În lumea modernă se omoară mai puţin ca înainte. Este razantă comparaţia cu anii 30 din New York-ul infracţional: în anul 2014 au fost omorîţi doar 328 de oameni. Însă nici o teorie ştiinţifică nu poate explica ce determină frecvenţa omorurilor.

Presupunerile banale, legate de nivelul de viaţă şi (in)eficienţa poliţiei, nu rezistă criticii. Bunăoară, în SUA, între anii 1901 – 1913, cînd situaţia era destul de stabilă, statistica omorurilor a crescut de cinci ori. Iar între anii 1919 – 1932 – anii marii depresii, ai gangsterilor, ai legii prohibiţiei – nivelul omuciderilor a crescut mai puţin de 1,5 ori. Paradoxul e că în prezent, în prospera Americă au loc de patru ori mai multe omoruri, decît cu 115 ani în urmă, iar sociologii nu au o explicaţie.

În Rusia, în anii 1998 -2002 cantitatea omuciderilor a crescut cu 1,5 ori, deşi nivelul de trai a crescut cu ritmuri mari. Pînă în anul 2002 posibilitatea statistică de a fi ucis rămînea la acelaşi nivel ca în anii 90, iar în anii 2002 – 2011 ea a scăzut de patru ori – iarăşi din motive necunoscute.

Este inexplicabilă şi geografia frecvenţei omorurilor. Bunăoară în Cecenia se omoară de 90 de ori mai puţin decît în Tuva!

Apare întrebarea: ce determină un tablou atît de straniu al asasinatelor în timp şi spaţiu? Unii cercetători presupun că este vorba de furtuni hormonale şi neîncrederea faţă de guvernanţi şi structurile sociale. La nivelul biologic, în asemenea situaţie la majoritatea oamenilor în sînge creşte nivelul „hormonului stresului”, ceea ce provoacă agresivitatea.

Situaţia respectivă o exemplifică bine grupurile de maimuţe: atunci cînd grupul este condus de o căpetenie recunoscută, agresivitatea lipseşte. Pe măsură ce căpetenia îmbătrîneşte, în grup începe lupta pentru putere. Toţi masculii încep să-şi constituie propriile grupări. Tot acest timp în sîngele maimuţelor au loc schimbări hormonale.

Acest tablou, transpus pe oameni, a permis înaintarea următoarei ipoteze: cantitatea omorurilor depinde, în mare parte de încrederea oamenilor în guvernare şi în societatea în care trăiesc. Printre componentele încrederii savanţii au evidenţiat: guvernul, judecătoriile şi structurile sociale. Următoarele componente ale încrederii, ca importanţă, ar fi solidaritatea cu alţi membri ai societăţii şi convingerea că fiecare se află la locul potrivit pentru calităţile şi meritele lui.

Pot fi oare trase concluzii practice din această ipoteză? Dacă numărul omorurilor premeditate este o expresie a neîncrederii populaţiei faţă de guvernare, va fi foarte greu de corectat situaţia...

Sursa: lenta.ru