Patronul lui Lucescu este sponsorul regimului Ianukovici

125 de morţi în trei zile, peste o mie de răniţi, acesta e bilanţul anunţat de televiziunea americană CNN pentru cele trei zile sîngeroase din centrul Kievului. Lunetişti neidentificaţi sînt creditaţi cu zeci de morţi - protestatari, civili, doctori şi poliţişti - iar decorul din Piaţa Independenţei e unul apocaliptic: ziduri înnegrite de fum şi înroşite de sînge, fecale, urină, cauciucuri arse, pubele, haine rupte, cioburi şi trupuri acoperite cu pături. În acest timp, Uniunea Europeană şi Rusia joacă un ping pong infernal al declaraţiilor, aruncîndu-şi una în cîrca celeilalte responsabilitatea pentru “vărsarea de sînge”.

În interiorul Ucrainei, jocurile de putere şi consecinţele lor crează o stare de nelinişte. Contactat de ProSport, Marius Niculae, jucător la Hoverla Ujgorod, povesteşte: “Colegii mei îmi spun că lumea e împărţită. 30 la sută sînt pro-Rusia, 30 la sută pro-occident, iar restul sînt neutri sau nu sînt interesaţi. Cel mai frică le este să nu înceapă un război de secesiune ca în Iugoslavia, să nu se separe anumite zone din ţară. Prima vizată e zona vestică în care se află Lvov, Luţk şi Ujgorod, unde joc şi eu, zonă în care se vorbeşte ucraineana”.

Jurnalistul free-lance Manuel Veth scria recent, într-o analiză numită “Urzeala Tronurilor: cum explică fotbalul ucrainean politica din Ucraina” - că, “pentru a înţelege contextul politic din Ucraina, esenţial este să înţelegi fotbalul ucrainean”. Este fotbalul dominat de aproape un deceniu de echipa din estul Ucrainei, Şahtior Doneţk, jucăria rusofilului Rinat Ahmetov - cel mai important susţinător al contestatului preşedinte Viktor Ianukovici şi al partidului acestuia, Partiia Regionov (Partidul Regiunilor) -, transformată de românul Mircea Lucescu într-o maşinărie de cîştigat trofee.

Şahtior, echipa puterii din Est

Rinat Ahmetov (47 de ani), cel mai bogat oligarh ucrainean cu o avere estimată de Forbes la 15 miliarde de dolari, s-a făcut remarcat tocmai prin clubul Şahtior, preluat în 1995 de la Akhat Bragin, un fost deţinut care a intrat în afaceri în perioada gri instalată după căderea Uniunii Sovietice. Mîna dreaptă a lui Bragin, care era poreclit “Alic Grecul”, Ahmetov a pus mîna pe afacerile acestuia şi pe club după ce şeful său şi bodyguarzii lui au decedat în urma unui atentat cu bombă produs pe stadionul Olimpiyskiy. Bragin a fost identificat după ceasul de aur găsit pe un antebraţ smuls de restul corpului.

Potrivit media ucrainene, Ahmetov a adus liniştea în regiunea Doneţk (Doneţka Oblast), frămîntată pînă atunci de jocuri de putere violente. În spatele lui s-au adunat toţi oamenii de afaceri puternici vorbitori de limbă rusă şi, evident, cu o atitudine pro-rusă, care susţin acum financiar şi logistic Partiia Regionov. Grupul este numit în Ucraina Clanul din Doneţk.De altfel, preşedintele Ianukovici, născut în 1950 în oblastul Doneţk, este văzut frecvent în tribunele noului Donbass Arena şi participă la sărbătorirea titlurilor cîştigate de echipa lui Ahmetov şi Lucescu.

Sub protecţia anonimatului, un jucător român care a evoluat la o echipă mică din Ucraina dezvăluie influenţa lui Ahmetov în campionat. “Sînt cel puţin 5 echipe din prima ligă care sînt sponsorizate prin intermediari de patronul de la Şahtior. Toţi de la aceste cluburi ştiu că el ne plăteşte salariile. Fraţii Surkis de la Dinamo Kiev au şi ei cîteva cluburi pe ştatul lor de plată”. Informaţia este susţinută şi de jurnaliştii de la Deutsche Welle: “În afară de Şahtior, Ahmetov deţine clubul Ilişiveţ Mariupol. Imperiul său financiar controlează Zoria Lugansk, iar partenerul lui de afaceri, Vadim Novinski, este proprietarul lui PFC Sevastopol”.

