ILIE SERBANESCU: ROMANIA, O COLONIE LA PERIFERIA EUROPEI (2)
Colonialismul colectiv: alte măşti, aceeaşi piesă
Ca purtător al virusului liberal preţ de ani de zile, recunosc şi de această dată că eu însumi am crezut cu tărie în acest aparent panaceu pînă în momentul cînd am văzut că, deşi privatizarea a fost una masivă, efectele ei s-au dovedit a fi de-a dreptul devastatoare. Şi întrucît schimbarea puterii nu aducea şi schimbări calitative a stării de lucruri, am început a căuta adevăratele cauze ale eşecurilor noastre. A fost nevoie să acumulez o experienţă internaţională de peste două decenii şi să studiez o mulţime de cărţi pînă cînd mi s-a împrăştiat ceaţa din faţa ochilor. Tocmai de aceea mă şi aplec asupra unor astfel de volume, făcîndu-le prezentări largi. Aşa i-aş putea ajuta şi pe alţii să scape de vraja dogmelor în vogă.
Mitul extinderii UE spre ţările din Răsărit continuă să facă multă vîlvă, pretinzîndu-se că este vorba despre admiterea noastră în clubul ţărilor de elită, ceea ce va atrage negreşit un salt economic şi prin părţile noastre. Să vedem, însă, cum dinamitează acest mit Ilie Şerbănescu:
„O violentă şi abruptă polarizare economico-socială s-a produs atît pe verticală în fiecare din ţările zonei, cît şi pe orizontală între Vest şi Est… Întreaga configuraţie actuală economico-politico-socială a Europei poartă amprenta unui clasic sistem centru-periferie de tip colonial. Graţie dimensiunii fabuloase, puterii militare şi în particular nucleare, precum şi depăşirii în deceniile Putin a umilinţei iniţiale, doar Rusia a scăpat din acest sistem centru-periferie cu alungiri de la Vest la Est”.
Că lucrurile stau anume aşa, o cunoaşte oricine a studiat lucrările a cel puţin doi autori americani de primă mărime, Immanuel Wallerstein şi Joseph Stiglitz. Şi lista ar putea continua. Dar să revenim la momentul imploziei colosului sovietic şi să vedem cum stăteau lucrurile dincolo de fosta cortină de fier, mai bine zis să înţelegem logica marilor puteri economice vest-europene în acel moment, care le-a servit ca o oportunitate istorică nesperată. Se ştie că în jocul internaţional lumea se conduce de interese, nu de intenţii filantropice. Precum la fel de bine se ştie că în relaţiile externe marile puteri îşi drapează orice interes, oricît de venal şi cinic, într-o frazeologie scăldată în miere. Asta pentru a prosti aborigenii cu mărgele de sticlă, oglinjoare, ”apă de foc” şi alte nimicuri. Aşadar, spune autorul:
”Destrămarea Uniunii Sovietice şi a conglomeratului ei satelitar din Europa Centrală şi de Est a oferit Vestului Europei oportunitatea istorică a unor surse de aprovizionare şi pieţe de desfacere aproape neaşteptate în cvaziproximitate şi cvazigratuitate – un adevărat balon de oxigen pentru cel mai în vîrstă dintre centrele de putere economică ale lumii şi, oricum, cu cel mai costisitor model social devenit handicap în faţa ascensiunii noilor concurenţi mondiali din Asia. Vestul Europei s-a repezit spre Centrul şi Estul Europei oferit pe tavă de istorie.”
Dar oare nu anume în acest hal am ajuns şi noi, după ce ne-am făcut toate temele dictate de centrele de putere occidentale, cu privatizări, ajustări şi reglementări masive? Ce altceva decît zonă de extracţie a forţei de muncă şi de desfacere a produselor şi serviciilor occidentale am ajuns să fim în ultimii ani? Principiul sacrosanct al liberei circulaţii funcţionează perfect – exportăm oameni şi importăm bunuri şi servicii. Cît de echivalent este acest schimb, se vede de la o poştă. Aşa că nu ne rămîne decît să scandăm în cor, ca la paradele comuniste de pe vremuri: ”Trăiască regimul fără vize şi cel al liberului schimb!” Pentru că schimbul de sclavi fericiţi pe marfă de import e în plină desfăşurare. Astfel, mai toată lumea e mulţumită: sclavii, pentru o pentru bucată de pîine pe care o pot cîştiga pe aiurea, iar corporaţiile transnaţionale, pentru că ne pot inunda cu mărfurile lor.
