Interviu realizat de Dragoș Drăgan pentru Report.md

Report.md: Ați revenit recent dintr-o vizită la Kiev, iar Ucraina este considerată ca fiind un actor foarte important în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Unii cred că Moldova nu folosește toate oportunitățile oferite de actualitate.

Gheorghe Bălan: Ucraina este într-adevăr un actor important nu doar regional, dar și la nivel european. Din punctul de vedere al implicării și interesului pentru soluționarea conflictului transnistrean, putem atesta cîteva perioade distincte. În prima fază, ucrainenii au fost mai puțin implicați în procesul de reglementare. Erau mai degrabă în concurență cu alți actori pentru influența în regiune, inclusiv în problematica transnistreană. Dar odată cu izbucnirea crizei în Estul Ucrainei și situația cu Crimeea, Kievul a devenit mai implicat și mai activ, demonstrînd dorința de a sprijini procesul de identificare a unei soluții viabile a conflictului transnistrean și, în același timp, în soluționarea acestuia în așa mod ca să nu afecteze suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Și asta pentru a nu crea precedent care ar defavoriza-o.

În acest moment vedem o Ucraină implicată, pro-activă, care încearcă să contribuie la soluționarea acestui conflict în interesul populației din Republica Moldova.

Încercăm să valorificăm acest potențial, dovadă fiind și vizita premierului Pavel Filip la Kiev. Noi suntem dependenți unii de alții și dacă reușim să uităm trecutul, avem șanse să avansăm împreună în procesul de integrare europeană. În acest proces ne putem ajuta reciproc.

Ați avut recent o întrevedere cu negociatorul-șef din partea Tiraspolului, Vitali Ignatiev, prima după așa-zisele „alegeri” din regiunea separatistă. Ați sesizat vreo schimbare de abordare din partea Tiraspolului?

Într-adevăr, din Octombrie 2016 nu am mai avut contacte cu el. Am discutat mai multe subiecte. Atmosfera a fost pozitivă, dar nu pot spune că ar exista schimbări radicale în abordările Tiraspolului și nu cred că ne putem aștepta că Tiraspolul ar accepta discuții pe subiecte de interes major pentru Chișinău, precum ar fi aspectele de securitate, demilitarizarea regiunii sau elaborarea statutului juridic special. Cel mai probabil, pe parcursul anului curent accentul va rămîne pe subiectele social-economice, care nu afectează status-quo-ul. Presupun că aceasta va fi abordarea Tiraspolului. Întîlnirea a fost deschisă, dar nu am simțit vreo disponibilitate a regimului de a soluționa în timpul apropiat conflictul.

Sigur că vom continua lucrul, vom încerca să soluționăm unele probleme, dar nu cred că se vor face mutări în măsură să contribuie la reglementare. Eu voi încerca să stimulez dialogul la nivelul reprezentanților politici și al grupurilor de lucru sectoriale. Multe vor depinde și de Președinția în exercițiu a OSCE - dacă va organiza întrevederile în formatul „5+2” sau conferințele internaționale cu genericul „Promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, organizate de Berlin.

Sper ca la sfîrșitul anului, din punctul de vedere al intensității dialogului, să avem rezultate palpabile și soluții tehnice pentru îmbunătățirea vieții populației. Dar, repet, nu mă aștept la schimbări cardinale, spectaculoase, pentru că văd o astfel de deschidere din partea unor actori internaționali și nici din partea Tiraspolului.

La care actori internaționali vă referiți?

La Federația Rusă, UE și SUA. Ei sunt concentrați mai mult pe alte aspecte. Au, momentan, alte priorități.

Este Moscova principalul actor care împiedică reglementarea conflictului, așa cum susțin analiștii politici de la noi?

Nu putem spune că doar Moscova este de vină pentru ceea ce se întîmplă. Problema este mult mai complexă. Au trecut prea mulți ani, s-au format niște aşa-numite ”elite” în regiunea transnistreană… Dar faptul că s-au scurs prea mulți ani e cea mai mare problemă. Da, există un sprijin considerabil din partea Federației Ruse pentru regimul separatist, pentru așa-numiții lideri de la Tiraspol, există finanțare, susținere energetică indirectă, prezența militară ilegală a Rusiei… Dar nu trebuie să punem toată responsabilitatea doar pe acest actor internațional. O mare responsabilitate stă pe umerii Chișinăului. Noi trebuie să schimbăm starea de fapt la noi, să devenim atractivi nu doar pentru locuitorii din stînga Nistrului, dar și pentru cetăţenii de pe malul drept. Trebuie să creăm un stat viabil, funcţional, cu un nivel de viață ridicat, etc. Pînă cînd nu vom reuși transformarea cardinală şi structurală internă pe malul drept, va fi greu să obținem în cadrul procesului de reglementare un statut în interesul ţării. Factorul extern, influența rusească este mare acum, dar vom reuși să implementăm schimbări palpabile pe interior, rolul factorului extern va scădea, nu va mai fi determinant.

