şi de asigurări, indicîndu-l clar pe Plahotniuc drept autor din umbră, culminînd cu denunţarea de către Filat a crimei din Pădurea Domnească şi demiterea sa în stil mafiot.

Realiştii fiind, cred că şi protestatari ştiu prea bine că în clipa în care ţara scapă de Plahotniuc, iar asta însemnînd decapitarea întregii sale mafii cu care ţine captiv statul, lucrurile ar intra în albia lor firească, în condiţiile în care nu va mai exista un Guvern corupt, iar Justiţia va fi absolut independentă. Plahotniuc este cancerul acestei ţări!

Tentative extrem de costisitoare de deturnare a protestelor

Acum nu trebuie să ne punem problema cine ar fi în spatele acestor proteste, aşa cum insinuează perfid slugoii mediatici ai lui Plahotniuc, ci să ne dorim mitingul maraton să izbutească să-l alunge pe oligarh, să-l anihileze definitiv. Zarurile au fost aruncate, iar Plahotniuc ştie că aceste proteste pot fi începutul sfîrşitului pentru el. Acesta este şi motivul pentru care a aruncat sume enorme în joc, fireşte că prin interpuşi, pentru desfăşurarea unor concerte paralele, la Chişinău şi Bălţi, în scopul diminuării numărului de participanţi la proteste.

Diversiunea nu i-a reuşit, iar sumele imense de bani au fost aruncate în vînt. În plus, a primit nişte bobîrnace extrem de umilitoare de la unii celebri artişti români şi ruşi care au refuzat să se compromită, cîntînd la concertele din Orhei şi Chişinău, chiar dacă au fost supliniţi de alte „surogate artistice”.

Disperarea oligarhului era oglindită apocaliptic de către docilul său comentator politic Roman Mihăeş în chiar ajunul protestelor, căci iată ce mai scria pe blogul său:

„Nu este exclus ca acţiunile de protest să degenereze în acte de violenţă, iar asta înseamnă că pînă la organizarea unui Maidan sîngeros în capitala Moldovei nu e decît un singur pas.În aceste condiţii nu ne rămîne decît să sperăm că structurile de forţă şi guvernarea vor lua măsurile necesare pentru a nu admite porgromuri (corect: pogrom; notă M..C.) şi vărsări de sînge.”

Conform DEX, pogrom înseamnă masacrare a unui grup național minoritar sau rasial, organizată de elemente ultranaționaliste, șovine, dar se vede că Mihăeş nu are timp de consultarea dicţionarelor.

La ce se pot aştepta protestatari

În primul rînd la provocări dintre cele mai neaşteptate sau chiar previzibile. Am experienţă serioasă în astfel de manifestaţii de protest, inclusiv cele din Piaţa Universităţii din Bucureşti – 22 Aprilie-15 Iunie, 1990 (Golaniada), cînd am avut parte de provocări cu care se pot confrunta şi cei de la DA. Plahotniuc nu se va zgîrci să le subvenţioneze. Astfel, diversioniştii se pot folosi de droguri, alcool, arme, vor putea provoca conflicte „spontane”, mai ales pe timp de noapte, vor apare pretinşi unionişti proromâni sau proruşi şi multe altele.

Spre exemplu, acţiunile agresive ale grupării conduse de Grigore Petrenco au fost tot o diversiune, căci scopurile Platformei DA nu sunt şi vandalizarea instituţiilor. Mai inspirat şi prudent a fost tocmai neobositul Renato Usatîi, care a făcut apel la solidarizare şi protest paşnic. Ca şi noi, în 1990, protestatari de la DA trebuie să-i alunge pe provocatori cu aplauze şi să solicite ajutorul Poliţiei în caz de nevoie.

Nu vă fie frică, Plahotniuc tot pică!

Anihilarea lui Plahotniuc sau extirparea acestui cancer din Moldova depinde de rezistenţa protestatarilor, de internaţionalizarea protestelor şi comprimarea cerinţelor prin regîndirea lor în termeni realişti. La ora actuală, Platforma DA este percepută ca o mişcare antisistem. Mulţi reclamă faptul că DA nu oferă o alternativă, însă nu este chiar aşa. Ca mişcare civică, cerînd alegeri anticipate, DA vrea să recheme alegătorii la urne spre a vota partidele în cunoştinţă de cauză. Asta însemnînd că oamenii trebuie să ştie bine cine-i acest Plahotnicuc din cauza căruia pătimesc, dar şi ce catastrofă a adus pe capul ţării Partidul Democrat prin Dumitru Diacov.

Nu putem exclude şi varianta transformării Platformei DA în partid politic, dar asta este o altă chestiune. Pînă atunci, însă, liderii DA ar trebui să se ferească de echilibristica oratorică riscantă, care poate include invective gratuite sau atacuri la persoană nu tocmai potrivite. În plus, păstrîndu-şi fermitatea, ei trebuie să înţeleagă că un şef de stat, un preşedinte de Parlament sau un premier, indiferent cît de contestabil ar fi, nu au cum să vină la ei, în piaţă. Cu aceştia doar se negociază.

Pînă atunci, însă, nu vă fie frică, Plahotniuc tot pică!