IGOR DODON S-A FAMILIARIZAT CU ACTIVITATEA A DOUA INTREPRINDERI AGRICOLE DIN RAIONUL REZINA

Pe finalul vizitei de lucru la nordul Moldovei, Preşedintele Igor Dodon s-a familiarizat cu activitatea a două întreprinderi agricole din raionul Rezina.

Inițial, şeful statului a mers la întreprinderea „Dammag Grup” din satul Țareuca, unde este construit un complex modern pentru păstrarea, uscarea și ambalarea fructelor, preponderent a prunelor. Volumul maxim de depozitare a producției constituie circa 700 de tone.

Igor Dodon a apreciat înalt dotarea tehnică a întreprinderii, menționînd că, dacă în fiecare sat va fi construit cîte un asemenea complex, va crește semnificativ productivitatea și capacitatea de export a producătorilor agricoli autohtoni.

În continuare, şeful statului a vizitat satul Cinișeuți, unde firma „Agroopt” are o plantație de nuci (aluni), pe o suprafață de 20 de hectare, precum și porumb dulce și legume în sere, cîte un hectar. Este o gospodărie tînără care încă nu a obținut recolte.

“Le-am urat proprietarilor întreprinderii succes în administrarea businessului, subliniind că creșterea culturilor nucifere este o direcție de perspectivă pentru țara noastră”, a spus Igor Dodon.