Scrisoare deschisă

Luînd în calcul aşteptările societăţii de mai bine de 6 ani din momentul venirii la guvernare a coaliţiei democratice, constat că încă din momentul proclamării independenţei Republicii Moldova se încearcă reformarea diferitelor instituţii ale statului nostru, inclusiv a Procuraturii.

În perioada ultimilor 2 ani, însă, accentele pe reformare a Procuraturii au căpătat o intensitate acută şi nu cred că acest fapt este generat de necesitatea strigentă de a refoarma acest organ. Este clar că această reformă, cu certitudine, nu va ridica nivelul de trai al populaţiei, nu v-a îmbunătăţi condiţiile în şcoli şi spitale şi alte sfere sociale, care sînt la un nivel dezastruos şi nici pe departe nu corespund unui stat democratic spre care Republica Moldova tinde de aproape 25 de ani. Dimpotrivă, sînt convins, că adoptarea Legii despre Procuratură în formula prezentată de aşa-numitul grup de lucru va conduce la criminalizarea Procuraturii şi transformarea ei într-o bîtă politică, afirmaţii de care sînt gata să răspund în faţa istoriei şi îmi argumentez poziţia prin următoarele:

Aceste accente, în ultimii 2 ani, au fost generate de cerinţele partenerilor de dezvoltare, care pentru efectuarea reformelor au alocat o finanţare impunătoare, iar cînd guvernarea a ajuns să fie întrebată despre acţiunile întreprinse şi rezultaele obţinute, în scopul de a mima reformele şi a justifica cheltuielile, au iniţiat elaborarea unei Concepţiei de reformare a Procuraturii, care de fapt s-a soldat cu elaborarea proiectului unei Legi noi cu privire la Procuratură. Consider că persoane rău intenţionate, în mod conştient, induc în eroare, substituind necesitatea reformei Procuraturii cu propunerea de schimbare a Legii despre Procuratură, acestea fiind lucruri foarte diferite.

Domnilor deputaţi, avînd o experienţă profesională în organele Procuraturii de peste 35 ani, cunosc cu certitudine şi sînt convins că reformarea Procuraturii nu poate fi limitată doar la schimbarea unei legi. Totodată, sînt conştient şi de faptul, că şi Procuratura poartă o parte din vină, avînd în vederea stare social-economică după 6 ani de guvernare democratică. Această vină constă în inacţiunile Procuraturii şi lipsa de verticalitate la îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu ale întregului corp de procurori.

Astfel, sînt convins că partenerii de dezvoltare, acordînd această finanţare considerabilă, nu au avut în vedere doare schimbarea Legii cu privire la Procuratură, dar au mizat şi sperat pe capacitatea clasei politice de a schimba lucrurile în activitatea de zi cu zi a acestui organ, cum ar fi: îmbunătăţirea condiţiilor de mincă şi sociale ale procurorilor, asigurarea tehnico-materială, care este într-o stare deplorabilă, ridicarea nivelului de remunerare a muncii procurorilor, care este mai jos decît nivelul remunerării unui inspector de sector, dar şi a reponsabilităţii acestora şi, nu în ultimul rînd, ridicarea nivelului profesional al procurorilor.

Sesizînd în acest context mai multe aspecte problematice ce diminuează eficienţa activităţii de procuror, precum şi imaginea Procuraturii în societate, conştientizez că, într-adevăr, instituţia se impune a fi, pe anumite dimensiuni, reformată. Totodată, luînd cunoştinţă de textul proiectului Legii noi cu privire la Procuratură, pe care urmează să-l votaţi, consider că acest document, deşi conţine unele idei şi soluţii performante, nu acoperă însă problemele principale cu care se confruntă Procuratura în activitatea sa, iar la elaborarea proiectului, autorii acestuia nu au luat în calcul poziţiile corpului de procurori, ultimul fiind practic înlăturat de la lucrările grupului de lucru, iar în consecinţă, consider că adoptarea acestei Legi nu va rezolva toate problemele existente.