Astfel, continuă autorul, cele 5-6 foste puteri coloniale din Vestul Europei, care timp de secole şi-au asigurat prosperitatea datorită extracţiei sistematice şi masive din teritoriile coloniale, au pus la cale un fel de ”colonialism colectiv”. Anume acest nucleu dur al ţărilor respective a stabilit regulile impuse în spaţiul ex-comunist, doar că de această dată rolul armatelor cotropitoare le-a fost atribuit multinaţionalelor. Iată cum a decurs această operaţiune de o amploare continentală cu consecinţe catastrofale pentru ”beneficiarii” acestor politici:
”În spiritul libertăţii de mişcare şi acţiune propovăduite, s-a trîmbiţat nevoia unei liberalizări rapide şi depline a circulaţiei produselor, serviciilor şi capitalurilor, a schimburilor comerciale, valutare şi de investiţii. Ce înseamnă acest lucru?! Că de la sine cei puternici şi deja aşezaţi pe piaţă, adică cei din Vest, vor acapara tot, întrucît în mod obiectiv nou-veniţii din Est nu puteau fi decît slabi şi fără potenţe tehnologice şi financiare.”
Teoreticianul protecţionismului economic, Friedrich List, avertiza încă în prima jumătate a secolului XIX că atunci cînd fuzionează o economie puternică cu una subdezvoltată, prima are doar de cîştigat, iar cea de-a doua – doar de pierdut. El arăta cît de riscant este pentru germani să dea curs insistenţelor britanice de a înlătura barierele vamale în condiţiile unei discrepanţe izbitoare în nivelul de dezvoltare. De atunci şi pînă în prezent timpul a verificat şi a confirmat de nenumărate ori justeţea concepţiei lui List. Însă, în momentul dobîndirii independenţei, noi, cei din spaţiul ex-comunist, habar nu aveam de toate acestea. Tocmai de aceea am şi înghiţit toate gogoaşele liberale ca pe nişte cadouri de mare preţ.
O dată semnalul privatizărilor fiind lansat, rechinii capitalismului occidental au avut din capul locului ţinte bine determinate. Ei s-au năpustit spre cele mai grase felii din avuţia statului:
”Ca în scenariul clasic colonialist, capitalul vest-european s-a înfipt de la început în ceea ce constituie rulajul banului într-o economie: exploatarea resurselor naturale, distribuţiile de energie, (cele care colectează banii din asigurarea cu energie) şi băncile. Restul – industrii, servicii, comerţ – s-a prăbuşit aproape implicit în braţele ”eliberatorilor” vestici. Esenţială a fost implementarea cît mai rapidă a mecanismului de extracţie de sevă economică din Est, care operează în principal şi masiv prin menţinerea în Est a salariilor mici, dar generalizarea (impusă) aici a preţurilor din Vest”.
Atenţie! La noi nu e diferit. Cine crede că menţinerea salariilor mizerabile în sectorul de stat, dar şi în cel privat, este doar o măsură luată de nişte guvernări ticăloşite, se înşeală amarnic. Salariul minim pe economie este plafonat la indicaţia aceloraşi stăpîni ai actului decizional din Vest, care ne stabilesc şi ceilalţi parametri economici de bază, cum ar fi deficitul bugetar, rata inflaţiei, principalii indicatori fiscali, nivelul admisibil al subvenţiilor etc. Creditorii externi sînt cei care dictează condiţiile. Banii lor nu sînt pentru salvarea, ci pentru înfeudarea noastră. Dar despre asta vom vorbi puţin mai tîrziu. (va urma)
Iurie ROŞCA