Înainte, gunoiul era mai curat, astăzi, e tare murdar, dar mai bogat

Autor: Mihai CONȚIU

Am reușit, și eu, să constat gradul de sărăcie și cel al banditismului din perioada neagră a Președinției lui Petru Lucinschi – salariile și pensiile aveau unicități anuale ca și Revelionul, care mai erau suplinite sporadic cu ajutoare umanitare venite din Occident (haine și încălțăminte la mîna a doua, alimente etc.), iar Republica Moldova era un Rai al hoților și ucigașilor.

Personal, am constatat că prin satele moldovenești oamenii nu mureau de foame, însă duceau o lipsă teribilă de bani pentru a-și cumpăra lucruri de strictă necesitate. Prin orașele moldovenești, însă, în general vorbind, sărăcia era destul de accentuată, iar aici mă refer la pensionari, în primul rînd, la profesori, medici, muncitori și alte cîteva categorii sociale defavorizate. Cei mai lipsiți de griji financiare erau politicienii și acoliții lor, noii milionari parveniți pe seama marilor privatizări frauduloase, dar și clanurile banditești.

Într-o astfel de realitate cruntă, generalizarea corupției la toate nivelurile era inevitabilă – șpăgile din instituțiile de învățămînt (cunosc personal un caz: într-o zi, întîlnindu-mă cu regretatul regizor Anatol Slonovschi, în fața Casei Presei, acesta m-a rugat să-l aștept puțin, deoarece trebuia să meargă la fostul director al Liceului ”Gheorghe Asachi” să-i de 300 de dolari ca să-i înscrie la liceu o nepoată), bani colectați pentru ca elevii ori studenții să promoveze, micile ”atenții” obligatorii pentru orice funcționar public cu puterea de a elibera un act oarecare necesar cetățenilor și tot așa. O altă sursă sigură și extrem de profitabilă a fost ”afacerea cu pașapoarte românești pentru moldoveni”, o rețea în care erau implicați mijlocitorii moldoveni și funcționari români de la ghișee și cei de grad înalt. Despre toate acestea, noi am tot scris cu probele de rigoare, motiv pentru care nu mai insist. Toate, în egală măsură, se întîmplau în numele sărăciei și al lăcomiei.

În paralel, hoții și marii bandiți ori ucigași acționau de parcă legile erau facultative, mulți dintre ei mergînd mînă în mînă cu politicienii, procurorii și polițiștii din acele vremuri. Personal, am fost prădat de trei ori sub amenințarea armei și de atunci mi-am propus să nu mai port ceas la mînă. Îmi aduc aminte de un caz de atunci: un fost polițist l-a împușcat pe un șofer de maxi-taxi căruia i-a furat 88 de lei. A declarat că a făcut-o pentru că nu avea bani de mîncare. Înțelegeți la ce dimensiuni criminale ajunsese disperarea?

Începînd cu anul 2001, sărăcia din Republica Moldova a trecut la un nivel superior, adică mai ”îmbelșugat puțin”. Cîștigînd puterea, comuniștii și Vladimir Voronin au reușit echilibreze cumva Țara, să plătească salariile și pensiile la timp, dar și să orienteze politic Republica Moldova pe calea integrării europene. Anume aceste reușite, în comparație cu medievalismul ”epocii Lucinschi”, au stat la baza cîștigării de către PCRM a celui de-al doilea mandat de guvernare pentru următorii patru ani. Începînd cu 2001, Voronin i-a împrăștiat pe cam toți bandiții din ”epoca Lucinschi”. În schimb, însă, regimul Voronin, de-a lungul anilor, l-a plămădit, cu știință sau din neștiință, pe Vladimir Plahotniuc, care s-a dovedit a fi mai primejdios decît toți mafioții luați la un loc din perioada de tristă amintire a lui Lucinschi. În final, PCRM și Voronin s-au îndreptat împotriva întregului Occident și, mai ales, contra UE, înspre care, pînă atunci, netezise cale unei posibile aderări a Republicii Moldova.

Cea mai mare lovitură pe care a dat-o Voronin în favoarea birocrației de partid a fost desființarea județelor. Este o moștenire de care s-au bucurat absolut toate guvernările de după domnia sa. Puzderiile de posturi de birocrați, șefi și șefuleți din sate, raioane și marile și micile orașe, toți plătiți din bugetul Statului, sunt o categorie bugetofagă de care orice guvernare are nevoie ca s-o răsplătească, prin înlocuire cu ”ai lor”, atunci cînd ajunge la putere, pentru credința, eficiența cu care a ”luptat” în campania electorală. Într-o astfel de organizare teritorial-administrativă, Țara poate fi mai ușor și eficient controlată politic – ”pe felii mici”, adică prin raioane, cu mai multe posturi de distribuit celor care au fost fideli partidelor ajunse la guvernare, spre deosebire de restricția birocratică numerică impusă de existența județelor.

