Minciuna despre investiţiile străine ca sursă a dezvoltării

Într-un paragraf al cărţii sale, intitulat cît se poate de elocvent, ”România va rămîne subdezvoltată, cu dragul ei capital străin de gît”, Ilie Şerbănescu combate una dintre principalele diversiuni ale rechinilor capitalismului occidental. El arată cît de distrugătoare este prezenţa marelui capital pentru o ţară care s-a lăsat sedusă de miturile neoliberale. Cine ştie măcar cîte ceva despre condiţiile minime, enumerate de David Ricardo, un nume de referinţă al gîndirii economice clasice, pentru ca prezenţa capitalului străin într-o ţară să aibă efecte pozitive, înţelege revolta autorului român. Ricardo sublinia că libertatea comerţului între două ţări funcţionează doar în anumite condiţii deopotrivă în avantajul ambelor popoare. Acestea sînt cel puţin trei:

• nu trebuie permis exportul de capital dintr-o ţară dezvoltată în una subdezvoltată;
• comerţul dintre cele două ţări participante trebuie să fie echilibrat;
• în fiecare ţară aparte numărul şomerilor să nu depăşească 5% din totalul populaţiei apte de muncă.

Întruneşte oare România sau Republica Moldova cel puţin aceste trei condiţii? Evident, nu. Şi atunci nu e deloc de mirare că în cazul nostru străinii au doar de cîştigat, iar noi doar de pierdut.

Însuşi cel care este considerat părintele fondator al economiei capitaliste, Adam Smith, scria cu totul altceva decît ceea ce teoretizează şi practică la ora actuală economia zisă neoliberală cu tot cu fundamentalismul ei de piaţă. Astfel, Adam Smith considera că, pentru a da rezultate benefice, capitalul trebuie să aibă rădăcini locale sau naţionale, iar proprietarii trebuie să fie direct angajaţi în managementul întreprinderilor. Orice înstrăinare a acestora de locul de investiţie, considera celebrul economist, îi înstrăinează de responsabilităţi de ordin social, comunitar, naţional sau ecologic. Iată acum şi argumentele lui Şerbănescu:

”Dezvoltarea, după cum dovedeşte toată istoria, nu vine de la sine şi nici de la baliverna numită ”mîna nevăzută a pieţei”! Dezvoltarea vine dacă este dirijată de cineva care să strîngă resursele, să le prioritizeze orientarea, să le aloce şi să le urmărească alocarea. Altfel nu vine!”.

Acum e clar de ce ursul n-are coadă? E clar de ce ne rostogolim în hău, urmînd sfaturile perfide dinafară? Încă nu e clar? Mergem mai departe:

”Singura forţă aptă de a conduce România spre dezvoltare ar fi fost capitalul privat autohton la spate cu capitalul public, dar, prin dispariţia practic a statului, această şansă nu mai există.

Atunci poate de la capitalul străin? Asta e chiar o glumă! Capitalul străin a venit în România după profit. Şi încă unul pe cît posibil mai rapid, mai uşor şi mai substanţial. Însuşi acest fapt este în disjuncţie faţă de priorităţile şi durerile unei dezvoltări… Dezvoltarea României nu mai are de la cine veni! Şi România, dacă va mai exista ca ţară (lucru plin de dubii!), va rămîne subdezvoltată, cu dragul de capital străin de gît!”

La Bucureşti, însă, ca şi la Chişinău, soldaţii centrelor de putere occidentale continuă să aburească minţile oamenilor anume cu astfel de inepţii la modă. Orice nechemat din politica locală, orice terchea-berchea din zisa societate civilă o ţine tot o gură, repetînd fără istov că doar investiţiile străine ne vor salva. Aici este vorba despre un amestec de lipsă de patriotism şi elementară ignoranţă, care, fiind apanajul mai tuturor celor din fruntea statului, fac ravagii şi minează orice şansă de relansare economică. Să vedem acum ce roade a dat invazia de lăcustă a capitalului străin peste România:

”Cu ce s-a soldat pentru dezvoltarea României perioada 2003-2008 în care capitalul străin a venit în economie?! S-a soldat cu lichidarea economiei româneşti din România (căci au fost scoase de sub control naţional toate punctele nodal-strategice din economie) şi cu dezechilibrarea pe cel puţin 20 de ani a economiei între consum şi producţie (căci băncile străine au dat credite pentru consum, şi nu pentru crearea de locuri de muncă)!”

Ceea ce deseori nu se înţelege la noi este faptul cum trebuie să arate structura unei economii naţionale pentru ca aceasta să genereze dezvoltare şi în definitiv bunăstare. Ne-am obişnuit demult cu faptul că exerciţiul intelectual local rareori avansează dincolo de slogane politice şi expresii parazit. Iar povestea cu rolul salvator al investiţiilor străine face parte anume din acest arsenal al politicienilor noştri. În legătură cu acest subiect, autorul arată în ce condiţii investiţiile străine pot avea un efect benefic:

”Investiţiile străine pot da roade numi dacă există o ţesătură internă de dezvoltare a ţării, precum şi cineva (o forţă politico-economică interesată) care să promoveze procesul. Investiţiile străine pot fi un adjuvant puternic pe calea dezvoltării, dar nu pot constitui factorul dezvoltării. Nu există în lume vreun exemplu de ţară acum dezvoltată care să se fi dezvoltat numai prin investiţii străine, aşa cum se pretinde să se întîmple în România ”. (va urma)

Iurie ROŞCA