IGOR GROSU A AVUT O ÎNTREVEDERE CU MAREȘALUL SENATULUI POLONEZ
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Mareșalul Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki, care se află într-o vizită oficială la Chișinău, împreună cu un grup de senatori polonezi.
În cadrul discuției au fost abordate diverse subiecte de actualitate, printre care situația de securitate din regiune, criza energetică, lupta cu propaganda, proiectele comune și cooperarea economică bilaterală. „Polonia rămîne un partener de încredere al Moldovei, cu care dorim să dezvoltăm o bună colaborare în continuare. Ne propunem să intensificăm potențialul de export pe piața polonă cu fructele, legumele, vinurile noastre”, a menționat Președintele Parlamentului. Potrivit datelor statistice, în perioada ianuarie – septembrie 2022, schimburile comerciale moldo-poloneze au avut o creștere semnificativă, iar în 2023 se așteaptă o creștere și mai mare.
Totodată, Președintele Parlamentului și-a exprimat recunoștința pentru suportul politic în cadrul instituțiilor europene și susținerea parcursului european al țării noastre. „Polonia a fost și este un avocat în procesul nostru de integrare europeană. În ultimul an, dialogul nostru bilateral a avansat”, a remarcat șeful legislativului, apreciind participarea Poloniei la Conferința Platformei de Sprijin pentru Moldova la Berlin, București și Paris.
În cadrul întrevederii, Igor Grosu a subliniat că, în pofida faptului că țara noastră se confruntă cu crize foarte complicate, autoritățile au fost perseverente, s-au ținut de agenda de reforme și au urmat întocmai angajamentele pentru care au primit încrederea și votul cetățenilor. „Și în sesiunea următoare a Parlamentului, noi vom munci ca să mișcăm Moldova înainte”, a adăugat Președintele Parlamentului.
Oficialii au discutat și despre consecințele războiului nemilos din Ucraina, atît Republica Moldova, cît și Polonia fiind afectate direct de atacurile cu rachete ale Rusiei.
Sursa: parlament.md