IN SECRET, TIMOFTI A NEGOCIAT SI I-A VINDUT TARA LUI PLAHOTNIUC

Va mai putea opri cineva furia strazii, a poporului?
Zilele acestea, întreg poporul a fost victima celei mai mari înşelătorii naţionale, care a fost pusă iscusit la cale de către Vladimir Plahotniuc şi preşedintele Nicolae Timofti. Toţi am crezut că, la final de mandat, Timofti va dori să-şi părăsească funcţia cu demnitate şi printr-un gest de-a dreptul eroic – să elibereze ţara din captivitatea oligarhului! Încă de cînd l-a desemnat pe Ion Sturza drept candidat pentru funcţia de premier, iar mai apoi pe Ion Păduraru, întreaga opinie publică a văzut în Timofti un posibil salvator al naţiunii, un om capabil să se împotrivească oligarhului şi să-l înfrîngă.
În realitate, după cum am constatat pe parcursul după-amiezii de Vineri, 15 Ianuarie, Timofti ne-a demonstrat că este un laş, un individ corupt şi un ins de cea mai joasă speţă, capabil să vîndă ţara în folos propriu, să-şi vîndă un suflet de multe ori vîndut. Astfel, acest individ, ştiind prea bine că întreaga populaţie a ţării vrea să scape de odiosul Plahotniuc, de rînd cu toţi partenerii occidentali de dezvoltare a Republicii Moldova, a mimat opoziţia faţă de oligarh prin cele două nominalizări decorative. Europenii chiar s-au grăbit să-i aprecieze curajul, fără să bănuiască faptul că Timofti, în cel mai vulgar mod cu putinţă, nu-şi dorea decît o retragere din funcţie în schimbul unui cont bancar bine alimentat.
Logic ar fi fost ca să-l renominalizeze pe Ion Sturza, dar asta nu intra în calculele lui şi ale lui Plahotniuc, căci Sturza n-ar fi renunţat la candidatură în favoarea celor propuşi de PD.
În după-amiaza zilei de Vineri, 15 Ianuarie, Ion Păduraru, desemnat de Timofti drept candidat la funcţia de premier, într-o declaraţie de presă, atenţie mare!, a spus: „În dimineața acestei zile, șefului statului i-a fost înaintată o declarație semnată de 55 de deputați. Nu cred că ar fi corect să existe o confruntare între mine și majoritatea parlamentară. Drept pentru care l-am anunțat pe domnul președinte că-mi depun mandatul. La ora actuală eu nu mai am statutul de prim-ministru desemnat.”
Această retragere suspectă a lui Păduraru poate avea două cauze: ori a fost şantajat cu ceva grav de Plahotniuc, cu ceva despre care ştia şi Timofti, ori chiar a făcut-o în complicitate cu Timofti şi Plahotniuc.
Mai apoi, iarăşi mare atenţie!, Timofti a semnat Decretul de desemnare a candidatului Pavel Filip la funcția de prim-ministru, după ce declarase în seara precedentă, pe 14 Ianuarie, că termenul limită de înaintare a candidaţilor, doar 44 de deputați au reconfirmat semnăturile de susținere a candidatului PD, fapt ce nu întrunea majoritatea parlamentară de investire.
Prin urmare, cele 55 de semnături de susţinere a omului lui Plahotniuc, Pavel Filip, au apărut într-un timp expirat, pe 15 Ianuarie. Logic vorbind, o dată ce Păduraru şi-a depus mandatul de candidat, aceasta înseamnă că cele două tentative de desemnarea a unui candidat pentru funcţia de premier au expirat, iar Timofti trebuia să anunţe că urmează să dizolve Parlamentul şi să anunţe alegeri anticipate, căci Pavel Filip a fost nominalizat în afara perioadei legale, adică după data limită de 14 Ianuarie.
Deocamdată, Plahotniuc a cîştigat, căci Filip sau el sunt una şi aceeaşi persoană, Filip în calitate de slugă fidelă a oligarhului, fireşte. În această situaţie, este greu de crezut că furia populară va mai putea fi stăvilită. Orice poate cumpăra Plahotniuc, dar revolta poporului nu!
Timofti, însă, ne-a demonstrat că părăseşte funcţia de preşedinte la fel cum a şi ocupat-o, adică fraudulos şi pe uşa de serviciu. Totodată, Timofti ne-a reconfirmat faptul că ştie să facă bani mulţi, rar dar sigur, la fel cu s-a întîmplat, mai de mult, şi în cazul celor 500 de mii de dolari însuşiţi din contrabanda cu spirt de la Odesa.












