Mitul investiţiilor străine – o minciună a corporatocraţiei

Acum să dăm un citat în speranţa că argumentele autorului vor reuşi să facă lumină măcar parţial asupra mitului investiţiilor străine ca soluţie salvatoare pentru economia unor ţări ca ale noastre:

”Capitalul străin externalizează către ţările de origine profituri înainte de fiscalizare de cel puţin 100 milioane de euro pe zi! 100 milioane de euro pe zi înseamnă 35-40 miliarde de euro pe an”.

Pentru comparaţie, ar fi de făcut o investigaţie sau măcar o estimare cam ce sume scot afară din Moldova, să zicem, ”gasNatural fenosa” (spanioli), companiile de telefonie mobilă ”Moldcell” (turci), ”Orange” (francezi) sau fabrica de ciment de la Rezina ”Lafarge” (francezi), ca să ne limităm doar la cîteva exemple. Deci, direcţia pe care merg autorităţile noastre nu este una diferită de cea a colegilor lor de la Bucureşti. Şi totul se face sub stindardul victorios al integrării europene. Căci altfel, zice-se, nici nu poate fi.

Să vedem acum, măcar şi în treacăt, cum se prezintă structura economiei româneşti, dar şi cum ar trebui să arate aceasta pentru a genera prosperitate. Starea de deformare catastrofală în care a ajuns economia ţării este definită de către autor astfel:

”Structural această economie din România este a consumului fără producţie, a hipermarketurilor fără fabrici, a băncilor fără economie reală, a maşinilor fără şosele, ceea ce proiectează lipsa de perspective. În mod dramatic, cele două componente ale economiei din România nu au aproape nici o legătură nici pe verticală, nici pe orizontală. Componenta străină este insularizată: se aprovizionează dinafară şi lucrează pentru afară, nu difuzează în restul economiei… Industrializarea pe care aparent o generează investiţiile străine este o falsă industrializare”.

Asta apropo de lanţurile de hipermarketuri gen Metro şi Kaufland, şi de întreprinderile care lucrează cu materie primă de peste hotare şi livrează integral marfa tot în exterior, dar şi de parcurile industriale, şi de alte prezenţe economice occidentale răstrîmbiţate pe la noi de trubadurii puterii. Toate acestea sînt elemente ale unei economii colonizate, de consum a produselor străine şi de exploatare a forţei de muncă locale, remunerate de zeci de ori mai prost decît în ţările de origine ale investitorilor. Cu o asemenea structură a economiei dezastrul general doar se va accentua la toţi parametrii.

Iată cum, în viziunea lui Ilie Şerbănescu, trebuie gîndită strategic o economie a unei ţări independente, care îşi doreşte un viitor mai bun:

”Industrializare înseamnă crearea unui ţesut industrial în economie, ale cărui noduri se află într-o legătură organică între ele. Acest ţesut trebuie să fie de origine endogenă, pentru că numai astfel poate avea trăinicie şi durabilitate. Factorul exogen poate ajuta, dar nu poate înlocui factorul endogen în crearea unui adevărat ţesut industrial. Nu există industrializare pe bază de investiţii străine.Orice inserţie străină riscă să devină ”insulă” şi rareori se integrează solid. (Re)industrializarea ce pare a se fi produs din anii 2000 nu putea fi o adevărată industrializare, pentru că avea la bază integral investiţii străine”.

Iar ceva mai jos vine o precizare extrem de relevantă şi pentru cazul nostru :

”În termeni mai puţin ”drăguţi” şi mai puţin tehnici, ”insularizarea” se numeşte mai de demult exploatarea colonialistă a celor slabi şi subdezvoltaţi de către cei puternici şi dezvoltaţi. După distrugerea ţesutului industrial în România, investiţiile străine ”insularizate” constituie cel mai profitabil mijloc de exploatare a unui teritoriu rămas anexă de consum de la periferie a centrului”. (va urma)

Iurie ROŞCA