Pumnii n-au unitate de măsură

Autor: Lilia GRUBÎI

Într-o dimineaţă, am urmărit din troleibuz o scenă care, trebuie să fiu sinceră, mi-a măcinat nervul în acea zi. Într-un Jeep luxos individul de la volan bătea femeia de alături. În inima capitalei, pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt, cu o teribilă circulaţie caracteristică orelor de vîrf, bruta cu o mînă ţinea volanul, iar cu alta îi căra cu nemiluita pumni în cap, pe faţă, în piept. Dat fiind ambuteiajele matinale, cînd mai mult stai pe loc decît te deplasezi, femeia a avut o mulţime de posibilităţi să sară din vehicul, făcîndu-i uşa praf, dar n-a sărit… O sumedenie de oameni din trafic priveau cu oroare cum o nenorocită de femeie tînără, aparent drăguţă şi chitită, primea mardeală de la unul din „stăpînii vieţii” fără să crîcnească, tolerînd un act de violenţă de-o cruzime şi obrăznicie izbitoare. Pot să jur că multe din pasagerele din transportul public n-ar fi schimbat pentru nimic în lume troleibuzul supraîncărcat pe Jeep-anul modern.

Într-un sat din sudul ţării trăieşte o femeie care a schimbat al şaptelea deceniu din viaţă. Instruită, cultă, interesantă, talentată, doamna de asemenea rabdă un dobitoc. Are o geantă cu lucruri de primă necesitate mereu pregătită ca s-o poată înşfăca la momentul X şi să se refugieze pe la vecini. A răbdat toţi anii de căsnicie. Iniţial de dragul copiilor, de gura lumii, iar acum… copiii sînt mari cu rostul lor, lumii îi este în cot pentru că fenomenul e consumat deja şi societatea oferă cu regularitate subiecte noi de discuţie, iar viaţa femeii între timp a trecut.

Nu-i nevoie de sondaje şi studii sociologice ca să ştim că femeile din Moldova i-au bătaie de la soţi. Cred că numai pe la noi se întîlnesc zicători de tipul „femeia nebătută este ca şi casa nemăturată”. Or, cred că atîta timp cît există „gura lumii” şi răbdatul de dragul cuiva sau a ceva nu prea au sorţi de izbîndă atelierele de lucru şi seminarele cu cafea şi ţigări menite să combată violenţa în familie, fenomen care ia proporţii, fiind alimentat în primul rînd de indiferenţă şi lipsă de autorespect. Cum naiba să răsuceşti minţile femeilor-victime în aşa fel ca să înţeleagă că nici vita în cîmp la un moment dat nu mai rabdă biciul şi răstoarnă carul? Cum să intrăm în Europa cu „ochiul vînăt”? Cu fingal şi vînătăi, hai în Europa, măi!

Apropo, copiii bătrînei doamne, pentru care aceasta şi-a răbdat mitocanul de soţ o viaţă, au crescut şi şi-au aranjat viaţa cum le-a ieşit mai bine. Fetele s-au recăsătorit, încercînd şanse noi cînd au înţeles că ceva nu merge cum trebuie în căsnicia lor. Probabil că au învăţat lecţia şi iau de la viaţă tot ce e mai frumos, trăind din plin cu răsuflarea liberă şi mintea limpede. Cam scump preţ pentru soarta mutilată a mamei, iar pe de altă parte: i-au cerut oare copiii o asemenea sacrificare?

Cine ştie pentru ce rabdă tînăra cucoană din Jeep. Ar fi o mare prostie dacă se lasă zdupăcită pentru anumite beneficii materiale. Pumnii n-au unitate de măsură şi nici nu se leagă cu noţiunea de confort. Şi nu ştiu dacă există copii care se simt bine lîngă o mamă veşnic speriată, stinsă, complexată, îngrozită, gîrbovită de povara durerii şi umilinţei.