Igor Dodon a prezentat pozitia PSRM la Forumul Economic International din Sankt Petersburg
Igor Dodon, preşedintele PSRM, a vorbit, în cadrul Forumului Economic Internaţional din Sankt Petersburg, despre efectele pe care le are Acordul de Asociere a RM cu UE asupra economiei ţării noastre şi căile de depăşire a crizei economice.
După cum a menţionat liderul socialiştilor, Igor Dodon, Acordul de Asociere RM-UE, mai ales în plan economic, cel puţin, nu corespunde intereselor economiei moldoveneşti. „Cu mult înainte de semnarea Acordului de Asociere şi a Acordului de Liber Schimb Comercial cu UE, socialiştii au avertizat de nenumărate ori autorităţile despre riscurile ascunse şi impactul negativ asupra economiei şi aşa slabe a RM, care pot conduce la consecinţe foarte grave. După doi ani de la semnarea Acordului, temerile noastre s-au adeverit. Doar în anul 2015, exporturile de produse moldoveneşti pe piaţa strategică a FR s-au redus cu mai bine de 40 la sută”. Aceste pierderi, potrivit lui Igor Dodon, nu sînt compensate pe pieţele UE.
Liderul PSRM a adus doar cîteva exemple: exporturile de mere moldoveneşti în FR au scăzut de la 180 de mii tone, în anul 2013, pînă la 32 de mii tone, în 2014, şi pînă la 20 de mii tone în 2015. Totodată, exporturile de mere în UE au constituit, în anul 2013, 3 mii şi 300 de tone, în 2014 – 1.645 tone, în 2015 – 780 tone. Adică a avut loc o descreştere de 4,2 ori în timp de 2 ani. Exporturile de struguri, în anul 2015, a scăzut cu 17 la sută, comparativ cu anul 2014. O situaţie similară se înregistrează şi la principalele produse, care reprezintă ramurile tradiţionale ale economiei moldoveneşti.
În acelaşi timp, după cum a arătat Igor Dodon, piaţa CSI rămîne a fi principala piaţă pentru Moldova. Aici sînt realizate peste 98% din exporturile de mere, 88% - de piersici, caise şi prune, aproximativ 90% zahăr, 97% tomate, circa 80% struguri, peste 80% din producţia industriei textile (ţesături, aţă etc.) şi cele de parfumerie şi cosmetice etc. Astfel, ţinînd cont de structura economiei şi a exporturilor noastre, anume orientarea spre pieţele ţărilor CSI, în primul rînd FR, corespunde cel mai bine necesităţilor economiei Moldovei.
Cît priveşte dezvoltarea economiei moldoveneşti şi crearea de noi locuri de muncă, liderul PSRM s-a expus asupra necesităţii protejării pieţei interne şi susţinerii complexe a producătorilor autohtoni de produse şi servicii. În opinia lui Igor Dodon, urmează să fie puse în aplicare toate măsurile tarifare şi netarifare pentru importul de mărfuri, care pot fi produse în RM pentru consumul intern. O atenţie deosebită trebuie acordată agriculturii, industriei, ramurilor de prelucrare a materiilor prime agricole - industria conservelor, vinului, etc.
În plus faţă de acestea, pentru deblocarea relaţiilor cu FR şi normalizarea acestora este nevoie de revizuirea, în cel mai scurt timp posibil, a prevederilor Acordului de Liber Schimb Comercial cu UE în format trilateral – RM, UE şi FR. Prioritatea trebuie să fie pusă pe interesele economice ale Moldovei. La revizuirea Acordului de Liber Schimb Comercial, în opinia liderului PSRM, Igor Dodon, în relaţiile cu Uniunea Europeană, Moldova ar trebui să insiste asupra revenirii la regimul de comerţ asimetric, cel puţin pentru perioada de tranziţie de 5-10 ani.
Precizăm că Igor Dodon, Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Zinaida Greceanîi, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM, şi Vladimir Golovatiuc, deputat din partea socialiştilor în Parlamentul RM, participă, la Sankt Petersburg, la Forumul Economic Internaţional, organizat sub egida Preşedintelui Federaţiei Ruse, eveniment la care şi-au anunţat prezenţa peste 10.000 de reprezentanţi ai mediului de afaceri, preşedinţi de state, mass-media, organizaţii obşteşti, politicieni şi savanţi din întreaga lume.
Comunicat de presă al PSRM
16 iunie, 2016