Recent, în cadrul vizitei la Moscova, Președintele Igor Dodon a spus că a prezentat Rusiei o „foaie de parcurs” care ar permite reglementarea conflictului transnistrean în doi ani. Ce conține acest document? Despre ce ”soluție miraculoasă” este vorba?

El a prezentat o viziune care presupune demararea unor consultări și soluționarea unor probleme care ar fi abordate la pachet în 2017 și 2018, după care, într-o perioadă mai lungă de timp, să se treacă la discuții concrete pe subiecte politice și de alt gen care ar putea contribui la reglementarea diferendului transnistrean. Deci, nu a fost un document care să sugereze un oarecare statut. A fost o viziune, un plan general ca să testeze reacția Federației Ruse. Nu știu dacă este vreun răspuns sau vreo reacție din partea Rusiei, dar aceste încercări pot fi făcute doar în coordonare strictă cu Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova, respectînd principiul colaborării puterilor în stat pe aspecte de interes național major. Ar trebui să avem poziții și abordări similare, structurate și consolidate din partea tuturor factorilor de putere de la Chișinău. Existența unor divergențe în abordări ar fi în defavoarea unei soluții bune.

Sperăm că astfel de inițiative vor fi coordonate pe viitor, vor reflecta o viziune comună a tuturor factorilor decizionali abilitați și nu vor exista poziții diferite și nu vor fi promovate documente care nu au fost consultate cu alte ramuri ale puterii de stat.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a readus în discuție planul Kozak care prevede federalizarea Republicii Moldova. Federalizarea este modelul invocat și de Igor Dodon.

Am discutat despre aceasta inclusiv în cadrul vizitei președintelui în exercițiu al OSCE, Sebastian Kurz. Am spus foarte clar că federalizarea este inacceptabilă pentru Republica Moldova. Există posibilități de a oferi o autonomie extinsă localităților din stînga Nistrului, în cadrul statului unitar și indivizibil, dar punerea în aplicare a unor scenarii de federalizare ar putea conduce la subminarea statalității, slăbirea statului și crearea unor mecanisme nefuncționale. Din acest punct de vedere, federalizarea nu este o prioritate pentru noi. Considerăm că este o pistă greșită. Am putea identifica soluții în baza legislației existente și utilizînd exemplul Autonomiei Găgăuze.

Chișinăul insistă de mai mulți ani asupra discuțiilor în formatul „5+2” în vederea identificării unei soluții politice a conflictului. De ce se opun Tiraspolul și Moscova?

În cazul dat, ca abordare a soluției politice, înseamnă că Tiraspolul ar trebui să accepte că e parte integrantă a Republicii Moldova. Vedem că retorica administrației din stînga Nistrului înclină spre așa-numita „independență” a regiunii. Acceptarea discuțiilor privind statutul politic al regiunii ar însemna o schimbare radicală a abordării lor și mișcarea spre o reglementare în timpul apropiat. Aceasta nu este în interesul așa-numitelor „elite” de la Tiraspol, pentru că, într-un fel, le-ar submina posibilitățile de a utiliza ajutoare financiare. Dar depinde și de factorul extern (Rusia) care nu este primordial, dar care are un rol important și care consideră că nu e momentul de a începe discuțiile în privința unei soluții a acestui conflict. 

Dar UE, OSCE, SUA?

Acești actori așteaptă identificarea unei soluții Chișinău-Tiraspol pe care să o susțină. Tiraspolul refuză să inițieze aceste discuții, iar Federația Rusă încearcă să mențină dialogul la nivelul problemelor minore social-economice, care prezintă interes exclusiv pentru exponenții administrației separatiste.

De ce se opun transformării actualei misiuni de pacificare în una civilă sub mandat internațional?

Cînd vorbim despre prezența militară străină, trebuie să ținem cont de faptul că sunt două componente distincte: pe de o parte sunt trupele GOTR (Grupul Operativ al Trupelor Ruse) cu depozitele de armament de la Cobasna – aproximativ 1.300 de militari și 20.000 tone de muniții care se află pe teritoriul nostru fără acceptul statului, încalcînd prevederile Constituției cu privire la neutralitate și angajamentele internaționale existente, și, pe de altă parte, contingentul forțelor de menținere a păcii din partea Federației Ruse – aproximativ 400 de militari, prezenți în temeiul Acordului moldo-rus cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 Iulie 1992, semnat la nivelul șefilor de stat ai Federației Ruse și Republicii Moldova.

