Ar fi prea mult să spunem că românul oltean Eduard Alexandru este o persoană publică în înţelesul clasic al definiţiei, deşi pentru mulţi dintre cei ocrotiţi cu prietenia sa poate fi considerat şi astfel. Marţi, 9 Decembrie, Eduard Alexandru împlineşte, pentru prima şi ultima dată, provocatoarea vîrstă de 38 de ani.

Începînd cu Decembrie 1989, cînd noi, românii, am crezut pentru o clipă că am scăpat de comunism doar pentru că l-am ucis pe Ceauşescu, continuînd cu anii 1990 şi 1991, cînd moldovenii îşi pîndeau o independenţă de un imperiu de care nici pînă acum nu au scăpat, Eduard Alexandru era un fraged adolescent. Am suficiente motive să cred că era destul de precoce.

Acei ani tumultoşi şi frustranţi, pentru unii dintre noi, au fost şi un moment propice pentru adolescenţi, ca Eduard Alexandru, să-şi proiecteze idealuri sau să-şi asume eşecuri într-o orînduire socială care se încăpăţîna să se (auto)definească. Ambiţia specifică oltenilor, dar cred că şi calitatea familiei în care s-a născut, l-au determinat pe Eduard să aleagă două căi pe care, spre cinstea lui, le-a echilibrat de minune – şcoala şi escapadele voluntare în căutarea românilor condamnaţi de istorie să trăiască prin noul stat Republica Moldova, Ucraina sau Serbia.

Cu cortul în spate sau fără, numai el ştie cum a călătorit şi s-a găzduit prin aceste ţinuturi, în care el a mers să le ducă românilor din aceste ţinuturi cărţi, ajutoare umanitare şi să-i convingă că îi sunt fraţi de sînge. În paralel sau între timp, craioveanul Eduard a absolvit cursurile Universităţii din Bucureşti, RISE, cele ale SNE Craiova şi ale Institutului Diplomatic al MAE din România.

Eduard este unul dintre cei mai sinceri şi devotaţi prieteni ai Republicii Moldova, de fapt ai Basarabiei. Are prieteni aici cît, probabil, numărul firelor mele de păr din cap, iar eu sunt flocos al dracului. Scriind aceste rînduri fără să ştie, nu pot să-l întreb cît de mare este numărul de studenţi moldoveni cărora le-a predat cursuri la Universitatea din Craiova sau al celor pe care i-a ajutat să-şi obţină burse româneşti  de studii. Are în Moldova cumetrii, fini, fraţi de cruce sau nu mai ştiu ce fel de alte înrudiri mai mult decît orice băştinaş.

Mai ştiu că i-a ajutat pe mulţi români din Moldova, Ucraina sau Serbia şi atunci cînd activa în cadrul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, care este o instituție publică de interes național, aflată în subordinea Ministerului Afacerilor Externe al României. Acum, îi simt, înţeleg o tristeţe – premierul Victor Ponta a numit nu nişte cunoscători la conducerea Departamentului pentru Relaţii cu Românii de Pretutindeni, ci o cîntăreaţă de muzică populară şi un actoraş, iar asta în condiţiile în care această instituţie reprezintă, practic, o a doua Românie, pentru că este vorba despre peste opt milioane de români din diaspora.

Eduard Alexandru, în calitate de consilier europarlamentar, a deschis, pentru prima dată la Chişinău şi într-o ţară extra-comunitară, un birou europarlamentar al europarlamentarilor Marian-Jean Marinescu şi Maria Petre, iar asta se întîmpla în anul 2008. Acum, la Chişinău, se află între basarabenii lui în calitate de consilier al senatorului român Viorel Badea.

Eduard este, în proiecţia mea, cea mai benefică şi vivace „figură de stil” a românului bine crescut, cultivat, inspirat şi priceput în a da soluţii politice de ieşire din cele mai dificile crize. Cunoscîndu-l, regret că Moldova nu are parte de astfel de politologi echidistanţi şi eficienţi. De fapt, mulţi politicieni moldoveni habar nu au cît îi datorează…

Eduard îşi dăruieşte total prietenia celor care sunt dispuşi să-i înţeleagă şi accepte onestitatea. El este „un fel de prieten” special, iar asta pentru că rareori, în zilele noastre, mai găseşti un om care să-şi deschidă sufletul şi să-ţi ofere o prietenie necondiţionată aşa cum o face el. Eduard este astfel deoarece crede în ceea ce spune şi pentru că nu desparte vorba de faptă. El, oricît ar părea de paradoxal, este un idealist-realist în luptă cu „sinea” propriei sale deveniri.

Eu, personal, şi „Moldova Suverană” suntem extrem de bucuroşi că, de ani mulţi deja, avem în Eduard Alexandru unul dintre cei mai oneşti şi dăruiţi prieteni.

La mulţi ani, prietene, şi nu te oftica prea mult că nu te-am întrebat atunci cînd am decis, poate abuziv, să te „încătuşez” în „Moldova Suverană” cu aceste rînduri!

Eu, Mihai, Ion şi restul trupei