EUROPA SE SIMTE AMENINTATA DE TRUMP
![](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/76c287e2fb67cc372fd11aba54ec71cf.jpg)
Cu greu, dar pînă la urmă Europa s-a deprins şi cu Vladimir Putin, şi cu Recep Erdogan. Acum, însă, încearcă să se acomodeze cu acţiunile lui Donald Trump. El a devenit primul preşedinte al SUA care şi-a declarat în mod public neîncrederea faţă de Uniunea Europeană, precum şi a pus la îndoială garanţiile americane pe vechiul continent.
După douăsprezece zile de la inaugurare, s-a început reglarea de conturi. Şi 28 de membri ai UE aşteaptă îngrijoraţi, pentru că nu ştiu ce să facă. Trebuie să se răspundă la fiecare acţiune, după cum propune Holland? Sau de păstrat calmul – varianta Merkel. Iar după neîncredere a urmat îngrijorarea, mai ales după decizia SUA de a interzice intrarea pe teritoriul său a refugiaţilor din şapte ţări musulmane, inclusiv din Siria.
Acest prim decret semnat în contradicţie cu dreptul internaţional, a provocat un val de proteste, inclusiv în statele musulmane, dar şi în SUA.
Caracterizînd situaţia politică internaţională ca „mai periculoasă ca oricînd”, Donald Tusk l-a declarat pe Trump drept „pericol pentru Europa”, în acelaşi rînd cu „Rusia agresivă”, China unificată „care devine pe zi ce trece tot mai sigură pe ea” şi ameninţarea teroristă. În ce constă vina lui Trump? „El pune la îndoială politica externă a Statelor Unite, care a fost promovată timp de 70 de ani”, spune Tusk. Cu alte cuvinte, Trump nu sprijină integrarea europeană, pe care au susţinut-o preşedinţii anteriori.
S-ar părea că Trump vrea să dezbine Europa, pentru a-şi impune părerea. El o laudă pe Theresa May, o critică pe Merkel şi atacă moneda euro. El îşi aminteşte de Uniunea Europeană numai pentru a prezice moartea rapidă a acesteia, pentru că „şi alte ţări o vor părăsi ”.
Şansele că statele-membre ale UE vor îndrăzni la modul colectiv să elaboreze o replică sînt minime. Dintre toţi europenii doar premierul britanic a fost primită în Casa Albă.
Bineînţeles, totul ar fi fost altfel dacă administraţia lui Trump la modul deschis ar opta pentru desfiinţarea UE. Prima încercare de acest fel o va constitui-o numirea lui Ted Malloc în funcţia de ambasador pentru UE. Anterior, Malloc, într-un interviu pentru BBC a promis că UE va repeta soarta URSS şi se va descompune. O va spune şi fiind în funcţia oficială? Ar fi încă un semnal pentru scepticii din UE.
După Le Figaro, Franţa
![Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național Bombardamente rusești în mai multe regiuni ucrainene și alertă de atac aerian la nivel național](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cd2185c355ff4ef7b9333fecd1d0412e.jpg)
![La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA La un summit informal, Luni, liderii europeni vor discuta despre o autonomie europeană de apărare în raport cu Rusia și SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/98a59213ffa1b1d4ef96a0be28eafd05.jpg)
![Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un Iranul avertizează SUA că dacă siturile sale nucleare vor fi atacate, ar duce la un](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/01faafe1fb7532ef9dc1249ec1fea0de.jpg)
![Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA Prim-ministrul canadian anunță că țara sa va oferi un răspuns puternic și imediat la tarifele vamale impuse de SUA](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/2bdb087e1fbe73f9065f7636ec8eed12.jpg)
![În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump În SUA, s-a declanșat operațiunea de demitere a agenților FBI care l-au investigat pe Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/7de07c5cef6577dcc450f4e516bdb664.jpg)
![După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic După tarifele aplicate Chinei, Mexicului și Canadei de către Trump, acțiunile producătorilor auto europeni au scăzut drastic](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ea38e1b723660dc292375fedb6ccb9a1.jpg)
![Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată Majoritatea ultraortodocșilor israelieni refuză să se conformeze ordinelor de încorporare în Armată](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/ec0c16b98ac088b413871a770cfbffd8.jpg)
![Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav Într-un atentat cu bombă din Moscova, un paramilitar pro-rus din Donețk a fost rănit grav](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/123d829308134b07dfb4f31a93023e49.jpg)
![SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu SUA. Întrevedere Netanyahu-Trump focusată pe încheierea războiului din Orientul Mijlociu](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/cef3d06838597aeb35f4a67df14f71e0.jpg)
![Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie” Atacurile americane asupra grupării Stat Islamic din Somalia au ucis ”figuri-cheie”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/c9ee3a68a88b1abc8900c45654fd7b97.jpg)
![Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump Zelenski a declarat că există contacte la nivel înalt cu consilieri ai Administrației Trump](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/a718988ef75a5fcc3d50c618ee1cd2e4.jpg)
![Misterele construcției piramidei lui Cheops Misterele construcției piramidei lui Cheops](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/e7aa71dcf9dd99d4580281f715c415ae.jpg)
![Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa” Dmitri Peskov: ”O abordare militaristă domină în prezent în Europa”](https://moldova-suverana.md/uploads/articles/logo/thumbs/0a4da12f6d6503798f2c3ac5ef97ec99.jpg)