În 2004, cînd Ciprian Marica era cumpărat de Şahtior de la Dinamo, jucătorul,apropiaţii săi şi impresarul au negociat salariul atacantului cu oamenii lui Ahmetov . Povestea tratativelor a intrat în folclorul recent al fotbalului românesc. "Apropiaţii lui Ciprian au cerut o sumă, iar ucrainenii i-au dus într-o cameră plină cu bani, au luat cîteva pachete cu bancnote învelite în folii, le-au pus pe un cîntar şi le-au întins românilor. Neîncrezător, tatăl lui Marica a vrut să desfacă pachetele şi să numere banii, însă oamenii lui Ahmetov i-au spus, deranjaţi, că aşa ceva nu se face. Bani din pachete reprezentau exact suma negociată", a povestit unul dintre martorii la tratative.

Joi seară, apartamentul lui Ahmetov din Londra a fost luat cu asalt de ucraineni din Diaspora, veniţi să protesteze faţă de metodele folosite la Kiev de prietenul oligarhului, preşedintele Ianukovici. Patronul lui Şahtior era însă la Doneţk unde, conform BBC, a ieşit pe străzi pentru a vorbi cu puţinii protestatari din oraşul aflat în sfera de influenţă a Rusiei.

Dinamo Kiev, fosta echipă a Puterii

Principala rivală în fotbal a lui Şahtior este Dinamo Kiev, însă clubul din capitală nu mai are forţa din trecut. Deţinut de fraţii Igor Surkis (55 de ani) şi Grigori Surkis (64 de ani) - oligarhi născuţi într-o familie de evrei din Odessa care au făcut parte din K7, un grup de afacerişti loiali mişcării comuniste din Ucraina, şi fondatori ai Partidului Social Democrat Unit al Ucrainei - Dinamo Kiev a pălit odată cu influenţa politică a protectorilor săi. Partidul fraţilor Surkis, care i-a primit în rîndurile sale pe primii doi preşedinţi ai Ucrainei după 1991, Leonid Kravciuk şi Leonid Kuchma, a fost asociat cu diverse afaceri dubioase, crimă organizată şi corupţie. În 2005, lui Grigori Surkis i-a fost interzis accesul în Statele Unite din cauza implicării sale aparente în neregulile electorale din 2004. Fratele său, Igor Surkis, a fost anchetat pentru transferul unor sume importante în conturile fondului Ukraine, deţinut de Kuchma.

Grigori Surkis a fost preşedintele Ligii ucrainene de fotbal între 1996 şi 2000, deşi, în paralel, era acţionar la Dinamo Kiev, alături de fratele său. În acei ani, clubul protectorilor preşedintelui ţării a cîştigat, evident, campionatul în Ucraina pe bandă rulantă. În 2000, fratele mai mare, Grigori, a devenit preşedintele Federaţiei ucrainene de fotbal, funcţie pe care a ocupat-o 12 ani, perioadă în care Dinamo a mai cîştigat 5 titluri de campioană.

În 2004, Mircea Lucescu era numit antrenor la Şahtior, în 2005 Leonid Kuchma părăsea preşedinţia Ucrainei, iar steaua lui Dinamo Kiev începea să apună. În 2012, dominaţia politică a lui Şahtior în fotbalul ucrainean a fost definitiv confirmată odată cu alegerea lui Anatoli Konkov în funcţia de preşedinte al Federaţiei, în locul lui Surkis. Fost maestru emerit al sportului în URSS, Konkov a jucat fotbal şi a antrenat-o pe Şahtior.

Grupul estic pro-Platini

Alături de românul Mircea Sandu şi de rusul Vitali Mutko, Grigori Surkis a făcut parte dintr-un grup care l-a sprijinit pe Michel Platini la alegerile pentru preşedinţia UEFA în 2007. Platini a cîştigat în faţa lui Lennart Johansson, iar Surkis a declarat că el l-a susţinut pe suedez, însă “acesta a fost trădat”. Coincidenţă, primele două cîştigătoare ale Europa League după alegerea lui Platini au fost echipe din ţările lui Surkis şi Mutko, Şahtior Doneţk şi Zenit Sankt Petersburg (fostul club condus de Mutko). Finala Champions League din 2008 a fost atribuită Moscovei, Bucureşti a primit Europeanul Under 19 din 2011 şi finala Europa League din 2012, iar Ucraina a organizat alături de Polonia Campionatul European din 2012.

