Românii, chiriaşi în propria ţară

Cartea economistului şi publicistului român Ilie Şerbănescu „România, o colonie la periferia Europei”, apărută recent la editura ”Roza vînturilor” (2016), este o mărturie zguduitoare a tragediei României ultimului sfert de veac. Bilanţul tranziţiei de la comunism la statutul de membru al UE, pe care îl face domnia sa, este un adevărat strigăt de durere, expresia unei conştiinţe lucide, care înfruntă discursul dominant, supunînd unei analize riguroase procesul de colonizare a ţării sub acoperirea retoricilor triumfaliste de occidentalizare.

Pe parcursul întregii sale istorii zbuciumate, niciodată pînă în prezent neamul românesc n-a avut parte de o soartă mai vitregă, mai umilitoare şi mai lipsită de şanse de emancipare de sub jugul străinilor decît în ultimele decenii. Situaţia este cu atît mai dramatică cu cît starea de înrobire, de devastare economică, socială şi culturală nu este resimţită de către majoritatea covîrşitoare a societăţii ca fiind una de-a dreptul disperată. Asta pentru că, spre deosebire de perioadele istorice anterioare, cînd ocupantul îşi impunea voinţa prin forţa armelor şi, prin urmare, starea de ocupaţie era una evidentă, la ora actuală colonizatorii fac uz de inginerii sociale soft, care anesteziază orice bănuială a celor împilaţi, lipsindu-i de capacitatea de a-şi cunoaşte asupritorii.

Am considerat extrem de necesară expunerea pe larg a acestei lucrări pentru publicul din Republica Moldova, deoarece şi dincoace de Prut ne confruntăm cu aceleaşi fenomene. Şi aici clasa politică este orbită de mitologia neoliberală, iar spaţiul public este confiscat de trubadurii integrării europene şi ai globalismului. Această liotă de servanţi ai unor interese străine, care impune o viziune deformată asupra realităţii, viciind percepţia societăţii asupra cauzelor eşecurilor noastre, ca şi asupra soluţiilor ce ar conduce spre redresarea stării de lucruri, n-ar mai avea trecere dacă lumea ar reuşi să însuşească modul de abordare a problemelor, pe care îl practică Ilie Şerbănescu.

Autorul creionează încă din prefaţa cărţii condiţia în care s-a pomenit ţara:

”Românii au ajuns deja chiriaşi în ţara lor. Următorul pas – dezmembrarea – este inevitabil. România nu mai este ţara românilor. Era, bună sau rea, atîta timp cît proprietarii, buni sau răi, erau românii. Acum, România are noi proprietari. Şi acest lucru va fi consemnat şi în scripte, politic. Cînd şi cum, nu depinde nimic de noi. Depinde de proprietar, şi nu de chiriaş!”.

Aşadar, Ilie Şerbănescu afirmă din capul locului că după căderea comunismului românii au fost desproprietăriţi, lăsaţi lefteri, ajungînd străini în propria ţară. Chestiunea proprietăţii a fost dintotdeauna una fundamentală, ea definind esenţa unei societăţi. Oricine cunoaşte că stăpîn este doar cel căruia îi aparţine proprietatea. El şi numai el are puterea de decizie, el hotărăşte care e partea leului ce îi revine şi care este partea lăsată celor mulţi, aflaţi la cheremul lui. Altfel zis, mai simplu, ai proprietate – eşti stăpîn, nu o ai – eşti în cel mai bun caz argatul stăpînului. Alte tipuri de raporturi pur şi simplu nu există prin definiţie. Iar în cazul României, ca şi al nostru, şi al aproape tuturor ţărilor ex-comuniste din regiune, în postura de argat s-a pomenit nu doar omul simplu, ci şi statul, căruia i s-a stors toată vlaga de proprietar, toată puterea de decizie şi, prin urmare, însăşi raţiunea de a fi – apărarea şi susţinerea propriilor cetăţeni. Cum vine una ca asta, s-ar putea scandaliza consumatorii minciunilor omniprezente? Cu niţică răbdare, vom vedea mai la vale din argumentaţia autorului.

Dar pînă atunci mai reproducem un citat din prefaţă, care pare a pune la îndoială însuşi rostul jocului politic, cu tot cu circul electoral care îl însoţeşte. Printr-o singură frază Şerbănescu aruncă în aer întregul eşafodaj argumentativ al clasei politice, arătînd că toată scamatoria cu votul universal şi schimbarea garniturilor guvernamentale nu are cum să mişte din punctul mort o societate înlănţuită într-o multitudine de acorduri internaţionale şi acte normative interne, care au determinat vasalizarea ţării:

”Unica ieşire din starea şi statutul de colonie nu poate fi, obiectiv, decît o mişcare de eliberare naţională. Care poate avea succes sau nu. Şi care oricum nu poate fi realizată – admiţînd prin absurd că cineva din România ar organiza-o! – decît într-un context internaţional favorabil. Un asemenea context nu există în momentul de faţă. Colonialismul este în ofensivă.”

În ţările din Lumea a Treia mişcările de eliberare naţională şi-au luat avîntul tocmai într-un context internaţional favorabil, mai exact după al Doilea Război Mondial, iar în spaţiul ex-comunist – o dată cu slăbirea şi apoi prăbuşirea imperiului sovietic. Şi întrucît noii colonizatori sînt occidentalii, doar dezintegrarea UE sau preluarea puterii în principalele ţări din acest subimperiu regional de către forţele patriotice, precum şi slăbirea influenţei imperiului american, care încă menţine în stare de protectorat UE, pot crea condiţii favorabile pentru apariţia unor astfel de mişcări. Iar pînă atunci se impune afirmarea plenară în spaţiul public a adevărului despre condiţia umilitoare în care am fost împinşi, scopul fiind crearea unui viguros curent de opinie, care ar putea să se transforme la momentul oportun într-o forţă politică redutabilă.

Arătînd cum ţările din zona ex-comunistă, scăpate de sub comunism, au căzut în plasa unui alt regim nedrept, şi mai dezastruos prin efectele lui, autorul accentuează că ”simpla schimbare de paradigmă – asupra căreia s-au bătut tobele politice, anume că ar fi de ajuns să se treacă la proprietatea privată pentru ca subdezvoltarea şi sărăcia să fie eradicate de la sine – nu antrenează automat schimbări la nivel de dezvoltare şi de standard de viaţă”. (va urma)

Iurie ROŞCA