Astfel, unul din partidele din coaliţia de guvernare, şi anume PLDM, chiar în platforma sa electorală din anul 2009, la compartimentul „locul Procuraturii în sistemul judecătoresc” a menţionat că esenţa reformei Procuraturii va consta în atribuirea procurorului statut de magistrat, iar Procuratura devenind parte componentă a Ministerului Justiţiei. Această tendinţă, nu ştiu cu ce scop, dar probabil cu acela de a induce în eroare societatea şi a o abate de la adevărata intenţie a celor care din umbră mimează reforma, în cadrul unei conferinţe de presă, au fost enunţate şi de iniţiatorii acestei reforme, actualul Procuror General, cît şi Ministrul Justiţiei, la acel moment Oleg Efrim, reprezentant al PLDM, care au declarat public că esenţa reformei va consta în atribuirea procurorului statut de magistrat, însă, pe parcurs, autorii conceptului nu s-au expus în nici un mod despre oportunitatea atribuirii procurorilor a calităţii de magistraţi, cu toate consecinţele ce se impun, ignorînd totalmente acest mod de organizare.

Proiectul noii legi cu privire la Procuratură, în redacţia în care a fost elaborat, prevede, însă, că în scopul asigurării independenţei Procurorului General faţă de politic, el să fie numit de Preşedintele ţării, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Consider că adoptarea acestui proiect v-a condiţiona stagnarea şi mai profundă a stării de lucru în Procuratură, dat fiind faptul că se propune alegerea Procurorului Genral de către un consilul al procurorilor ales nedemocratic şi netransparent, în urma unui scrutin, care ridică mare semne de întrebare şi pot aduce destule argumente despre trucarea acestor alegeri.

Astfel, din anul 2001, nu a mai fost convocată nici o adunare generală a procurorilor, pentru a pune în discuţie rezultatele activităţii şi a trasa sarcinile de dezvoltare. De fapt, au fost convocate totuşi două adunări şi acelea cu un singur scop – de a alege aşa-zisul organ de autoadministrare, unde nu a fost oferită posibilitatea vreunui procuror de a lua cuvîntul şi a se expune asupra problemelor existente. În aceste circumstanţe îmi pun o singură întrebare: cum un consiliu supus al procurorilor poate să aleagă candidatura unui Procuror General independent, iar un Preşedinte de ţară, despre care nu se cunoaşte, de asemenea, în ce cicumstanţe politice a fost ales, iar partidele din opoziţie au declarat ilegală alegerea acestuia, v-a fi obiectiv, imparţial şi apt să numească în funcţie, întradevăr, un Procuror General independent?

După părerea mea, pentru a reforma cu adevărat acest organ este necesară implementarea un model funcţional, care, într-adevăr, aduce rezultate în ţările Uniunii Europene spre care tindem şi noi. Spre exemplu în România, unde Procuratura are un mare succes în lupta cu corupţia şi crima organizată fără a fi specializată, divizată, subordonată, ierarhizată (caracteristici aplicabile unor procuraturi de tip sovietic şi controlabilă din partea politicului), unde Procurorul General, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, Procurorul General al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sînt numiţi de Preşedintele României, (care este ales prin vot direct de către întreg poporul), la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

În Republica Moldova, care este o ţară semi-prezidenţială, iar preşedintele este limitat în împuterniciri şi este ales de către Parlament, ca urmare a partajărilor funcţiilor cheie în stat, Procurorul General se impune a fi numit de Parlament, organul suprem al statului, ales de către întreg poporul, iar deputaţii aleşi, reprezentînd voinţa poporului.

