G20 este o ultima sansa in razboiul comercial dintre SUA si China

Statele Unite și China au, săptămîna următoare, ceea ce ar fi o ultimă șansă pentru încetarea focului într-un război comercial din ce în ce mai periculos, după ce Președinții celor două state se vor întîlni la Buenos Aires, informează Reuters, potrivit Mediafax. Fricțiunile dintre ele două cele mai mari economii ale lumii se resimt pe plan global și vor atinge punctul culminant la întîlnirea dintre Donald Trump și Xi Jingping, în cadrul summitului G20 din Argentina. Washingtonul urmează să ridice tarifele vamale la importuri chineze de 200 de miliarde de dolari, la 25%, de la 10%, în Ianuarie, în lipsa unui acord.
„Suntem optimiști în ceea ce privește summit-ul, este o oportunitate de a evita escaladarea disputei, dar nu de a reduce tarifele deja anunțate”, scriu economiștii UBS într-o notă.
Washingtonul acuză Beijingul că nu este corect în comerț, în timp ce China spune că Statele Unite sunt protecționiste. „Dacă nu se ajunge la nici un acord, investitorii ar trebui să înțeleagă că tarifele nu mai sunt un mijloc de a aduce China la masa negocierilor”, a scris analistul Daiwa Capital Markets Kevin Lai.
„Tarifele devin, mai degrabă, o parte a unei strategii pe termen lung de a deconecta China de la globalizare, de a-și păstra puterea economică și de a oferi SUA un avantaj strategic mai mare”, a adăugat el.
OECD a avertizat săptămîna aceasta că un război comercial între China și Statele Unite ar putea să reducă economia globală cu 0,8%, pînă în 2021 și chiar mai mult pentru cele două țări.
„Comerțul este cea mai mare amenințare pentru economie, iar lipsa dialogului ne îngrijorează”, a declarat economistul-șef al OECD, Laurence Boone, care a prezentat Miercuri o prognoză asupra creșterii globale.












