EDUCATIA FINANCIARA DE LA VIRSTA FRAGEDA DA REZULTAT PE TERMEN LUNG

Cu cît educația financiară începe de la o vîrstă mai fragedă, cu atît rezultatele vor fi mai vizibile pe termen lung. Copiii, tinerii, trebuie să înțeleagă ce reprezintă bugetul public național, cum se constituie acesta, cum acesta este repartizat, iar autoritățile publice centrale trebuie să ajute la diseminarea acestor informații, într-o manieră transparentă și accesibilă. Pentru a atinge acest scop, a fost dat startul Campaniei naționale de educație financiară „Bugetul public este bugetul tău”, care are loc în Republica Moldova în perioada 23-27 martie, a menționat Iuri Pasinschi, secretarul general al Ministerului Finanțelor, la evenimentul de lansare a campaniei.

Potrivit lui Pasinschi, scopul campaniei este de a spori gradul de alfabetizare financiară, cu accent pe finanțele publice. În cadrul campaniei, se vor desfășura acțiuni pentru tineri din întreaga țară.

Iuri Pasinschi a spus că deciziile cu caracter financiar ne însoțesc zilnic, fiind parte indispensabilă a vieții noastre. „Pentru a lua decizii asumate, avem nevoie de cunoștințe, la fel ca și în orice alte materii. Educația financiară nu presupune doar o informare asupra instrumentelor financiare pe care le utilizăm, ci este capacitatea de a înțelege cum funcționează banii publici sau privați și cum sînt gestionați aceștia, pentru a duce la creșterea nivelului de reziliență financiară a societății și a fiecărui individ în parte”,a subliniat responsabilul de la Ministerul Finanțelor.

În cadrul campaniei, va fi lansat Clubul finanțelor publice, care reprezintă o platformă de discuții, promovată în cadrul Academiei de Studii Economice, deschisă studenților și profesorilor ASEM, dar și altor persoane interesate de finanțele publice.

La 24 martie, ora 15.00, va fi lansată o serie de webinare pentru elevi din toată țara, care au drept scop explicarea unor concepte fundamentale despre finanțele publice. La 25 martie, ora 18.00, va fi transmisă emisiunea „Banii vorbesc”. La 26 martie, ora 19.30, va fi difuzat un joc intelectual privind finanțele publice, care este o competiție deschisă dintre echipe, bazată pe curiozități din domeniul finanțe publice. Toate activitățile se desfășura online.

Campania națională de educație financiară „Bugetul public este bugetul tău” are loc în cadrul „Global Money Week”, la care participă și Republica Moldova, alături de alte peste 170 de țări ale lumii.

Sursa: IPN