HOROSCOP SAPTAMINAL

BERBEC. Rezolvă toate problemele şi urgenţele care apar şi nu trece peste niciun termen-limită. Fii atent la orice document care se prezintă ca o dovadă financiară pentru că pot apărea erori pe viitor. Dacă simţi nevoia să îţi exprimi sentimentele, nu mai sta pe gînduri.
TAUR. Trebuie să te angrenezi într-o discuţie privind situaţia de acasă. Nu face eforturi fizice exagerate, căci vei avea probleme cu spatele. Deschide-ţi mintea şi sufletul pentru a primi iubirea din partea unei persoane la care nu te aşteptai.
GEMENI. Va fi o săptămînă agitată, plină de drumuri de făcut. Cu toate acestea, energia ta debordantă vine la pachet cu inspiraţia, astfel încît să aduci idei noi în proiectele derulate. Viaţa ţi se pare veselă şi optimistă. Continuă să gîndeşti pozitiv!
RAC. Se pare că nu poţi ţine de bani, orice ai face. Probabil nu îţi dai destul interesul. Este foarte important să economiseşti. Spre sfîrşitul săptămînii, vor apărea oportunităţi noi şi interesante. Fii atent şi la visele pe care le ai. Poţi găsi nişte răspunsuri importante.
LEU. Eşti tentat să cheltuieşti banii fără măsură, ceea ce nu va fi bine. De asemenea, nici faptul că eşti foarte generos nu ajută. Salvează din resursele tale pentru lucrurile care vor veni în viitor şi care vor merita. Discută cu familia zilele acestea şi bucură-te de atmosferă.
FECIOARĂ. Încearcă să deţii controlul în orice situaţie, mai ales la muncă. Păstrează-ţi bunul simţ şi diplomaţia ca să faci faţă cu brio discuţiilor şi şedinţelor. Partenerul de viaţă solicită mai multă atenţie şi iubire. E bine să oferi ca să primeşti şi tu.
BALANŢĂ. Faci faţă urgenţelor de la muncă, dar te vei simţi puţin copleşit deoarece s-ar putea să ţii locul unui coleg. Nu-ţi fie frică să împărtăşeşti sentimentele cu persoanele apropiate. Fii sincer şi deschis, căci ei te vor aprecia şi ajuta.
SCORPION. La muncă, situaţia este explozivă, deoarece ies la suprafaţă tot felul de secrete şi bîrfe. Încearcă să nu te prinzi în această horă a vorbelor şi să fii obiectiv. În viaţa personală, nu te lăsa influenţat de greşelile din trecut.
SĂGETĂTOR. E săptămîna în care te poţi concentra pe planurile proprii. Ai gînduri serioase în legătură cu relaţia ta şi acum e momentul să le pui în aplicare. Dacă ai şansa să porneşti într-o călătorie, vei trăi momente de neuitat.
CAPRICORN. Se pare că ai o deosebită atracţie pentru o persoană cunoscută recent. Lasă-ţi inima deschisă şi nu te mai retrage în trecutul tău. De asemenea, poţi cunoaşte prieteni noi. Familia va face nişte schimbări care te vor surprinde în bine.
VĂRSĂTOR. Nu cheltui mai mult decît îţi permiţi. Trebuie să fii practic şi să îţi prioritizezi activităţile. Per total, săptămîna va fi una prolifică şi vei reuşi să străluceşti. Gîndirea pozitivă îţi va da puterea de a trece peste orice apare în cale.
PEŞTI. Ai o predispoziţie spre a gîndi filosofic zilele acestea şi poţi afla informaţii importante. Cu toate acestea, nu te pierde în detalii şi revino rapid la realitate. Cel mai important acum e să ai răbdare. Lucrurile bune vor veni în viitorul apropiat.
Sursa: yve.ro