Din moment ce prin această Lege se limitează competenţele Procuraturii Generale doar la aspecte de implementare a politicilor instituţionale, activitatea executivă urmînd a fi realizată de către procuraturile teritoriale şi specializate, precum şi posibilitatea ca Procurorul General să decidă personal organizarea interioară a Procuraturii Generale, nu este clar în ce mod Procuratura Generală va asigura un control procesual eficient al activităţii procuraturilor teritoriale şi specializate. În viziunea mea, formula existentă de organizare interioară a Procuraturii Generale, stabilită prin Hotărîre de Parlament, asigură instituţiei un grad suficient de independenţă internă contra eventualelor abuzuri ale Procurorului General, iar Direcţiile şi Secţiile existente în prezent în Procuratura Generală acoperă calitativ şi cantitativ volumul de activităţi de bază pus în sarcina aparatului central în special şi Procuraturii în general.

Totodată, însă chiar dacă se insistă asupra reorganizării aparatului central al Procuraturii Generale, urmează să fie aduse argumente concrete despre necesitatea lichidării unor anumite subdiviziuni şi de a prezenta, de asemenea, argumentat structura ce va fi creată în schimbul acestora pentru a ţine pasul cu tendinţa reformării întregului sistem judecătoresc. Tot la acest capitol, urmează a se constata şi situaţia în care, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, a fost mărit esenţial numărul de procurori ierarhic superiori, în contradicţie cu rolul reformei prin care se intenţionează reducerea numărului acestora, iar fără atribuirea procurorului statutul de magistrat, practic nu va schimba lucrurile în nici un mod.

Cu referire la aspectele ce ţin de crearea procuraturii specializate de combatere a criminalităţii organizate, cu dispunerea controlului asupra activităţii acestei procuraturi direct de către Procurorului General, în condiţiile lichidării Direcţiilor de Urmărire Penală din cadrul PG, lasă mai multe întrebări decît răspunsuri.

În primul rînd, care este sensul creării acestei procuraturi, cînd se poate restabili funcţia de prim-adjunct al procurorului mun. Chişinău şi a 15 unităţi de procuror lichidate de fostul Procuror General şi de repartizat acest volum procuraturii mun. Chişinău, care dispune şi de spaţiu şi de potenţial uman?

În plan operativ, activitatea Procuraturii mun. Chişinău este asigurată de către Direcţia de Poliţie a mun. Chişinău, nefiind necesară delegarea unor colaboratori din cadrul altor subdiviziuni ale MAI, aşa cum se preconizează o dată cu crearea noii Procuraturi specializate. Pentru a înţelege pericolul abuzurilor din partea colaboratorilor acestei structuri care se propune de a fi creată, vă propun să vă închipuiţi că, de astăzi, toţi ofiţerii CNA sînt subordonaţi unui singur om – Procurorului Anticorupţie, în cazul Republicii Moldova, şi, în situaţia actuală, unui procuror fără experienţa necesară şi cu o pregătire profesională care lasă mult de dorit, o persoană care îndeplineşte fără crîcnire indicaţiile de sus. Sînt convins că dacă acest proiect v-a deveni Lege, atunci aceste două procuraturi imediat se vor transforma în bîte politice, iar ceea ce i s-a întîmplat lui Vlad Filat îl va paşte şi pe fiecare deputat, ministru sau, pur şi simplu, pe orice cetăţean cu o altă părere decît cea oficială.

În al doilea rînd, prin intermediul căror pîrghii şi structuri Procurorul General va coordona, va controla şi va conduce activitatea acestor două mega-procuraturi, cum se intenţionează a fi create conform proiectului, adică cu Procuratura Anticorupţie şi cu Procuratura de luptă cu aşa-numita crimă organizată, structuri care vor avea în componenţa lor, conform proiectului, şi ofiţeri de urmărire penală şi ofiţeri de exercitare a investigaţiilor operative.

Autorii proiectului de Lege au trişat cu bună intenţie, încercînd să inducă în eroare opinia publică şi deputaţii din Parlament, argumentînd reorganizarea Procuraturii mun. Chişinău prin faptul că în mun. Chişinău nu este judecătorie de nivel municipal. Trebuie de explicat faptul că structurile procuraturii (procuraturile teritoriale) sînt constituie numai în cazul în care Procuratura statului organizatoric este parte componentă şi se supune Ministerului Justiţiei (cum este în România, SUA ş.a.), unde sarcina de bază a activităţii este susţinerea învinuirii de stat şi asigurarea bunei activităţi a judecătoriilor.