După 2009, sărăcia moldovenilor era relativ ”mulțumitoare”, adică nu se murea de foame, dar nici nu se dansau hore ale prosperității celor mulți. Dacă pe vremea lui Lucinschi Republica Moldova era un Rai al hoților și ucigașilor de tot felul și necontrolați, după 2009, însă, Țara a început să fie controlată de mafia politică de Stat, iar asta la vederea moldovenilor, dar și a europenilor. Asta a început încă de cînd Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Serafim Urechean, Marian Lupu, Dumitru Diacov și Vladimir Plahotniuc (la început din umbră) au negociat ”principii și valori” și au reușit să-și adjudece fiecare cîte o porțiune din Țară pe care să și-o exploateze în propriul ”interes politic”. Ce a urmat – se știe! În acest context, au devenit tot mai mulți moldovenii săraci cu venituri suplimentare extrase din exercițiile electorale, dar și pentru că cei arătați mai sus aveau nevoie de ei în sectoare propagandistice și chiar de producție.

”Stabilitatea sărăciei moldovenilor”, cărora nu li se mai lipește stomacul de spinare din cauza foamei, ca pe vremea lui Lucinschi, continuă și astăzi, iar asta cu ajutorul unor uriașe ajutoare europene, americane, românești etc., dar riscă să se destabilizeze din pricina crizei energetice cauzate de războiul din Ucraina. Ca o paranteză, un lucru este cît se poate de real: dacă nu ar fi existat ajutoarele occidentale de tot felul, începînd din 2009 și pînă astăzi, moldovenii ar fi trăit într-o sărăcie cu mult mai cumplită decît cea de pe ”vremea lui Lucinschi”!

Scumpirile de tot felul reprezintă inamicul guvernării și aliatul opoziției. Ca-n orice Țară europeană, astfel de crize ajung să fie exploatate eficient de către politicienii populiști, iar Republica Moldova, care în acest an se află la o răscruce politică fundamentală (alegerile parlamentare), nu face excepție. Spre deosebire de ”săracii din Occident”, care nu au probleme ca ale moldovenilor cu siguranța zilei de mîine, moldovenii săraci riscă să redevină ”săracii lui Lucinschi”, iar asta pentru că Țara se află în calea unor crîncene furtuni care bat dinspre Vest și dinspre Est. Conștienți sau inconștienți, cetățenii acestei Țări vor fi nevoiți să aleagă ce fel de sărăcie preferă.

Într-o ”discuție socială” pe care am purtat-o cu omul de serviciu care strînge gunoiul din preajma caselor noastre, acesta mi-a spus: ”Am 78 de ani. Am strîns gunoiul de-o viață, de pe vremea sovieticilor și pînă acum. Înainte, gunoiul era mai curat. Acum e murdar rău și mult, mult de tot, plin cu de toate. Îți este și scîrbă!”

Într-un ”dialog existențial” pe care l-am avut cu un boschetar, unul care scormonește tomberoanele de gunoi în căutarea de resturi de hrană, zdrențe, încălțăminte uzate și alte alea, omul mi-a mărturisit: ”Am fost profesor de istorie, dar femeile, băutura și drogurile m-au distrus. Nevasta m-a alungat din casă după ce împlinisem 27 de ani. Băiatul meu nici nu vrea să știe de mine și îi dau dreptate. De atunci, de 32 de ani, dorm pe unde apuc, pe străzi ori prin parcuri, și cerșesc bani pentru țigări și rachiu. Mîncarea mi-o găsesc prin tomberoanele de gunoi, care-s o adevărată comoară. Mănînc de toate, pe săturate. La cît de săraci sunt moldovenii, aruncă mai multă hrană la gunoi decît ăia bogați. Am fost și pe unde își aruncă gunoiul Filat, Roșca, Diacov și Ghimpu. Credeți-mă, gunoiul cărpănoșilor ăstora e unul ca cel de pe vremea sovieticilor, adică foarte curat, un gunoi de oameni zgîrciți și dați dracului. Ăștia cred că mănîncă și solzii de la pește, numai ca să nu-i arunce la unii ca mine. Nu aruncă nici măcar o zdreanță, dar le-am găsit niște hîrtii rupte, pe care le-am lipit să văd ce scriu acolo. Le păstrez pentru că-s valoroase și mă gîndesc să le dau unui partid care să mă spele, să mă îmbrace, să-mi dea o locuință și să mă facă deputat, că ce scrie acolo...!”

Orice asemănare a celor două exemple cu practicile și politicienii de ieri și de astăzi este pur întîmplătoare, indiferent de comparațiile pe care vi le imaginați!