Femeie condamnata la 34 de ani de inchisoare sub acuzatia ca a urmarit si distribuit postarile unor disidenti si activisti pe Twitter

O doctorandă saudită de la Universitatea Leeds, care s-a întors acasă, în Regat, în timpul vacanţei, a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că avea cont de Twitter şi pentru că a urmărit şi distribuit postările unor disidenţi şi activişti, relatează The Guardian.
Salma al-Shehab, în vîrstă de 34 de ani, mamă a doi copii mici, a fost iniţial condamnată la trei ani de închisoare pentru ”infracţiunea” de a fi a folosit un site web cu scopul de ”a provoca tulburări publice şi a destabiliza securitatea civilă şi naţională”.
O Curte de Apel a pronunţat, Luni, noua pedeapsă – 34 de ani de închisoare, urmaţi de o interdicţie de călătorie de 34 de ani –, după ce un procuror a cerut instanţei să ia în considerare alte presupuse infracţiuni.
Potrivit unei traduceri a înregistrărilor instanţei, noile acuzaţii susţin că Shehab ”i-a ajutat pe cei care intenţionează să provoace tulburări publice şi să destabilizeze securitatea civilă şi naţională urmărindu-le conturile de Twitter” şi prin distribuirea lor. Se crede că Shehab ar putea să solicite un nou recurs în acest caz.
Din toate punctele de vedere, Shehab nu a fost o activistă vocală, nici în interiorul Regatului, nici în Marea Britanie. Descrierea contului său de Instagram – cu 159 de urmăritori – o prezenta ca igienist dentar, educator medical, doctorand la Universitatea Leeds şi lector la Universitatea Princess Nourah bint Abdulrahman şi ca soţie şi mamă.
Profilul ei de Twitter are 2.597 de urmăritori. Printre tweet-uri despre Covid şi fotografii cu fiii săi, Shehab a repostat uneori tweet-uri ale disidenţilor saudiţi care trăiesc în exil, care cer eliberarea prizonierilor politici din Regat.
Ea părea să susţină cazul lui Loujain al-Hathloul, o activistă feministă saudită care a fost arestată anterior, despre care se presupune că a fost torturată pentru că sprijină drepturile de conducere ale femeilor şi care acum are interdicţie de călătorie.
O persoană care o cunoaşte pe Shehab a spus că nu poate suporta nedreptatea. Ea a descris-o pe Shebab ca fiind bine educată şi o cititoare pasionată, sosind în Marea Britanie în 2018 sau 2019 pentru a-şi urma doctoratul la Leeds. Shehab s-a întors acasă, în Arabia Saudită, în Decembrie 2020, într-o vacanţă şi intenţiona să-şi aducă cei doi copii şi soţul în Marea Britanie. Apoi a fost chemată la interogatoriu de către autorităţile saudite şi în cele din urmă a fost arestată şi judecată pentru tweet-urile ei.
De asemenea, persoana care a urmărit cazul femeii a spus că Shehab a fost uneori ţinută în izolare şi a încercat, în timpul procesului, să spună judecătorului informaţii despre modul în care a fost tratată, lucru pe care nu a vrut să îl facă în faţa tatălui său. Nu i s-a permis să comunice mesajul judecătorului, a mai spus persoana. Verdictul în urma recursurilor a fost semnat de trei judecători, dar semnăturile erau ilizibile.
Unul dintre cei mai mari investitori ai Twitter este miliardarul saudit Prinţul Alwaleed bin Talal, care deţine peste 5% din Twitter, prin intermediul companiei sale de investiţii, Kingdom Holdings. Compania a anunţat, în Mai, că a vîndut aproximativ 17% din acţiuni către Public Investment Funds (PIF), unde Prinţul Mohammed este preşedinte, pentru 1,5 miliarde de dolari. Astfel, Guvernul saudit reprezintă un investitor indirect semnificativ al Twitter-ului. Potrivit Twitter, investitorii nu joacă un rol în gestionarea afacerilor curente.
Organizaţia Europeană Saudită pentru Drepturile Omului a condamnat pedeapsa lui Shehab, pe care a descris-o ca fiind cea mai lungă pedeapsă cu închisoare adusă vreodată unui activist. În plus, organizaţia a precizat că multe activiste au fost supuse unor procese inechitabile care au dus la sentinţe arbitrare şi au fost supuse ”torturii severe”, inclusiv hărţuirii sexuale.
Khalid Aljabri, un saudit care trăieşte în exil şi a cărui soră şi frate sunt ţinuţi în Regat, a declarat că cazul Shehab a dovedit că Arabia Saudită consideră disidenţa ca fiind echivalentul terorismului.