În Republica Moldova, unde Procuratura, ca şi MAI, CNA, DV, face parte din autoritatea judecătorească, (şi nu trebuie confundat cu faptul de a face parte din componenţa Ministerului Justiţiei), dar se doreşte a fi o instituţie independentă, sarcina de bază a activităţii căreia este exercitarea urmăririi penale, controlul şi conducerea activităţii MAI, CNA, DV de exercitare a urmăririi penale. În mun. Chişinău, instituţia de bază, principală, care exercită urmărirea penală este Inspectoratul General de Poliţie al mun. Chişinău, pe cînd inspectoratele sectoriale de poliţie sînt parte componentă a IGP al mun. Chişinău şi se supun lui. Deci sarcina de bază de coordonare, conducere şi control a exercitării urmăririi penale în mun. Chişinău îi revine Procuraturii mun. Chişinău, şi nicidecum procuraturilor sectoriale.

Mai mult ca atît, crimele de rezonanţă sporită cu caracter economic, ca regulă, depăşesc competenţele unui sector şi ţin exclusiv de competenţa Procuraturii mun. Chişinău, care este o procuratură cu tradiţii de decenii, unde activează procurori experimentaţi şi pregătiţi profesional la un nivel înalt, care pe parcursul a decenii au gestionat cauze de rezonanţă socială sporită şi au avut, de facto, un aport considerabil la combaterea crimei organizate în mun. Chişinău.

Astfel, în această perioadă, Procuratura mun. Chişinău a gestionat majoritatea crimelor de omucideri cu rezonanţă socială sporită, deoarece procuraturile de sectoare, neavînd procurori cu experienţă în exercitarea urmăririi penale pe asemenea cauze penale, nu reuşeau în mod eficient şi la nivelul solicitat să facă faţă acestor categorii de infracţiuni. În plus, conform unui ordin al Procurorului General, în raza mun. Chişinău a fost dispusă investigarea infracţiunilor de tortură nemijlocit de către Procuratura mun. Chişinău.

În perioada ultimilor ani, din diferite motive Procurorul General şi adjuncţii săi au dispus retragerea practic din toate raioanele ţării, precum şi din procuraturile din sectoarele mun. Chişinău şi cele specializate, cît şi din diferite subdiviziuni ale Procuraturii Generale, sute de cauze penale şi transmise pentru efectuarea urmăririi penale în continuare în Procuratura mun. Chişinău, or, legislatorul a stipulat expres în CPP rolul procuraturii mun. Chişinău în calitate de procuratură ierarhic superioară faţă de procuraturile de sector din mun. Chişinău, avînd inclusiv menirea de a soluţiona şi toate conflictele ce ţin de competenţa teritorială, iar în cazurile cînd sînt comise de către aceiaşi autori infracţiuni în diferite sectoare din mun. Chişinău, procuratura mun. Chişinău, fiind unicul organ competent de a efectua urmărirea penală pe asemenea cazuri, desemnează organul de urmărire penală ce urmează să cerceteze aceste cazuri.

În motivaţie, autorii proiectului, fără a efectua o analiză reală a situaţiei şi fără a invoca vreun motiv concret, s-au limitat doar la afirmaţia precum că existenţa procuraturii mun. Chişinău cu menţinerea procuraturilor de sector în mun. Chişinău nu este justificată, fără a aduce însă careva argumente în acest sens şi fără a lua în consideraţie că anume tocmai de către Legislator Procuraturii mun. Chişinău i-au fost atribuite funcţii de Procuratură ierarhic superioară, iar şi în caz de reformare ar putea să activeze numai în cazul conexării tuturor procuraturilor teritoriale din municipiul Chişinău.