Dnepr şi Opoziţia

Dacă Ahmetov şi fraţii Surkis sînt legaţi de interesele pro-Rusia din Ucraina, alţi doi oligarhi ucraineni contrabalansează spre forţele de opoziţie, deschise dialogului cu occidentul. Conform lui Manuel Veth, “oraşul Dnepropetrovsk, dominat de zgîrie norii celor mai mari bănci din ţară, un fel de Frankfurt al Ucrainei, este sediul lui Viktor Pinciuk (53 de ani) şi Igor Kolomoiskîi (51 de ani) care alcătuiesc Clanul Dnepropetrovsk”. Joi seară, la Dnepropetrovsk, mii de ucraineni stăteau la cozi interminabile pentru a-şi retrage economiile din bănci, în aşteptarea unui eventual război civil.

Cu o avere estimată la 2,8 miliarde de dolari, Igor Kolomoiskîi, născut şi el într-o familie de evrei, este patronul băncii PrivatBank, al celor mai mari canale TV din Ucraina, “1+1” şi “2+2”, şi în acelaşi timp preşedintele clubului Dnepr Dnepropetrovsk, unde evoluează şi românul Alexandru Vlad.

Clanul Dnepropetrovsk a fost principalul susţinător al Iuliei Timoşenko, fostul premier al Ucrainei (2007-2010) cu vederi pro-occidentale, trecută în opoziţie după alegerea lui Ianukovici. Acuzată de “abuz în serviciu la semnarea unui contract cu Rusia pentru import de gaze naturale” şi condamnată la 7 ani de închisoare în 2011, Timoşenko este în continuare după gratii şi i se aduc noi şi noi acuzaţii. Kolomoiskîi şi-a retras oficial sprijinul şi s-a îndreptat spre UDAR (Alianţa Democratică Ucraineană pentru Reformă), partidul de opoziţie condus de boxerul Vitali Klitschko, o prezenţă constantă în Piaţa Independenţei din Kiev la protestele din ultima lună.

Echipa lui Kolomoiskîi, Dnepr, nu a reuşit să cîştige niciodată campionatul în Ucraina, deşi fusese de două ori campioană a URSS în anii ‘80. În ultimele 4 sezoane, Dnepr a terminat de fiecare dată pe locul 4, după Şahtior, Dinamo Kiev şi Metalist Harkov.

Oligarhii şi arbitri

În 2010, Kolomoiskîi a intrat peste arbitri la vestiar la finalul unui meci pierdut acasă cu echipa fraţilor Surkis, Dinamo Kiev. Întrebat despre gest, patronul lui Şahtior, Rinat Ahmetov, a răspuns: “Nu cred că aş fi intrat peste ei, dar îi avertizez pe arbitri că am fost boxer profesionist. Să ţină minte că, dacă vin eu, se va termina rău”. În Ucraina, delegările arbitrilor sînt făcute de italianul Pierluigi Collina care deţine şi funcţia de şef al arbitrilor la UEFA. După modelul controversat practicat în România, în conducerea lui Şahtior se află fostul arbitru internaţional, slovacul Lubos Michel.

În 2010, în încercarea de a cîştiga primul titlu, Kolomoiskîi l-a angajat la Dnepr pe spaniolul Juande Ramos. Tot în 2010, venea la putere Viktor Ianukovici iar, în anii care au urmat, campionatul a fost cîştigat tot de Şahtior, echipa favorită a actualului preşedinte. Totuşi, în ciuda repetatelor locuri 4, Ramos nu a fost demis. Kolomoiskîi avea alte probleme din cauza simpatiilor politice. Un exemplu: compania sa aeriană de succes Aerosvit a intrat în faliment după ce guvernul a refuzat să-i acorde licenţă pentru aterizarea avioanelor pe principalele aeroporturi ucrainene.

