Haos in aeroporturile din SUA din cauza testelor pentru COVID-19

Obligativitatea de a-i supune pe pasagerii care sosesc din Europa testelor de detectare a simptomelor de COVID-19 a creat haos în aeroporturile din SUA, unii pasageri stînd la cozi de cîteva ore pentru a putea trece de controalele de frontieră, informează Duminică EFE, scrie agerpres. Potrivit unor mărturii ale persoanelor afectate, la aceste controale oamenii stau înghesuiţi ore bune, împreună cu pasageri de la alte zboruri, în spaţii închise, fără să ştie dacă nu cumva printre ei există şi persoane bolnave, situaţie ce contrazice totodată recomandările de a evita aglomerările pentru a preveni infectarea şi propagarea noului coronavirus.

Aceste situaţii s-au repetat în multe din cele 13 aeroporturi alese ca puncte de intrare a pasagerilor din zonele afectate grav de coronavirus, cum ar fi cazul aeroporturilor din Dallas, Chicago şi New York, unde haosul creat la terminalele de sosiri şi cozile foarte mari i-au împiedicat pe numeroşi pasageri să ajungă la timp la zborurile de legătură.

Vineri, de la miezul nopţii, în SUA a intrat în vigoare interdicţia intrării în ţară a cetăţenilor care provin din 26 de state europene (statele din spaţiul Schengen), cărora li se adaugă, începînd de Luni, şi cetăţenii din Regatul Unit şi Irlanda, fapt ce a provocat un aflux masiv de americani care se întorc în ţară înainte ca companiile aeriene să înceapă să anuleze cursele cu Europa pe motiv de scădere a cererii.

Postul de televiziune CNN a difuzat mărturii ale mai multor pasageri care se întorceau din Europa şi care, în noaptea de Sîmbătă spre Duminică, s-au văzut nevoiţi să stea la cozi de peste cinci ore pentru a fi testaţi pe Aeroportul Internaţional O’Hare din Chicago, după care au stat la altă coadă pentru a trece de vamă. Potrivit altor mass-media, cozile de pe aeroportul din Chicago, cu cel mai mare trafic din SUA, au fost atît de mari încît personalul de la terminale împărţea apă şi mîncare oamenilor.

„Mulţimea de oameni şi cozile (din aeroportul O’Hare) sunt inacceptabile şi trebuie rezolvate rapid”, a scris pe contul său de Twitter însuşi guvernatorul statului Illinois, J.B. Pritzker.

Potrivit martorilor, pasagerii care soseau din Europa, Coreea de Sud, Iran şi China trebuiau mai întîi să aştepte la coadă pentru a li se verifica paşapoartele şi pentru a depune un formular de declaraţie şi un altul în care li se puneau întrebări cu caracter medical, după care se aşezau la o a doua coadă unde erau supuşi unui examen medical şi erau verificaţi să nu aibă febră. Şi toate acestea în spaţii închise şi aglomerate. După ce trec de aceste controale, pasagerii sunt instruiţi să înceapă imediat o perioadă de autoizolare la domiciliu şi să-şi supravegheze atent starea de sănătate.

Potrivit datelor guvernamentale oferite de Centrul de Control şi Prevenţie a Bolilor (CDC), în SUA s-au înregistrat 41 de decese şi 1.629 de cazuri confirmate de coronavirus, însă calcule extra-oficiale oferă un bilanţ diferit: 3.000 de contagieri şi 57 de decese.