Dacă se intenţionează conexarea tuturor procuraturile din mun. Chişinău, atunci autorităţile urmează să-şi asume responsabilitatea de a identifica un sediu comun pentru a asigura activitatea viabilă a circa 150 de procurori şi circa 20 de lucrători tehnici, ceea ce este ireal, deoarece din toate procuraturile din sectoare doar procuraturile sect. Buiucani şi mun. Chişinău dispun de sediu separat, celelalte subdiviziuni fiind amplasate în clădirile administraţiilor publice locale sau centrale, iar într-un birou de cîţiva metri pătraţi activează cîte 3-4 procurori.

Autorii acestui proiect au trecut cu vederea că, prin prisma legislaţiei în vigoare, Procuratura mun. Chişinău a fost aliniată la acelaşi nivel de competenţă cu Procuratura UTA Gagauz Yeri, care, însă, urmează să-şi continue activitatea în aceleaşi condiţii, avînd şi un randament net inferior Procuraturii mun. Chişinău la toate capitolele, nefiind clar din ce considerente nu s-a propus şi comasarea tuturor procuraturilor din autonomie, în care activează în total circa 20 de procurori. De asemenea, dacă analizăm activitatea acestei procuraturi, constatăm că rolul acesteia la combaterea fărădelegilor din regiune din ultima vreme a fost redusă la minim, fără a oferi vreo explicaţie în acest sens opiniei publice sau organului legislativ al ţării.    

De asemenea, în acest concept se propune lichidarea procuraturilor de transport şi militare, cu crearea unei noi procuraturi pentru combaterea crimei organizate şi cu păstrarea procuraturii anticorupţie. Avînd în vedere specificul investigaţiilor date în competenţa lor, aceste procuraturi ar trebui să aibă ofiţeri de urmărire penală şi lucrători operativi cu care lucrează constant şi care se subordonează procurorului-şef al procuraturii specializate. Ofiţerii de urmărire penală şi lucrătorii operativi ar putea fi detaşaţi pentru o perioadă lungă (cîţiva ani) de la alte instituţii sau angajaţi permanent în cadrul procuraturii specializate, adică, să se detaşeze şi să li se acorde şi 2-3 judecători, căci şi „troika” stalinistă din anii 37 este în funcţie. O astfel de abordare o consider inadmisibilă, iar în cazul formării acestei subdiviziuni, nu este exclus faptul că va fi folosită de către unele persoane, inclusiv şi cu scopul atingerii unor obiective politice.

 Totodată, adoptarea acestui proiect impune reconsiderarea statutului CNA, care deja a fost reformat cu o pompozitate şi mediatizare excesivă, situaţie care pune semne de întrebare la oportunitatea cheltuielilor suportate la acest capitol, dacă se intenţionează de a se schimba radical activitatea acestui organ. În acest caz, CNA va fi controlată de aceiaşi Procuratură Anticorupţie sau de un alt organ al Procuraturii? Dacă în competenţa procuraturii Anticorupţie şi CNA legislatorul le-a atribuit un set de norme din Codul penal ce ţin de corupţie, apare întrebarea firească: pe ce principiu va activa aşa-numita procuratură pentru lupta cu crima organizată? Oare este recunoscută şi dovedită de o careva autoritate existenţa în Republica Moldova a crimei organizate? Care norme din Codul Penal prevăd răspunderea pentru astfel de crime? Sau poate autorii concepţiei au în vedere lupta cu organizaţiile criminale? Dacă-i aşa, cîte avem, cine a stabilit existenţa acestora şi din ce cauză pînă acuma nu au fost anihilate? Nu cumva din cauza că nu a existat o procuratură specializată de luptă cu acestea? Nu se va transforma oare această procuratură într-un instrument de influenţă politică, cu toate atributele negative – tortură, dosare la comandă, etc.?

În aceeaşi ordine de idei, nu este clară necesitatea excluderii Colegiului Procuraturii ca organ consultativ al Procurorului General. Practica existenţei unui astfel de organ s-a dovedit a fi benefică pe parcursul mai multor decenii şi nu cred că, la etapa dată de reformare a instituţiei, pasul făcut este unul corect. Colegiul a fost constituit întotdeauna din cei mai experimentaţi şi oneşti procurori, cu care Procurorul General a consultat cele mai importante probleme ce ţin de activitatea instituţiei, astfel suportul colegial al deciziilor Procurorului General pe chestiunile cheie ale Procuraturii a fost permanent doar unul benefic şi acceptat de corpul de procurori.