Referitor la prima componentă, poziția autorităților de la Chișinău este clară, univocă și neschimbată - aceste forțe trebuie retrase necondiționat împreună cu munițiile care sunt ilegal  depozitate acolo și care reprezintă factori de risc sporit în materie de securitate și ecologie.

În ceea ce privește a doua componentă, a prezenței militare ruse (forțele de pacificare), poziția autorităților moldovene se rezumă la aceea că situația din 1992 s-a schimbat, la moment nu mai există riscuri iminente militare și ar fi cazul ca aceste forțe să fie retrase și, gradual, această operațiune să fie transformată din una militară, în una de monitorizare, civilă, umanitară, cu un mandat internațional și cu prezență multinațională, care ar depune eforturi de apropiere a malurilor, de restabilire a infrastructurii, de eliminare a barierelor în calea liberei circulații.

Cu părere de rău, ne confruntăm cu refuzul Federației Ruse de a înlocui această operațiune cu una civilă. În același timp, se condiționează retragerea forțelor militare ruse din regiune și operațiunea de pacificare cu soluționarea conflictului transnistrean: „mai întîi soluționați conflictul după care vom retrage”, ceea ce nu este corect dacă ținem cont de faptul că tot ei sunt cei care torpilează procesul de reglementare și identificare a unei soluții…

Apropo, ultima rundă de negocieri a avut loc în luna iunie 2016. Se discută despre reluarea discuțiilor?

Noi suntem pregătiți pentru a continua dialogul. Așteptăm invitația din partea Președinției în exercițiu a OSCE privind organizarea unei noi runde oficiale. Considerăm necesar de a avea cît mai multe întrevederi în acest format. Această platformă este una internațională și în cadrul ei pot fi identificate soluții viabile în privința anumitor probleme sau se pot lansa impulsuri pozitive în măsură să dinamizeze dialogul.

Atunci, la Berlin, a fost semnat un protocol care presupunea o serie de activități. Experții spuneau atunci că Chișinăul practic a fost impus să-l semneze contrar intereselor sale. Au existat presiuni? Sunt realizate acțiunile prevăzute în acel document?

Runda de anul trecut a avut loc după o pauză de doi ani în lucrările formatului de negocieri „5+2” și a avut loc într-o mare măsură datorită eforturilor depuse de reprezentanții Chișinăului, precum și de către mediatorii și observatorii internaționali. Era necesar de a-i readuce la masa de negocieri pe reprezentanții Tiraspolului. Și au fost atrași prin acceptarea unor subiecte de interes pentru ei. Ele au fost discutate mult timp. O parte din acestea s-au regăsit în Protocolul de la Berlin, prin care părțile au confirmat disponibilitatea de a continua activitatea la nivelul grupurilor de lucru sectoriale și a reprezentanților politici, pentru a atinge înțelegeri concrete pe probleme determinate, una din acestea, fiind, cea ecologică, care a fost soluționată în termenii preconizați. La celelalte subiecte nu au fost identificate soluții deoarece pozițiile părților sunt prea diferite.

Sunt voci care spun că au existat presiuni. Într-adevăr, în orice negocieri există și tactica direcționării dialogului spre anumite abordări. Anul trecut au existat asemenea manifestări pentru a determina acceptarea acestor puncte, inclusiv, identificarea unor soluții care nu erau evaluate multidimensional și prezentau vulnerabilități ce puteau afecta logica negocierilor și puteau derapa de la vectorul obținerii unei soluții comprehensive și durabile a conflictului. Din aceste considerente noi am discutat mult asupra acestui document ca să eliminăm riscurile la adresa suveranității și integrității teritoriale și să readucem dialogul într-o albie constructivă.

Credeți că formatul „5+2” este un mecanism viabil, avînd în vedere că după mai bine de un deceniu de la crearea acestuia lucrurile nu s-au mișcat din loc?

Formatul „5+2” își are rostul, pentru că toate discuțiile sunt purtate pe o platformă în care sunt incluși toți actorii relevanți în soluționarea conflictului. E greu de atins un compromis cu participarea tuturor, dar, în același timp, există și garanția că nu vor fi impuse soluții unilaterale din partea vreo unui actor. Poate că nu poate să identifice o soluție imediată, dar, în același timp, e suficient de puternic ca să nu permită alunecarea negocierilor pe un făgaș greșit. Acest format trebuie menținut și promovat, dar mult depinde și de schimbările interne pe care le vom face noi. Nu trebuie să așteptăm ca cineva din exterior ne va soluționa conflictul. Mult depinde și de mobilizarea noastră internă și de transformările reale pe care le facem în partea aceasta a Nistrului.