În urmă cu cîteva luni, televiziunile sale “1+1” şi “2+2” au pierdut drepturile TV pentru meciurile din prima ligă ucraineană în favoarea Futbol+, canalul favoritului puterii, Rinat Ahmetov. Cîteva cluburi au refuzat însă să permită Futbol+ transmiterea meciurilor de pe teren propriu, astfel că prima ligă s-a împărţit în două, pe criterii aparent politice. Opozanţii Partidului Regiunilor, condus de Ianukovici, preferă “1+1” şi “2+2”, adepţii Clanului din Doneţk se văd pe Futbol+.

La fel ca Ahmetov şi fraţii Surkis şi în ciuda oricăror legi antimonopol, Kolomoiskîi a avut în sfera de influenţă a clubului său două echipe, Arsenal Kiev şi Krivbas Krivoi Rog, pe care le finanţa prin diverşi parteneri de afaceri. La Arsenal a renunţat în aprilie 2013, iar Krivbas a dat faliment două luni mai tîrziu şi a retrogradat din prima ligă.

Metalist, sîngele proaspăt al Puterii

În ultimii 7 ani, Metalist Harkov nu a terminat niciodată mai jos de locul trei în clasament. Creaţia modernă a lui Oleksandr Iaroslavski (54 de ani) - un misterios oligarh ras în cap, cu alură de bodyguard şi o avere de 3,2 miliarde de dolari - clubul din Harkov a stat în sfera de influenţă a clanului Kolomoiskîi pînă în decembrie 2012. Potrivit media din Ucraina, Iaroslavski, prietenul lui Roman Abramovici, oligarhul rus de la Chelsea, a fost presat de puterea politică să-i vîndă clubul lui Serghei Kurcenko, un tînăr afacerist în vîrstă de 28 de ani. “Vreau să scap de presiunea de a deţine un club de fotbal”, s-a justificat Iaroslavski.

Kurcenko, asociat într-o companie numită GasUkrainia, este bun prieten cu fiul lui Ianukovici, Viktor junior, şi mai nou este poreclit “Regele Gazului”. Compania GasUkrainia s-a redenumit VETEK şi, alături de firma lui Rinat Ahmetov, DTEK, se ocupă în prezent cu importul în Ucraina de gaze naturale din Federaţia Rusă, cu detour prin Ungaria.

Potrivit Cotidianul, “Kurcenko a cumpărat al doilea cel mai mare trust media din Ucraina, United Media Holding, cu un portofoliu în care se aflau două publicaţii, Korrespondent şi Forbes, care realizau anchete importante. După preluarea Korrespondent, redactor-şef a fost numit un ziarist din Doneţk, fidel preşedintelui, care a anunţat noile condiţii: există o listă de oameni de afaceri despre care este interzis a se scrie de rău”.

Cu noul oligarh - bănuit a fi de fapt un om de faţadă al familiei Ianukovici - drept patron, Metalist a urcat un loc în ultimul sezon din campionatului Ucrainei, terminînd pe doi în faţa “bătrînei” Dinamo Kiev, semn că un sînge proaspăt începe să curgă prin vechea structură de putere din fotbalul ucrainean.

Karpati Lvov, libertatea din Vest

Invocat de Marius Niculae, Lvov este centrul regiunii vestice, fost oraş polonez, şi casa Svoboda Partiia (Partidul Libertăţii), un partid de dreapta, al treilea din Ucraina şi opozant al regimului lui Viktor Ianukovici şi al partidului acestuia, Partiia Regionov (Partidul Regiunilor). Departe de oligarhii aflaţi sub influenţa rusă, Karpati Lvov este patronat de Petro Diminski (59 de ani), un fost membru în Partidul Regiunilor.

Mulţi fani ai clubului din Lvov, vorbitori de limbă ucraineană, se află în Piaţa Independenţei din Kiev, alături de suporterii altor echipe din prima ligă. Se deosebesc doar după culorile fularelor purtate la gît, pe sub vestele inspirate din costumaţia organizaţiilor paramilitare, o alianţă de neimaginat acum doi ani, cînd presa occidentală scria despre războaiele purtate între ei de fanii cluburilor ucrainene, conflicte care ameninţau să ruineze buna desfăşurare a Euro 2012.

În timp ce oligarhii care finanţează cluburile lor favorite sînt implicaţi în aceste zile în maşinaţiunile politice, suporterii resimt efectul pe străzi, ascunşi în spatele scuturilor de metal pentru a evita reticulul puştilor cu lunetă Dragunov, fabricate în Rusia, şi folosite de sniperi misterioşi, aflaţi în clădirile din centrul Kievului.

