EDITORIALISTUL CONSTANTIN TĂNASE A DECEDAT

Fondatorul ziarului „Timpul”, ziaristul şi scriitorul Constantin Tănase, a încetat astăzi din viaţă, la vîrsta de 65 de ani.

Constantin Tănase s-a născut la 24 iunie 1949, în comuna Nemţeni, Hînceşti. După absolvirea şcolii medii s-a înscris la Facultatea de Litere a Universităţii „Ion Creangă” din Chişinău. Ziaristul a activat în calitate de profesor, director de studii. A făcut doctoratul la Academia de Ştiinţe şi a susţinut teza de doctor în filologie.

În 1988-1990 a activat în calitate de secretar ştiinţific al Comisiei de terminologie de pe lîngă Academia de Ştiinţe a Moldovei. În 1991-1993 a fost deputat în primul parlament al Republicii Moldova, iar în 1994-1996 – director al Centrului naţional de terminologie. Constantin Tănase a iniţiat şi a realizat un vast program de editare a dicţionarelor de terminologie. În 1996 a fost consilier al preşedintelui Mircea Snegur, iar din 1997-2001 – redactor-şef adjunct, redactor-şef şi director al ziarului „Flux”.

În septembrie 2001, a lansat Cotidianul Naţional Independent „Timpul”. A editat volumele de publicistică „Ochiul lui Esop” (2000), „Patria vuindă” (2001), „Hoţii de mituri” (2004), „Blestemul de a fi” (2009) şi „Groapa cu lei” (2014).

Constantin Tănase a fost decorat cu medaliile „Meritul Civic” şi „Mihai Eminescu”. Cavaler al „Ordinului Republicii”. În 2004 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor, iar în 2014 - cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

Este laureat al Premiului Naţional în domeniul jurnalismului.

La 12 iunie anul curent, Constantin Tănase şi-a lansat la Bucureşti cea mai recentă carte apărută de sub tipar „Groapa cu lei”, iar pe 15 iunie, la invitaţia conaţionalilor, şi-a prezentat volumul în localitatea Altea, Spania.

04.03.26 - 01:15
05.03.26 - 00:01
07.03.26 - 00:07
04.03.26 - 01:30
06.03.26 - 14:51
02.03.26 - 12:33
04.03.26 - 01:16
02.03.26 - 16:30
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:55
06.03.26 - 01:21
01.03.26 - 19:01
05.03.26 - 12:00
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50