Feţele multiple ale emigraţiei

Autor: Mihai CONŢIU

Cînd îi vine românul în casă, „românul-basarabean” redevine moldo-sovietic

Ion Berlinski, fără ca iniţial să mă cunoască, nedorind deloc să braveze cumva în faţa foştilor mei „amici basarabeni din anturajul „scriitorilor lui Cimpoi”, a riscat, „în felu-i nebunesc sau aventuros”, să mă angajeze la ziarul condus de el.

Spun că Berlinski a riscat atunci cînd mi-a solicitat colaborarea şi eu am acceptat-o din cauza urmărilor care persistă şi astăzi: Asupra ziarului „Moldova Suverană” s-a comandat cea mai brutală şi descalificantă conspiraţie a tăcerii – cu insignifiante, pasagere excepţii, pentru toate agenţiile şi portalurile de ştiri specialitate, ziarul nostru nu există. Fireşte că aproape toate sunt controlate de figuri pro-româneşti contestabile în opţiunea lor autentică! Suntem omişi şi din banalele rubrici de „revistă a presei”. Ne omite, la sugestia ştim noi cui, chiar şi amicul nostru Vsevolod Ciornei, care are o astfel de rubrică la „Publika Tv”, deşi a scris destule articole plătite pentru ziarul nostru.

Statistic, de „Moldova Suverană” îşi mai aduc aminte cei care fac diferite monitorizări, cei care vor să ne desfiinţeze (inclusiv Cancelaria Guvernului) şi care ne cheamă în judecată pentru presupusa lor onoare lezată şi pierdută prin hîrtoapele propriilor mentalităţi şi deprinderi reflectate de noi...

De ce se întîmplă toate astea? 1) Directorul publicaţiei, Berlinski, aşa cum spuneam mai sus, „a avut tupeul” să ia în redacţia lui un român. 1) Românul, scriind româneşte, este cam prea străin, accentuează diferenţele dintre RM şi România, nu este unionist chiar din această cauză, dar mai are şi impertinenţa să le spună „românilor-basarabeni” că nu poţi face, peste noapte, un român autentic dintr-un cetăţean ex-sovietic exemplar. 3) „Moldova Suverană” este singurul cotidian din această ţară care-i cunoscut pe tot cuprinsul ei, prin toate satele şi cătunele. Este singurul ziar la care oamenii se abonează benevol, nu sunt abonaţi de Redacţie cu sponsorizări din partea politicienilor sau oamenilor de afaceri. Excepţie fac abonamentele făcute de către membrii redacţiei pentru rudele lor. Eu, de exemplu, anual, fac abonament pentru 5 rude pensionare.

Vedeţi cît de complexă este viaţa unui român autentic în RM, dar şi cea a unui „român de profesie”?

Români aflaţi la serviciu în RM

Sigur, nu sunt singurul român stabilit aici. Eu vă spun doar că îmi este imposibil să mă simt „ca acasă” într-o ţară străină, pe care o iubesc şi respect şi cu care am în comun doar viaţa de acum, dar patria mea de suflet este România străbunilor şi familiei mele. Dintre românii stabiliţi aici, cel mai onest şi adaptat locului mi se pare jurnalistul Victor Nichituş. Se pare că el este printre extrem de puţinii care a înţeles că „R. Moldova este altceva decît România”.

Lorena Bogza de la „Pro Tv”, mă rog, şi-a făcut şi ea o „carieră” şi l-a prins cumva pe Dumnezeu de un picior sau de altceva, indiferent cît de discutabilă i-ar fi „pioşenia civică”. Ea poate chiar să se simtă într-un fel de „acasă” aici, iar asta dacă mă iau după semi-confesiunile ei publice mai vechi. Însă, oricît de greu ţi-o fi fost acel „acasă” originar, este imposibil să nu-i duci dorul şi să nu-l consideri unic! Restul este tăcere sau simulacru de confort intim!

Da, sunt destui români pe aici, iar unul dintre ei este şi jurnalistul Doru Dendiu. Nu ştiu exact cît de „acasă” se simte aici, dar intuiesc cîte ceva după felul în care mai că nu se răsteşte la moldoveni atunci cînd i se pare că nu sunt suficient de români pentru gusturile lui. Nu de români din aceştia au nevoie fragilii şi îngăduitorii moldoveni!

Nici coabitarea familială româno-moldavă nu elimină diferenţele dintre români şi moldoveni. Invariabil, apar observaţii de genul: „Voi sunteţi altfel!” „Moldovenii-basarabeni” de profesie nu-i vor pe români acasă la ei, în RM, decît în vizite scurte, de 3-4 zile, ca nu cumva să iasă la iveală diferenţele. În rest..., mitinguri, patetisme ieftine...

Interminabile constatări... finale

Moldovenii, dincolo de cele ce le atribuiam la începutul acestui material, emigrează din cauza mizeriei în care îi ţin îmbuibaţii de politicieni. Le este furată, la vedere, o ţară în care ei ar dori ca să muncească pentru ca să-şi cîştige măcar pîinea de zi cu zi. De peste două decenii, locurile de muncă li se împuţinează, invers proporţional cu promisiunile care li se fac în campaniile electorale. Paradoxul constă în trista realitate că, devenind imigranţi în ţările-gazdă, ajung să-i ajute pe aceiaşi politicieni prin remitenţele făcute familiilor lor nevoiaşe rămase în ţară.

Ca imigrant într-o „ţară-soră” cu România mea, văd lucrurile din multiple perspective. Fireşte că statutul meu, relativ unic, nu-mi permite să schimb nimic. „Românii-basarabeni” de aici sunt mai curînd dispuşi să-l considere „frate român” pe John Onoje din Sierra Leone decît pe mine. Bietul Onoje nu are de unde şti că are de-a face cu „migraţi identitari” jalnici, nu „căutători de rosturi civice fireşti” ca şi el!

Este haios să fii imigrant în RM, credeţi-mă! Este periculos să fii imigrant român în RM, credeţi-mă! Este palpitant să fii imigrant român în RM, mai ales cînd îi recunoşti Constituţia, credeţi-mă!