Ultraşii, vehicul de imagine mass media

La fel ca la protestele din Egipt şi Turcia, suporterii echipelor de fotbal reprezintă un vehicul de imagine pentru mass-media. Russia Today, canalul TV sponsorizat de guvernul Federaţiei Ruse, i-a catalogat rapid pe protestatari drept “ultraşi de fotbal radicali”. Dincolo, media occidentală vorbeşte despre fani ai echipelor de fotbal, “apărători ai Maidanului”, denumirea tradiţională a centrului capitalei Ucrainei.

Jurnaliştii David McArdle şi Manuel Veth scriu însă că “rolul Ultraşilor nu poate fi subestimat, dar motivaţia lor în Piaţa Independenţei este departe de a fi egalitară şi nu poate fi prezentată în contextul defectuoasei paradigme “pro-UE contra pro-Rusia”. De fapt, pentru Ultraşi, să obţină victoria în haosul care se întinde peste Ucraina nu are nicio legătură cu orientarea politicii externe şi cu tratatele comerciale, ci vizează supravieţuirea pe termen lung. Ei caută să neutralizeze un pericol existenţial considerat de liderii lor pestriţi ca fiind mult mai mare decît cel imprimat în subcultura lor viscerală. Pericolul acesta este reprezentat de apariţia celor numiţi tituşki”.

“Tituşki”, explică McArdle şi Veth, este denumirea primită de agitatorii conduşi de Vladimir Tituşko, un expert în arte marţiale care nu are nicio orientare politică, dar care şi-a oferit serviciile guvernului pentru a-i bate pe ziariştii consideraţi incomozi de regimul Ianukovici. Infiltraţi printre protestatari, tactică veche de de manipulare, aceşti mercenari incită la violenţă oferind forţelor de ordine motive să răspundă cu acţiuni în forţă.

Prezenţi pe Maidan în număr mare, fanii lui Dinamo Kiev anunţau pe 21 ianuarie că au creat grupuri speciale pentru a-i apăra pe protestatari de influenţa agitatorilor. O zi mai tîrziu, guvernul promulga o serie de legi “dictatoriale” care permit forţelor de ordine să intervină în forţă şi să disperseze orice formă de manifestaţie neautorizată.

Un alt doilea pericol existenţial, cel tradiţional, îl reprezintă forţele speciale de intervenţie ale poliţiei ucrainene, Berkut, cele care au fost folosite şi joi la ciocnirile soldate cu zeci de morţi. Împotriva scutierilor luptă, uniţi, şi mor ultraşi ai lui Dinamo Kiev, Zoria Lugansk, Karpatîi Lvov, Metalist Harkov, Metalurg Zaporoje, Tavria Simferopol, Vorskla Poltava, Cernomoreţ Odessa, Sevastopol şi, surpriză, Şahtior Doneţk. “Am venit la Kiev să ne susţinem conaţionalii în lupta pentru drepturile lor. Sîntem împotriva regimului”, au anunţat fanii duri ai lui Şahtior înainte de a-şi ocupa locurile pe Maidan. De partea cealaltă a baricadei, la cîţiva metri distanţă, s-au aşezat nervoşi alţi duri – mulţi dintre ei probabil fani ai echipei lui Lucescu - , tinerii din forţele de ordine care apără regimul sponsorizat de Rinat Ahmetov, omul ale cărui jocuri politice şi miliarde au pus Şahtior pe harta fotbalului mondial.

“Cînd am păşit pe Maidan, echipat cu cască şi vestă antiglonţ, am văzut corpuri zăcînd pe asfalt. Zece într-un loc, alte şase puţin mai încolo, cinci mai departe. Demonstranţii au fost ucişi cu focuri precise în cap sau în gît, marca inconfundabilă a lunetiştilor. Oamenii se adunau în jurul morţilor, mulţi dintre ei plîngînd. Unii acopereau trupurile cu steaguri ale Ucrainei, alţii aduceau icoane ortodoxe. Un preot ţinea o slujbă de pomenire. Am simţit că mi se face rău. Multe dintre victime aveau doar 30 sau 40 de ani, nişte fiinţe pline de energie în urmă cu doar cîteva ore”, mărturia jurnalistului Iuras Karmanau, Associated Press, veteran al zonelor de conflict.

Costin ŞTUCAN (ProSport)