Necesitatea stringentă a activităţii Colegiului Procuraturii Generale (care este stipulat în Lege şi este obligatoriu atîta timp, cît timp Legea nu a fost modificată) se justifică prin următoarele argumente: Membri ai Colegiului sînt numiţi, ca regulă, adjuncţii Procurorului General, şefi de Direcţii, Procurorul mun. Chişinău, Procurorul UTA Găgauzia. Aceste persoane, prin profesionalismul şi experienţa lor, au dovedit că merită să ocupe aceste înalte funcţii de răspundere, căci se bucură de autoritatea întregului corp de procurori. Şi atunci cînd se pune în discuţie întrebări de genul criminalitatea juvenilă, criminalitatea în sistemul financiar-bancar, criminalitatea în transport, situaţia cu exercitarea urmăririi penale în cazurile de omor, jafuri, furturi de apartament ş.a.m.d., aceşti profesionişti pun în discuţiei la şedinţa Colegiului problemele apărute şi elaborează recomandări şi indicaţii, care sînt confirmate prin autoritatea iscăliturii Procurorului General, care, la rîndul său, chiar neavînd pregătirea profesională corespunzătoare, prin autoritatea funcţiei ocupate, obligă subalternii să-şi exercite obligaţiunile de serviciu uniform şi în strictă conformitate cu legislaţia procesual-penală.

Totodată, vreau să subliniez că în calitate de membri ai Consiliului Superior al Procurorilor pot fi aleşi procurori de rînd atît din cadrul Procuraturii Generale, cît şi din cadrul procuraturilor teritoriale, şi nu este garantat că vor întruni cele mai bune calităţi de procuror, inclusiv şi profesionale. În acest context, apare o întrebare firească: are dreptul CSP, din punct de vedere profesional, dar şi moral, să adopte decizii obligatorii pentru colaboratorii şi conducătorii Procuraturii Generale şi a celor teritoriale?

Dacă analizăm situaţia din perioada ultimilor 5 ani, constatăm, că în funcţie de Procuror General sînt numite persoane din afara Procuraturii şi pe criterii politice. De aici şi urmează a se pune întrebarea: în ce mod şi cu cine persoana numită în funcţie de Procuror General urmează să se consulte la adoptarea unor hotărîri ce ţin de activităţile de bază ale acestui organ, care de multe ori pot avea un caracter confidenţial sau chiar secret şi, prin urmare, nu pot fi făcute publice şi discutate la şedinţele Consilul Superior al Procurorilor, unde participă şi membrii din afara procuraturii care nu au acces la informaţii de acest gen? Colegiul Procuraturii, dintotdeauna, a avut menirea de a analiza rezultatele activităţii subdiviziunilor atît centrale, cît şi teritoriale de a recomnda măsurile ce urmează a fi întreprinse în vederea eficientizării activităţii procurorilor, atribuţii pe care Consiliul Superior al Procurorilor nici teoretic şi nici practic nu şi le poate asuma, iar pe parcursul ultimilor 4 ani nu a întreprins careva acţiuni în acest sens.

 Nu în ultim rînd, consider că proiectul nu reprezintă poziţia corpului de procurori nici pe ideea ce ţine de excluderea uniformei şi a gradelor de clasificare. Nu cred că acestea militarizează Procuratura şi excluderea lor poate fi motivată cu cerinţa din Strategia de reformare a sectorului Justiţiei de demilitarizare a instituţiei. Astăzi, în lipsa unei protecţii sociale adecvate, acestea reprezintă unul din imboldurile principale pentru fiecare procuror de a avea o prestaţie calitativă în continuă creştere.

