GUVERNUL PROPUNE MAJORAREA AJUTORULUI PENTRU SOMAJ SI REDUCEREA TVA PENTRU HORECA

Un proiect de lege care prevede mai multe facilități pentru șomeri și agenți economici, inclusiv majorarea ajutorului de șomaj, dar și reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Cafenele), a fost elaborat de Ministerul Finanțelor. Prevederile vor fi valabile, din momentul adoptării proiectului, pe perioada stării de urgență.

Proiectul de lege prevede majorarea ajutorului de șomaj, suma minimă propusă fiind de 2775 de lei. Suma minimă va fi acordată persoanelor care se înregistrează în calitate de șomeri, dar nu corespund criteriilor de acordare a ajutorului de șomaj.

Venitul lunar minim garantat de stat se propune a fi majorat de la 1107 de lei pînă la 1300 de lei. Iar venitul lunar minim garantat pentru fiecare copil va crește de la 50% din venitul minim garantat (553 de lei) pînă la 75% (975 de lei).

Prin același proiect, vor fi scutiți de plata pentru patentă titularii care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență. De asemenea, li se vor restitui contribuțile sociale în sumă fixă. De aceleași facilități vor avea parte persoanele care practică activitate independentă și întreprinzătorii individuali care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență.

Pentru agenții econonici care și-au sistat activitatea conform deciziilor Comisiei pentru Situații Excepționale va fi amînat, pînă la 25 iulie, termenul de achitare a taxelor locale.

Pentru implementarea respectivelor măsuri va fi necesară alocarea suplimentară a 816 milioane de lei.

Sursa: IPN