XIII. Un cîine – mai preţuit decît un copil

De cînd e lumea se ştia care era rostul animalelor domestice la casa omului, astfel cîinele e făcut să păzească gospodăria, iar pisicilor să prindă şoareci. Dar iată că sminteala generalizată, perfidele inginerii sociale aplicate în spaţiul urban occidental au alienat şi această relaţie.

Cultul pentru respectivele animale este prezentat drept culme a virtuţii şi nobleţei, iar sintagma ,,drepturile animalelor” nu mai sună atît de aberant, făcînd vîlvă în presă şi în forurile legiuitoare. Milioane de occidentali, iar după ei – tot mai mulţi oameni din regiunea noastră îşi plimbă în mod ritualic potăile cînd ţinute în lesă, cînd culcate în cărucior, cînd ţinute cu grijă în braţe. Căţeii şi pisicile sînt duşi la frizerie, împodobiţi în straie la modă şi legaţi cu fundiţe la gît. Iar cele mai ,,performante” dintre răsfăţatele potăi sînt duse la competiţii şi concursuri de frumuseţe.

Putem observa frecvent în locurile publice cum oameni în aparenţă teferi la cap întreţin conversaţii cu tentă pedagogică cu mult adoratele javre atunci cînd acestea se abat de la ,,normele de conduită civilizată”. În acest sens, autorul face următoarea precizare:

,,Înainte oamenii îşi luau cîini pentru copii lor”, a observat soţia mea. ,,Acum şi-i iau în locul copiilor”. ,,Şi în locul soţilor şi soţiilor”, am adăugat eu.

Aşadar, la ce bun să naşti şi să creşti copii cînd poţi să te îngrijeşti toată viaţa cu substitutul acestuia, cîinele sau pisica. Să îi cumperi hrană aleasă, să îl dezmierzi şi să te topeşti de dragoste pentru animăluţa sau dihania venerată ca o vietate sacră.

De cîteva luni pe străzile centrale ale Chişinăului au fost instalate nişte panouri enorme cu poza unui căţeluş, însoţită de următorul apel: ,,Adoptă-mă!”. Fiţi atenţi, sîntem îndemnaţi să adoptăm un cîine, nu un copil orfan. Şi atunci vom fi fericiţi şi chiar lăudaţi de respectivele ONG-uri, poate şi arătaţi la televizor. (va urma)

Iurie ROŞCA