Domnilor deputaţi, într-un interviu acordat zilele recente unei publicaţii periodice din Republica Moldova, fostul procuror-şef al DNA din România, actualmente judecător al Curţii Constituţionale din România, Daniel Morar, cel care a stat la baza organizării şi formării acestui organ, a declarat, că politicienii cu siguranţă, în mintea lor, la adoptarea legilor, s-au gîndit, că: „facem legi, numim oameni şi nimic nu poate să se întîmple. Au crezut ei, politicienii, că vor putea tot timpul controla justiţia, prin numiri în funcţii… Or, numirea celor care conduc DNA-ul este la îndemîna şi în atribuţia legală a oamenilor politici. Dar s-a produs numirea mea, s-a realizat numirea echipei mele, şi politicienii, din acel moment, nu au mai avut nici un control. Adică, ce au gîndit de-a lungul anilor, după ’90, că se va întîmpla, că ei pot controla totul, s-a dovedit a fi greşit.

Atunci cînd oamenii politici au văzut că nu-i pot convinge pe cei din DNA, au zis, hai să lichidăm instituţii sau să tăiem din atribuţiile procurorilor. Prima încercare a fost imediat după ce a fost trimis în judecată primul parlamentar, la vreo şase luni de activitate. Atunci au şi schimbat competenţele DNA-ului. S-a salvat această instituţie prin ieşiri publice, ale mele, ale Monicăi Macovei, ale Comisiei Europene. Au mai fost tentative de schimbare a legii, pentru a ni se tăia din atribuţii, dar profitînd de mecanismul de monitorizare al Comisiei Europene, de faptul că, între timp, activitatea DNA era una extrem de vizibilă, care arăta că abordarea este alta, că procurorii sînt decişi să investigheze fapte comise de oameni importanţi, instituţia a început să aibă o credibilitate atît de mare, încît era costisitor pentru oamenii politici să intre într-un război frontal cu DNA.

Oamenii sînt decisivi. Ei pot schimba sistemul. Fraza-standard „nu contează omul, contează instituţia” poate avea valabilitatea sa, dar, în aceeaşi măsură, şi falsitatea sa. Contează oamenii, dovadă e faptul că aceleaşi instituţii, cu aceleaşi atribuţii, cu aceiaşi bani, nu performează sub comanda unor oameni, dar performează sub comanda altora. E evident, oamenii sînt decisivi. E posibil să avem legi şi instituţii, dar, pînă la urmă, oamenii sînt decisivi. Chestiunea în cauză ţine de corectitudinea politică, precum că nimeni nu e de neînlocuit şi contează să ai instituţii bune. Da, e premisa, dar după asta, dacă nu ai oamenii decisivi acolo, nu ai făcut nimic cu instituţia respectivă”.

În contextul celor spuse, sînt încrezător în faptul că, avînd pe umeri responsabilitatea pentru întreaga instituţie şi întreg corpul de procurori, avem înalta convingere că Legislativul va acţiona cu bun simţ şi responsabilitate în interesul Procuraturii şi societăţii. În acest context, fiind benefic de a fi luate în calcul sugestiile expuse şi care sînt ferm convins că vă vor determina să daţi dovadă de responsabilitate pe această dimensiune, să interveniţi pentru a asigura adoptarea unui document de reformă instituţională de cea mai înaltă calitate, cu oferirea posibilităţii ca în funcţia de Procuror General să fie numit un om decisiv, apt de a face faţă unei etape decisive în dezvoltarea statului Republica Moldova.

În cazul în care Domniile Voastre vor pătrunde în importanţa ideilor expuse şi va fi nevoie, eu sînt gata să depun toate eforturile şi cunoştinţele acumulate de-a lungul anilor de activitate în organele Procuraturii, în scopul făuririi unui organ cu adevărat de drept, menit să slujească poporului, fapt care poate fi realizat doar prin respingerea proiectului înaintat şi iniţierea unei reforme radicale a sistemului existent, căci numai în aşa mod putem duce Ţara pe calea modernizării.

Cu profund respect,

Ivan DIACOV,
procuror-şef al mun. Chişinău