Caritate dezinteresată pentru „Cei mai trişti ca noi”

Îmi plac ştirile bune. Savurez informaţiile despre lucruri frumoase şi utile, făcute de dragul lucrului bun şi nu pentru televiziuni, PR, cu anumite scopuri etc.

Zilele trecute pe un portal citesc următoarea ştire: „Un număr mare de bucureşteni s-au mobilizat pe 17 decembrie pentru a strînge ajutoare pentru oamenii străzii. Donaţiile – haine, încălţăminte, pături ş.a. au fost aduse la intrarea în Parcul Cişmigiu, în cadrul unei campanii sociale”.

Campania a fost organizată de un grup şi o persoană, care s-ar înscrie în ceea ce-i place să se denumească “societate civilă”. O iniţiativă similară a mai avut loc în septembrie, cînd în Parcul Cişmigiu din Bucureşti au fost strînse, prin contribuţia a sute de orăşeni, trei tone şi jumătate de pachete.

Cred că e cel mai bun ce am citit în ultimul timp despre activitatea societăţii civile. Acţiuni de real folos, făcute fără mare pompă, anunţuri şi promo costisitoare la televiziuni, cînd mereu stai să ghiceşti cine sau ce stă în spatele campaniei. Cu mare părere de rău, dar o bună parte (nu toată pentru că avem şi excepţii fericite) din aşa-zisa „societate civilă” numai pentru societate nu este. Angajată politic, ocupată mai mult de lustruiri de imagine decît de ceva util.

Campania dinainte de Crăciun organizată la Bucureşti a fost iniţiată pe reţele de socializare. Ne-am convins nu o data că Facebook-ul poate face minuni. Şi sînt sigură că lansîndu-se şi la noi o asemenea iniţiativă s-ar fi găsit sute de oameni care ar fi susţinut-o. Fiecare din noi ar fi găsit ceva prin dulapuri ce-ar fi prins bine celor fără adăpost.

În Republica Moldova nu s-a făcut încă nici un recensămînt al persoanelor fără adăpost. Totuşi, reprezentanţii unor organizaţii care lucrează cu aceste persoane vehiculează diverse estimări care variază între trei şi cinci mii de persoane doar pentru oraşul Chişinău. Centrele de plasament create nu sînt în stare să-i adăpostească pe toţi, însă este în puterea noastră să-i ajutăm cît de puţin.

Parcuri avem, beneficiari de asemenea, ce ne împiedică să dăm start unei campanii caritabile, dezinteresate, din toată inima?

În aşa fel ca celebra frază „să nu uităm de cei mai trişti ca noi” să fie aplicată în timp real şi util şi nu folosită doar în compuneri şcolare sau inclusă în discursuri rostite la înalte tribune.

Lilia GRUBÎI