HOROSCOPUL PACATELOR CAPITALE. CUM PACATUIESTI, IN FUNCTIE DE ZODIE

Astrele ne arată cum păcătuiește fiecare zodie. Cu toții știm că cele 7 mari păcate sînt lenea, desfrîul, invidia, mînia, lăcomia, avariția (zgîrcenie, prea mare iubire de bani, n.r.) şi trufia (mîndrie deșartă, n.r.). Chiar dacă pare greu de crezut fiecare zodie are un păcat care o reprezintă, folosindu-l mai des decît pe celelalte 6.
BERBEC. Pentru Berbeci, păcatele cele mai des întîlnite sînt trufia și invidia. Una dintre prioritățile zodiei este să fie în centrul atenției, acesta devenind un lucru obișnuit. Berbecilor le place să se laude cu reușitele lor, iar dacă altcineva reușește în domeniul tău de activitate imediat apare invidia.
TAUR. Pentru cei din zodia Taur, lăcomia și lenea sînt la ordinea zilei. Dacă ar putea să aibă tot ce își doresc (și ce își doresc alții) cu minimum de efort, ar fi perfect. Tu îți dorești totul din orice domeniu: vrei să fii iubită, vrei să ai bani și haine frumoase, sa mănînci mîncare sofisticată, dar să nu o gătești tu.
GEMENI. Păcatul capital al Gemenilor este trufia. De ai sau nu reușite, nu are mare importanță. Ție îți place să te lauzi și să știi că toată lumea te laudă. Gemenii au tendința să se victimizeze încontinuu și să așteptă ca lumea să îi laude și să îi iubească constant.
RAC. Cel pronunțat păcat al Racilor este avariția. Nu numai că nativii din zodia Racului sînt avari, dar sînt și mari iubitori de vicii și autocompătimire, fiind lacomi în ceea ce privește atenția pe care o primesc.
LEU. Nativii din zodia Leu sînt trufași. La acest păcat se mai adaugă și avariția. Leii au tendința de a face orice e posibil pentru a obține sume cît mai mari de bani. Mai mult decît atît, aceștia se așteaptă ca simpla lor prezență într-un loc să îi facă pe cei din jurul lor mai fericiți că se află acolo, avînd posibilitatea de a se bucura de prezența lor.
FECIOARĂ. Paradoxal și în perfect contrast cu numele zodiei, Fecioarele au drept păcat capital desfrîul. Nativii din această zodie sînt predispuși la adulter. Probabil acest lucru vine din faptul că Fecioarele fac totul din pasiune și nu știu să se oprească.
BALANȚELE stau sub semnul a două păcate: trufia și mînia. Uneori le este greu să spună prea mult, alteori le este imposibil să spună prea puțin. Pe lîngă acest lucru, Balanța simte în mod constant nevoia de a fi în centrul atenției, pentru a se putea lauda cu tot ceea ce face.
SCORPIONII seamănă destul de mult cu Balanțele, deoarece și ei sînt stăpîniți adesea de mînie. Ceea ce îi diferențiază de Balanțe este faptul că le place să umble din floare-n floare, păcatul lor capital fiind desfrîul.
SĂGETĂTOR. Cînd vine vorba de păcate capitale, Săgetătorii sînt descriși de lăcomie și lene. Tot ceea ce fac aceste persoane, fac fără limite. Daca s-ar putea, Săgetătorilor le-ar plăcea să aibă toate averile din lume, dar fără să se miște din pat.
CAPRICORN. Persoanele din zodia Capricorn sînt mînioase. Nativii din această zodie își găsesc destul de greu echilibrul. Este de la sine înțeles că, dacă un lucru nu le iese, se enervează și vor face tot ce este posibil pentru a obține chiar dublu față de ce și-au propus.
VĂRSĂTOR. Principalele păcate capitale ale Vărsătorilor sînt mînia, trufia și desfrînarea. Oricît de obiectiv ar putea fi cu lumea din jurul lor, cu ei înșiși Vărsătorii nu vor putea să facă la fel. Avînd în vedere că sînt foarte trufașe, aceste persoane nu vor accepta prea ușor părerile altora.
PEȘTI. Se pare că Peștii au învățat din greșelile și păcatele celorlalte zodii și nu au decît un păcat capital: lenea. Se mai spune despre Pești că, dacă ar putea să respire altcineva în locul lor, aceștia s-ar învoi cu mare drag.
Sursă: a1.ro












