IGOR DODON A INMINAT DISTINCTIA „ORDINUL REPUBLICII” COLECTIVULUI COMPANIEI „ORHEI-VIT”

Preşedintele ţării, Igor Dodon, a înmînat astăzi distincția „Ordinul Republicii” colectivului companiei „Orhei-Vit”, în conformitate cu decretul semnat în luna aprilie 2020.

SRL „Orhei-Vit” este un producător autohton, lider în industria de producere a sucurilor, nectarelor, conservelor de fructe şi legume, alimente pentru copii.

Cea mai înaltă distincție de stat a fost conferită în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea complexului agroindustrial, pentru contribuție la modernizarea întreprinderii şi la promovarea produselor autohtone în străinătate.

Portofoliul companiei cu o experiență de peste 70 de ani, include circa 200 de sortimente de produse care sînt exportate în peste 35 de țări ale lumii. Capacitatea de producere permite îmbutelierea a peste 75 de milioane de litri de suc și nectar, a peste 4 milioane de borcane cu conserve de fructe și legume și peste 5 milioane de borcane de hrană pentru copii.

Datorită calității înalte a produselor „Orhei-Vit”, compania a fost premiată cu medalii de aur la diverse concursuri și expoziții naționale și internaționale.

Şeful statului a urat colectivului sănătate, prosperitate și optimism, menționînd faptul că va susține și în continuare producătorii autohtoni.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova