În continuarea dezvoltării proiectului de şcolarizare lansat de FAO prin ACSA cu genericul „Şcoala de vară pentru fermierii ţării”, recent am ajuns în „creştetul” ţării sau la Colegiul Agricol „Ţaul” din Donduşeni. Ne-am adunat şi am sfătuit în voie bună despre unele, despe altele, fiindcă în anul acesta har Domnului le avem pe toate – mult soare şi cel mai important mai multă ploaie ca altădată, după care în sufletele şi capetele noastre se cuibăreşte pacea şi viaţa frumoasă. Conform programului de şcolarizare au fost prevăzute ieşiri, le zic eu „nu la faţa locului”, dar în cîmpurile unde fermierii au ce arăta „lumii întregi”.

Vizitarea a început cu lotul horticol al Colegiului Agricol „Ţaul” – sera de legume şi livada pomicolă – care merită toate laudele, fiindcă au unde se iniţia în breasla agricolă odraslele tinere ale ţării. Apoi vizita a continuat la… numită de mine „surpriza zilei”, unde am şi văzut, nu numai auzit, despre ceea ce am aflat cîndva în Cehia, după care m-am rugat cu voce tare … „Doamne adu-le şi în ţara mea”.

Surpriza zilei cu şcolarizare a fost fermierul din satul Plop din acelaşi Donduşeni, cu numele de botez Gheorghe şi de familie Panfil. Cu acest Om al pămîntului m-am cunoscut pasiv, la o conferinţă din februarul lui 2015, cu genericul „Agricultura conservativă: concept, oportunităţi, aplicaţii”, care s-a desfăşurat în 2 etape: partea ştiinţifică şi cea practică. Pentru că m-a interesat mai mult partea practică, am rezistat marilor concepţii teoretice academice şi tocmai după apus de soare am savurat aplicaţiile practice din agricultura conservativă expuse de dl Gheorghe Panfil. Recunosc că în februarie 2015, nu m-a interesat autorul, doar numai informaţia prezentată de domnia sa. Iată că după un an şi jumătate, prin lanţul întîmplărilor fericite m-am reîntîlnit nu numai cu „informaţia”, dar şi cu autorul. Ascultînd, din nou, cu mare interes cele expuse, la un moment dat din memoria mea a „sărit” imaginea omului şi fără sfială l-am întrebat… „nu cumva dvs aţi fost la conferinţa din februarie 2015 unde aţi fost atacat cu multe întrebări, inclusiv de ale mele despre juviniţele care se adună în pămîntul din agricultura cu noi elemente din practica aplicată”.

Mîndru mi-a răspuns domnul Panfil: „Da, eu am fost acela care mi-am susţinut ideea şi practica exersată în agricultura conservativă”. Recunosc fără modestie că am respirat uşor şi mi-am lăudat memoria mea „că nu m-a lăsat în momentul important” şi aşa ne-am bucurat amîndoi în faţa tuturor că înaintăm cu discuţiile pe aceiaşi undă profesională.

Ori de aici încolo dragi „cetetori de ziare suverane” vă voi povesti legendele despre unele, adevărul despre altele, observaţiile agricole ca să aflăm ce mai creşte sau se face prin ţară ca să ne fie viaţa mai dragă.

Plop-ul din Donduşeni, regretabil, dar nu are o legendă scrisă, cu toate că plopenii se laudă că din jurul satului ţîşnesc zeci de izvoare cu strecurare în rîul Cubolta. Tot ei spun că apa lor din izvoare se vinde bine, fiindcă are mare valoare. Sînt sigură că este aşa, dar cred că aceste izvoare încă nu şi-au scos puhoaiele apelor la suprafaţă ca să „adape” şi fantezia vre-unui plopean, după care să laude într-o legendă darurile pămîntului pe care se întinde satul lor, ca să se bucure virtutea plopenilor de azi şi celorlalţi care vor veni după ei. Un alt îndemn spre o legendă poate servi chiar plopul, care provine strict din „matca limbii noastre cea latină” – ploppus şi se traduce arbori înalţi. Ce mai aşteptam cînd pe toate le avem: rîu, izvoare, ceruri, plante, oameni, sat şi tot aşa, doar peniţa cu mintea bine s-o jucăm.

Cubolta – acest rîu şerpuieşte pînă în Nistru, dar la fel nu are o legendă. De aceea zic eu cu multe scuze, nu are nici istorie. Un sat, deal, vale, oraş, rîu şi tot aşa cu nume, dar fără o mică istoriedintr-un izvor legendar, parcă-i un orfan. Dar acest „cu-vînt” Cubolta dacă îl rupem în două, obţinem „cu bolta” care atît de mult aminteşte de bolta cerului, spre exemplu. Cine ştie cît de mari au fost cîndva apele lacurilor de lîngă Chetrosu şi Gribova, încît cineva o fi văzut în „oglindă” vîrful arcuit al cerului şi o fi strigat impresionat „cu bolta, cu-bolta lui pe apă”. Tot în jocul de-a cuvintele auzim, dacă adăugăm o codiţă la „o”-ul, „cu balta” şi aici sîntem mai aproape de adevăr, fiindcă rîul Cubolta este descris astfel: pe alocuri cu terenuri înmlăştinite; însoţit de vegetaţie abundentă de stuf şi rogoz. Dacă cineva mă poate corecta, voi fi mult recunoscătoare.

Panfil – nume de familie, comparativ, rar în ţară, totuşi mi se pare că este atît de nobil şi merită decodificarea aleatorie prin ruperea din nou în două din care apare: pan ce aminteşte de panis în latină – pîine, sau pan în poloneză – domn şi fil care poate avea tot două variante: philos în vechea greacă – amic, iubitor sau fil – frunză etc. La fel se poate afla că adevărata origine al Panfil-ului este greacă şi s-ar traduce „iubit de toţi şi binevoitor pentru toţi” – mai frumos că se putea. Cu aceste complimente pentru numele de familie Panfil trec la agricultura conservativă pe care o respectă chiar domnul fermier din poveste.

Agricultura conservativă are menirea să „protejeze” cel mai important „cuptor” fără foc care produce viaţa pe pămînt – solul. C-am 150 de ani în urmă pe meleagurile ţării noastre, în tot sensul „o limbă de pămînt” se exploata 4-5 ani, apoi se lăsa să se odihnească 10-15 ani. Acum pămînturile lăsate pentru odihnire sînt batjocorite şi numite „pîrloage”. Dar s-a găsit Omul care a aflat soluţia de-a se îngriji de sănătatea solului printr-o exploatare mai prietenoasă, numită în limba streină nouă: notillage (no-till)şi minimumtill (mini-till).

Dl Panfil a expus verbal şi prezentat cîmpurile în care numai seamănă şi recoltează 4 culturi: grîu, sfecla-de-zahăr, porumbul şi soia (observaţi un asolament perfect). Primii ani nu a avut rezultatele evidente şi sătenii îl priveau sceptic, dar el avea „crezul” său pe care îl urmează din 2004. Ce a cîştigat din această „nebunie” tehnologică:

• ciornoziomul are structură sau pe înţelesul meu nu este făinos, dar grăunţos;
• talpa solului este mai moale şi juviniţele migrează în toate direcţiile cînd şi cum le place;
• simbolul plugăritului – rîma (mare şi cea invizibilă) se îndeseşte şi huzureşte în stratul de la suprafaţă, fiindcă are ce mînca şi nimic ce ar deranja;
• resturile vegetale după recoltare se adună doldora şi toate sînt înghiţite de microorganisme din care creşte „untul” pămîntului;
• buruienile nu sînt avantajate, dar înăduşite prin resturile zdrobite, mulciurile folosite şi plantele din cultură – sănătoase – după care concurează lejer cu „neprietenii”;
• bolile şi dăunătorii „aleargă” după plantele sănătoase fără mare succes;
• invaziile şi epifitotiile pot fi lăsate „de capul lor”, fiindcă prin calcule gospodăreşti s-a observat că chiar dacă se stropeşte cu preparate scumpe şi efective, adausul de recoltă şi banii scoşi din cele cîteva kg în plus la un ha sînt nesemnificative, încît se mai pot lăsa să se „răsfaţe” într-o sfeclărie, soierie şi tot aşa;
• timpul pentru lucrările solului se reduce de 2-4 ori;
• arderea combustibilului mai puţin cu 30-50% pe unitatea de suprafaţă;
• aerul este mai curat, fiindcă tractoarele nu mai ţin „hogeacurile” funcţionabile pînă la sufocare şi amar în gît;
• solul devine mai puhab, adică permiabilitatea sporeşte, adică se îmbunătăţeşte drenajul global al solului;
• se reduce evacuarea sau spălarea solului de la suprafaţă prin eroziune;
• eventualele pesticide şi nutrienţi aplicaţi rămîn mai la suprafaţă şi se descompun mai repede, fiindcă cad în bogata microfloră care „ştie ce are de făcut” şi razele solare care ard fără alegere;
• bani mai mulţi la chimir, fiindcă toate plugurile de altădată acum sînt, fără milă, „pensionate”.

Tehnologia mult lăudată cere tehnică vajnică şi fermierul Gh. Panfil s-a boierit, în sens că cele mai inteligente semănători şi combine pentru recoltare stau la dispoziţia lucrărilor de rigoare. Pentru a le avea în curtea sa, mîndrul fermier s-a şcolit în domeniu agriculturii conservative în ţară şi străinătate, a învăţat din cărţi, s-a sfătuit cu Natura, a calculat şi răsnumărat, riscat şi stresat cu creditele, dar pînă la urmă voinicul din poveste cîştigă ce îşi doreşte.

Din 2004 pînă în prezent personal administrează peste o mie de hectare. Conduce personal combinele inteligente şi numai după o instruire serioasă sînt lăsate în mîna operatorilor. S-a împrietenit cu agrochimia şi fără analizele solului nu concepe agricultura conservativă, fiindcă a conştientizat că fiecare „palmă” de pămînt are „feleşagul” ei, una-i mai grasă, alta-i mai slabă, una-i mai neagră, alta-i mai bălaie şi tot aşa. Analizele „mustului” pămîntului îi arăta unde şi cîtă „sare şi piper” trebuie să adauge în următorii 4 ani. Pentru a fi deştept în agrochimie şi-a cartat cu nemţii terenurile agricole, a adaptat în combinele „năzdrăvane” programul GPS şi celelalte pe care le-a uitat cum se numesc. Aşa boierul Panfil cu feciorul primar Petru, la fel, fermier nu numai modern dar şi isteţ, au în grijă viaţa lor, a multor săteni oferindu-le locuri de muncă şi cel mai important a ogoarelor prea oropsite.

Mult ar mai fi de lăudat familia Panfil, care respectă legile pămîntului agricol, dar mai lăsăm şi pentru alţii sau altă dată. Îi rugăm doar că atunci cînd vor fi invitaţi la conferinţe să aibă îndrăzneala nu doar a vorbi, dar şi a scri. Agricultura ţării are nevoie de conferinţe, dar mai mult de rezultatele fermierilor obţinute în „academia fără bancă, tablă şi învăţător”. Adică din cîmpul semănat fără brazdă, învelit cu plante agricole sănătoase, încălzit de soare, udat de ploaie şi roada adunată la vreme, după care şi „el, măria sa pămîntul, să aibă timp pentru a se hodini niţel în cîmpul voinicului”.

Asea M. TIMUŞ